Astăzi, la Madrid, debutează Congresul PPE, în care dreapta europeană îşi va reconfirma preşedintele (Joseph Daul) şi va adopta o rezoluţie drastică privind relaţia UE- Rusia, ca urmare a declaraţiilor „de dragoste“ făcute Kremlinului de Jean-Cluade Juncker. Klaus Iohannis, care face parte, informal, din familia politică a PPE, nu va merge în Spania. În schimb, Traian Băsescu va fi prezent. Anca Boagiu se luptă pentru un post de vicepreşedinte.


Partidul Popular European (PPE) organizează miercuri şi joi un Congres în care va fi aleasă o nouă echipă de conducere cu un mandat de trei ani, conform statutului. Ultimul Congres al acestei familii politice europene a avut loc la Bucureşti, în octombrie 2012. “Între timp, am mai organizat un Congres Extraordinar în martie 2014, la Dublin, în Irlanda, unde l-am desemnat pe Jean-Claude Juncker candidatul nostru pentru alegerile europarlamentare“, a spus, pentru Adevărul, purtătorul de cuvânt al PPE, europarlamentarul român Siegfried Mureşan.

România va fi reprezentată la întrunirea popularilor europeni de mai mulţi reprezentanţi ai PNL, PMP, UDMR şi PNŢCD (partide afiliate PPE), printre care Vasile Blaga, Alina Gorghiu şi Eugen Tomac, dar şi, surprinzător, de fostul preşedinte Traian Băsescu, care nu are nicio funcţie oficială în acest moment. „Traian Băsescu a fost invitat de către preşedintele PPE la Congres şi a confirmat participarea sa. Va participa ca invitat, nu ca delegat. La Madrid, va lua parte la lucrările Congresului şi va avea o serie de întâlniri bilaterale cu factori de decizie de la nivel european“, a afirmat pentru „Adevărul“ purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureşan. Surse din anturajul fostului preşedintelui spun că acesta şi-a păstrat relaţii foarte bune cu liderii europeni, chiar dacă, în ultima vreme, a criticat decizia UE de a impune cote obligatorii de refugiaţi. În plus, Băsescu a profitat de Congresul PPE şi a stabilit o întâlnire cu diaspora românească din Spania, pregătindu-şi astfel întoarcerea oficială în politică, care se va concretiza sâmbătă, la Congresul PMP.

Iohannis, prea prudent
Chiar dacă înainte de a ajunge la Cotroceni a făcut parte, ca lider al PNL, din familia popularilor europeni, preşedintele Klaus Iohannis nu se va afla la Madrid. „Toţi şefii de stat şi de guvern ai familiilor noastre politice au fost invitaţi la Congres, printre ei, şi preşedintele României. Însă Iohannis nu se află pe lista liderilor care au confirmat prezenţa“, a explicat Siegfried Mureşan. Administraţia Prezidenţială nu a oferit o explicaţie oficială pentru refuzul lui Iohannis de a participa la reuniunea liderilor PPE, însă surse politice de la Cotroceni susţin că este vorba despre o interpretare rigidă a legii fundamentale. „Constituţia spune că nu ai voie să fii membru al unui partid politic, dar nu-ţi impune neapărat restricţii la nivel european. E discutabil. Însă preşedintele preferă probabil să menţină o anumită distanţă, pe care am văzut-o  şi faţă de PNL“, au declarat pentru „Adevărul“ surse prezidenţiale.„Cred că ar fi bine pentru Iohannis să participe la summit-urile PPE, pentru că este un bun prilej să discuţi cu liderii mondiali. Acolo te întâlneşti cu Merkel şi cu Juncker, dar şi cu alţi lideri de dreapta importanţi din regiune. În plus, acesta va fi cel mai mare Congres organizat vreodată de PPE: 3.000 de invitaţi, 750 de delegaţi cu drept de vot, mai mult de 600 de jurnalişti din toate ţările membre ale UE “, a spus un europarlamentar român din PPE pentru “Adevărul“.

Anca Boagiu, miza României
Pe lângă Joseph Daul, care va fi ales preşedinte pentru încă un mandat de trei ani, popularii europeni îi vor alege şi pe cei zece vicepreşedinţi. Anca Boagiu, vicepreşedinte al PE în acest moment, va candida din nou pentru această funcţie. Ce şanse are? „Când sunt 12 candidaţi buni pentru zece locuri, lupta este foarte strânsă, dar România este un partener de încredere în Europa, în momentul de faţă, este bine reprezentată în PPE şi candidatura Ancăi Boagiu este o candidatură cu şanse“, spune Sieg¬fried Mureşan. În acest moment, România are un preşedinte de dreapta şi 13 europarlamentari PPE la Bruxelles, o pondere foarte importantă în ecuaţia europeană.

„Rusia, un pericol pentru Europa“
Congresul PPE urmează să adope un document care va avea drept subiect Securitatea şi apărarea UE, cu referire directă la Rusia lui Putin. „Federaţia Rusă este definită de PPE drept un pericol pentru ordinea din UE, pentru statul de drept, un pericol pentru stabilitatea economică a UE şi a ţărilor din vecinătatea Rusiei. Actualul regim de la Kremlin este definit ca fiind drept anti-occidental, anti-liberal, un regim care uneşte naţionalismul rus cu nostalgia pentru Uniunea Sovietică“, a spus, în termeni duri, purtătorul de cuvânt al PPE. Astfel, popularii europeni caută să se delimiteze de poziţia individuală exprimată de preşedintele Comsiei Jean-Claude Juncker, membru al familiei PPE, care în urmă zece zile a pledat pentru ameliorarea relaţiilor între UE şi Rusia, ba chiar pentru o ieşire de sub „influenţa“ Washingtonului. „Europa ar trebui să trateze Moscova cu mai mult respect şi să lucreze pentru ameliorarea relaţiilor cu Rusia, asta în loc să cedeze diktatelor venite de la Washington. Trebuie să facem eforturi pentru a avea o relaţie concretă cu Rusia. Nu este o chestiune sexy, dar aşa trebuie să se întâmple, lucrurile nu mai pot continua astfel. Trebuie să înceteze influenţa SUA asupra relaţiilor dintre UE şi alte ţări“, a delcarat Juncker în urmă cu zece zile.  Declarativ, dreapta europeană n-a uitat nici că Rusia a anexat ilegal Crimeea, „ o acţiune care reprezintă o ameninţare la adresa securităţii şi valorilor europene“.

„SUA, garant de securitate“
După declaraţiile lui Juncker, popularii europeni sunt puşi în postura de a-şi reafirma susţinerea pentru o bună relaţie cu SUA în materie de apărare a Europei, partenerul de peste Ocean fiind văzut ca un garant al securităţii „bătrânului continent“. “Pregătim şi o rezoluţie concretă, specifică, despre parteneriatul transatlantic, despre componenta economică, despre investiţii şi zona de liber schimb. Evident, şi în discuţiile despre securitatea UE, SUA vor avea un rol central. Convingerea mea este că SUA sunt garantul securităţii Europei. Aşa a fost fupă cel de-Al Doilea Război Mondial, aşa e şi astăzi. Aşa cum UE e un garant pentru prosperitate, aşa SUA sunt un garant pentru securitate, pentru zona de est, dar şi pentru întreaga Europă în ansamblu“, a subliniat Mureşan.

Pe agenda discuţiilor de la Congresul PPE şi-a făcut loc şi Republica Moldova, în condiţiile în care fostul premier Vlad Filat, lider al partidului pro-european PLDM, a fost arestat. „Prim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a fost invitat la Congres şi va participa la Congres. Chiar va avea o intervenţie în plenul Congresului ca şef de Guvern al unui partid popular (PLDM) dintr-un stat aflat în vecinătatea estică. Republica Moldova este importantă pentru PPE. Preşedintele Daul va avea o discuţie cu  Streleţ. Pentru PPE prioritar va fi implementarea Acordului de asociere semnat de Republica Moldova cu UE“, a spus purtătorul de cuvânt al PPE.