Comisia pentru Bugete

Comisia pentru Bugete este responsabilă cu definirea poziției Parlamentului în domenii cheie ale Uniunii Europene precum bugetul multianual și bugetul anual. Rolul său a crescut pe măsură ce prerogativele Parlamentului în materie bugetară au sporit.
De asemenea, Comisia pentru Bugete monitorizează implementarea bugetului Uniunii, având importante prerogative în negocierea și aplicarea acordurilor interinstituționale în domeniu. Comisia se ocupă de estimarea bugetului Parlamentului în conformitate cu legislația relevantă, fiind totodată implicată în aprobarea bugetelor organelor descentralizate ale Uniunii.
Obiectivul meu în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Bugete este să promovez cheltuirea banilor europeni în acele domenii care asigură o creștere economică durabilă și locuri de muncă stabile. Investițiile în infrastructură, cercetare, inovare sau dezvoltare reprezintă cheia competitivității economiei europene pe plan global.