Europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan comentează cel mai recent studiu al „VoteWatch Europe”, privind activitatea grupurilor politice din Parlamentul European în primele 6 luni ale actualei legislaturi. Potrivit studiului, cel mai mare grup politic european, Partidul Popular European se dovedește a fi mai eficient în mobilizarea membrilor săi în această prima parte a noului Parlament European și continuă să fie grupul care a câștigat cele mai multe voturi.
Opinia eurodeputatului, remisă Caleaeuropeana.ro:
„Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European este grupul în care toți colegii se pot exprima în cadrul procesului decizional. De aceea, când noi luăm o decizie să votăm într-un anumit fel un raport, un amendament sau orice inițiativă în Parlamentul European, o mare parte din colegii noștri respectă această decizie tocmai pentru că opinia lor a fost ascultată de-a lungul procesului decizional și se regăsește în poziția finală a grupului.
De altfel, deși suntem grupul cu cel mai mare număr de partide din Parlamentul European, coeziunea în cadrul grupului nostru este foarte strânsă, partidele din PPE au mult mai multe lucruri în comun decât partidele din alte grupuri parlamentare.
Un alt element-cheie al succesului nostru este că respectăm deciziile grupului și prezența membrilor noștri în ședințele organelor Parlamentului este foarte bună. Noi am fost cel mai mare grup politic în legislatura trecută, suntem și acum cel mai mare grup politic. Însă, diferența dintre noi și socialiști este acum mai mică, prin urmare înțelegem că, pentru a ne impune în Parlamentul European și a câștiga votările, este nevoie să fim atât prezenți, cât și disciplinați.
Pot să vă dau exemplul Comisiei pentru afaceri economice și monetare în care eu sunt membru. Dacă nu avem o poziție comună cu socialiștii, noi, grupul PPE, împreună cu conservatorii și cu liberalii avem 29 din cele 61 de mandate în această comisie. Dacă noi, pe chestiunile economice obținem sprijnul conservatorilor și al liberalilor – și de obicei îl obținem – și dacă suntem disciplinați și participăm cu toții la vot, este posibil să avem majoritate, să ne impunem împotriva socialiștilor, verzilor și euroscepticilor sau extremiștilor atât de extremă stânga, cât și de extremă dreaptă.

Deși nu avem o majoritate în Parlament, dacă suntem prezenți cu toții, putem câștiga aceste voturi. S-a întâmplat acest lucru în mod frecvent, ca prin prezență să putem câștiga voturi chiar și atunci când nu avem majoritate.”