Fostul prim-ministru al Italiei Mario Monti, în prezent președintele Grupului de Lucru la Nivel Înalt privind Resursele Proprii, ne-a prezentat, astăzi, în Comisia pentru bugete a Parlamentului European, o primă evaluare privind reforma sistemului de venituri al Uniunii Europene.
Grupul condus de Mario Monti este format din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European și ai Consiliului și are drept obiectiv formularea de propuneri privind reformarea sistemului de venituri al UE pentru a se reduce dependența bugetară de alocările directe ale statelor membre.
În prezent, bugetul comunitar este finanțat în proporție de aproximativ 80% din contribuții directe de la statele membre. Acest lucru înseamnă că anumite țări cu probleme economice ar putea avea dificultăți în momentul în care trebuie să transfere contribuția către Bugetul UE. De asemenea, se creează posibilitatea ca unele state să aplice un veritabil șantaj în negocierile bugetare – aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuți – punând în pericol bugetul în ansamblul său.
Această primă evaluare arată clar că reformarea sistemului de resurse proprii ar trebui să țină cont atât de criteriile tehnice, cât și de cele politice. Principiile de la care va trebui să plecăm în viitoarea reformă sunt echitatea, eficiența, stabilitatea și transparența bugetului.
Stay In Touch