La câteva ore după ce Comisia Europeană a prezentat planul de urgență pentru relocarea refugiaților sirieni în statele membre ale Uniunii Europene, iar preşedintele şi premierul României au anunţat, la unison, că refuză regulile jocului impuse de partenerii europeni, l-am invitat la un dialog pe europarlamentarul Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European.
Un dialog despre modul în care a fost calculată cota de distribuţie, refuzată de Bucureşti, despre riscurile pe care le implică această decizie, dar şi o gestionare eronată a crizei, despre modul în care se va face trierea imigranţilor şi posibilitatea returnării lor în ţările de origine, dar şi despre proiectele Uniunii, pe termen lung, care să acţioneze asupra cauzei crizei refugiaţilor, nu doar a efectului.
„Anul viitor vom avea mai mulți imigranți decât avem anul acesta”

Aţi previzionat, ieri, într-o postare pe o reţea de socializare: „Criza refugiaţilor ne va lovi şi pe noi”. Concret, ce ar trebui să facem noi, România, pentru a-i contracara, pentru a-i diminua efectele? E vorba doar de măsuri pe termen scurt sau şi de măsuri pe termen mediu şi lung?
Asistăm acum la începutul unui val de migrații spre Europa. Este evident că milionul de imigranți care a venit anul acesta în Europa este primul milion, nu ultimul. Toate previziunile europene spun că anul viitor vom avea mai mulți imigranți decât avem anul acesta. Orice soluție serioasă trebuie să pornească de la această premisă.
E clar că vom avea o criză europeană care va efecta toate statele europene, iar faptul că noi nu suntem afectați direct în acest moment, că imigranții au ales alte rute spre Europa, nu prin România, nu înseamnă că trebuie să ne sustragem de la asumarea responsabilității, ci, din contră, trebuie să fim parte a soluției pe termen lung.
Europa încearcă să răspundă, evident, atât crizei imediate, cât și să pună în practică un mecanism care să ducă la o soluție sustenabilă pe termen lung și e clar că trebuie să fim parte a acestui mecanism. Este vorba despre o combinare de măsuri pe termen scurt, care se referă la modul în care putem ajuta oamenii care deja sunt aici, dar și măsuri pe termen mediu și lung.
Conform cotelor de distribuţie a imigranţilor staţionaţi acum în Italia, Grecia şi Germania, România ar urma să primească 6.351 de refugiaţi. Cu această sumă ne clasăm pe locul şase în UE, din punct de vedere al absorbţiei de refugiaţi, după Germania (40.206 de refugiaţi), Franţa (30.783), Spania (19.219), Polonia (11.946) şi Olanda (9.261), şi mult înaintea Austriei (4.853) ori a Finlandei (3.190), de exemplu. Cum s-a ajuns la cifra aceasta, în cazul României?
Comisia Europeană propune în momentul de față, ca măsură de primă necesitate, relocarea a 160.000 de imigranți care au intrat în UE prin Grecia, Italia sau Ungaria, către celelalte state membre ale Uniunii, pe baza unui algoritm.Un algoritm care are în vedere patru factori în proporţii diferite: 40% – mărimea statului, 40% – PIB/locuitor, 10% – rata şomajului, respectiv, 10% – numărul de cereri de azil.
România este al șaptelea stat ca populație din UE. Suntem, într-adevăr, unul dintre statele mai puțin dezvoltate, dar avem un număr mult mai mic de cereri de azil în față de restul țărilor din UE. Din această combinație de factori a rezultat această cifră pentru țara noastră.
„Dacă un stat membru nu va accepta cotele de distribuţie, va trebui să plătească 0,002% din PIB către bugetul UE”
Preşedintele şi premierul României resping ideea cotei de distribuţie şi susţin ideea cotei voluntare, potrivit căreia ţara noastră ar urma să primească 1.785 de refugiați. Dacă nu se va ajunge la un consens, se va trece la măsuri de infrigement? Concret, ce riscă, în cazul unui refuz, România?
Conform propunerii Comisiei Europene, dacă un stat membru nu va accepta aceste cote, va trebui să plătească 0,002% din PIB către bugetul UE. Chiar dacă se vor găsi state membre care să aleagă să plătească această „amendă”, o vor putea face doar în baza unor circumstanțe excepționale, care vor fi atent evaluate de Comisie, anual.
Prin urmare, dacă România nu va accepta cotele, va trebui să plătească din bani publici acest refuz, în timp ce, dacă am fi de acord să primim refugiați, atunci UE ne-ar sprijini financiar.
„Am propus sporirea cu 500 de milioane de euro a cheltuielilor pentru fondul de azil și migrație”

CE va aloca şi fonduri statelor care primesc refugiaţi? Cât va primi România şi spre ce zone vor trebui direcţionaţi aceşti bani?
Este clar, criza nu poate fi rezolvată doar cu declarații de intenție sau de susținere, ci cu măsuri concrete care înseamnă în primul rând alocări bugetare. Noi, Parlamentul European, am înțeles asta.
Grupul din care fac parte, Partidul Popular European, propune sporirea cu 500 de milioane de euro a cheltuielilor pentru fondul de azil și migrație. Banii din acest fond vor fi folosiți pentru a acorda statelor 6.000 de euro pentru fiecare azilant primit, astfel încât costurile să nu le suportăm noi, ci Europa în ansamblu.
Pe lângă acești bani, Uniunea Europeană mai alocă statelor membre și alte fonduri substanțiale destinate unor măsuri conexe din domeniul azilului, migraţiei şi integrării. România, spre exemplu, are alocate pentru aceste cheltuieli conexe circa 24 de milioane de euro pentru perioada 2014 – 2020.
De asemenea, va trebui să alocăm suficienți bani din bugetul UE pentru politica de dezvoltare în statele din sudul Mediteranei, din Orientul Mijlociu, din Africa, pentru a îmbunătăți situația oamenilor în țările lor dacă dorim ca, pe viitor, oamenii din aceste țări să nu-și mai dorească să emigreze spre Europa. Din aceste considerente, Comisia Europeană a propus, în primă instanță, un fond de 1,8 miliarde de euro pentru îmbunătățirea situației din Africa.
„Trebuie să existe o coordonare a politicilor de integrare și un schimb de bune practici între state”
Dacă România sau oricare altă ţară nu va fi capabilă să gestioneze bine această problemă – nu va avea unde să-i cazeze, nu le va găsi locuri de muncă, nu-i va putea integra în societate –, ce se va întâmpla?
Pe termen scurt, nu cred că va fi o problemă de gestionare nici în România, nici în restul Europei. Vorbim, totuși de câteva mii de imigranți, dacă luăm cazul țării noastre, la o populație de 20 de milioane de locuitori.
Pe termen mediu și lung, trebuie să existe, în mod cert, o strategie coordonată la nivel european de integrare a imigranților. România poate să învețe de la țările care au mai mare experiență în integrare imigranților: Franța, Germania, Marea Britanie.
Trebuie să existe o coordonare a politicilor de integrare și un schimb de bune practici între state, iar această coordonare trebuie să se realizeze la nivelul UE, în cadrul instituțiilor europene.
O decizie definitivă, înţeleg, urmează a fi luată la Reuniunea miniştrilor de Interne, din 14 septembrie. Se poate ajunge, atunci, la alte soluţii decât cele anunţate, ieri, de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker?
CE a venit cu inițiativa legislativă privind relocarea celor 120.000 de imigranți, în plus față de cei 40.000 de imigranți pentru care Comisia venise cu propunere în primăvara anului 2015.
Cu siguranţă, va exista o dezbatere în Consiliul JAI de luni, 14 septembrie, iar dacă va fi şi consens între miniştrii statelor membre, atunci se va putea lua o decizie. Însă, din punct de vedere procedural, trebuie făcută o distincţie între decizia de relocare a celor 120.000 de imigranţi şi mecanimsul permanent de relocare propus. Sunt două acte legislative diferite care vor intra în proceduri diferite.
În privinţa deciziei de relocare a celor 120.000 de imigranți, aceasta va fi discutată în Consiliul de Miniştri, iar dacă se va ajunge la un acord, el va putea intra în vigoare abia după ce Parlamentul European va fi consultat. Poziţia Parlamentului poate fi luată în considerare sau nu de către Consiliu, însă decizia nu poate intra în vigoare până nu ne vom spune și noi opinia, în Parlament. Sigur, Consiliul poate modifica propunerea Comisiei, însă mă aștept ca poziția finală a Consiliului să fie foarte apropiată de inițiativa Comisiei, cu atât mai mult cu cât state mari, precum Germania, s-au exprimat în favoarea cotelor obligatorii.
În privința mecanismului permanent de relocare, pe termen lung, prin care oricând în viitor când vom avea valuri de imigranți aceștia vor fi relocați în statele UE pe baza unui mecanism predictibil, acesta trebuie adoptat conform procedurii normale de codecizie. Astfel, Consiliul şi Parlamentul vor avea prerogative egale pe marginea dosarului.
„Primim acum refugiați până când cererea lor de azil va fi procesată”

Se va face o triere a imigranţilor, fiind acceptaţi doar cei care cer azil politic sau vor fi acceptaţi toţi cei 160.000 staţionaţi acum în Italia, Grecia şi Ungaria?
Conform regulilor europene, cererea de azil trebuie depusă exact pe teritoriul primului stat al Uniunii Europene în care un refugiat intră. Așadar, în momentul de față, relocarea lor este temporară, până când autoritățile decid cu privire la cererea imigranților de azil politic. După ce s-a decis dacă primesc azil și sunt refugiați, atunci rămân în UE. Dacă nu, vor trebui să se întoarcă în statele lor de origine.
Prin urmare, primim acum refugiați, dar nu pe termen lung, ci până când cererea lor de azil va fi procesată. Deci toţi cei relocaţi vor avea cereri de azil depuse şi în curs de soluţionare.
„Relocarea poate fi refuzată de un stat dacă există temeri că un solicitant de azil ar putea reprezenta un pericol la adresa securităţii naţionale”
Sunt voci care îşi exprimă temerea că printre ei sunt şi terorişti ISIS. Cum răspunde UE populaţiei care are astfel de temeri?
Nu putem stigmatiza milioane de oameni care pleacă din țările lor din cauza lipsei de perspectivă sau din cauza conflictului militar și sunt supuși riscului de a-și pierde viața doar pentru că printre musulmani s-ar putea afla și teroriști.
Ce trebuie făcut însă, și asta intră în responsabilitatea autorităților române, este să monitorizeze aceste persoane care intră la noi în țară și să minimizeze riscul asupra populației.
Mai mult, relocarea va putea fi refuzată de un stat dacă există temeri că un solicitant de azil ar putea reprezenta un pericol la adresa securităţii naţionale. Din acest motiv, modul în care vor colabora instituţiile din statele membre UE este esenţial pentru prevenirea unor potenţiale ameninţări.
„Soluția pe termen lung trebuie să fie sporirea fondurilor UE pentru Orientul Mijlociu și sudul Mediteranei”
Uniunea Europeană caută soluţii pentru ieşirea rapidă din această criză. Trand, astfel, un efect. Ce măsuri – politice, militare, de securitate – sunt luate în calcul, pe termen mediu şi lung, pentru tratarea cauzei?
Rezolvara crizei acum, pe termen scurt, este una, soluția pe termen lung este alta. De aceea, pe termen lung, soluția trebuie să fie sporirea fondurilor de dezvoltare venite din partea UE pentru Orientul Mijlociu și sudul Mediteranei. Mai mult, trebuie să ne asigurăm că acești bani ajung acolo unde este nevoie de ei. Oamenii pleacă din țările lor tocmai din cauza regimurilor nedemocratice, a corupției, iar noi trebuie să ne asigurăm că fondurile europene nu ajung în mâinile unor regimuri nedemocratice sau criminale.
Un alt rol important îl are politica externă a UE. Este evident că intervențiile militare prost gestionate din Siria și Libia au condus la înrăutățirea situației din acele țări și sunt o cauză a valului de imigranți.

Sursa: Timpolis.ro