Cu peste 24 de milioane de şomeri, ţările din Uniunea Europeană trebuie să găsească soluţii pentru crearea de locuri de muncă menite să le asigure creştere economică şi să genereze suficiente încasări la buget în anii următori, pentru a-şi putea susţine populaţia îmbătrânită. Într-un interviu acordat gândul cu ocazia lansării la Bruxelles a studiului „It’s our job to reforming Europe’s Labour Markets”, eurodeputatul PMP Siegfried Mureşan vorbeşte despre importanţa regândirii sistemului de învăţământ din România astfel încât să răspundă cerinţelor de pe piaţa muncii, despre nevoia de a-i convinge pe şomerii români să se mute din oraşul în care trăiesc în oraşul în care găsesc un loc de muncă, şi despre felul în care statul ar trebui să-i susţină pe cei care se află în căutarea unei slujbe sau care vor să îşi facă un business, mai ales că bani pentru asta ar putea veni şi de la Bruxelles.

În România, unul din patru tineri între 15 şi 24 de ani (24%) este şomer, numărul lor crescând şi pe fondul rezultatelor slabe obţinute la bacalaureat începând cu 2011. O situaţie mai gravă se înregistrează în Grecia şi Spania, dar ţările către ar trebui poate să ne îndreptăm atenţia sunt Austria şi Germania, unde rata şomajului nu este mai mare de 5% şi de unde am putea importa modele de reformare a pieţei muncii care s-au dovedit de succes. Eurodeputatul PMP Siegfried Mureşan spune că toate ţările care înregistrează rate mici ale şomajului în rândul tinerilor au câteva caracteristici comune: sistemul de învăţământ este orientat pe practică şi preocupat să identifice din timp aptitudinile elevilor pentru a le putea trasa un parcurs profesional, cei care rămân fără loc de muncă au înţeles că uneori trebuie să meargă într-un alt oraş pentru un nou contract, chiar dacă ştiu de la început că este pe o perioadă determinată, iar statul îi sprijină pe antreprenori. În interviul acordat gândul, acesta mai vorbeşte şi despre nevoia resuscitării sistemului de învăţământ profesional şi de schimbare a mentalităţii părinţilor care nu îşi doresc pentru copiii lor să devină electricieni sau brutari, dar care în acelaşi timp trebuie să fie conştienţi că o meserie va fi, dacă nu este încă, mai valoroasă decât câteva diplome în dulap. De asemenea, europarlamentarul este de părere că sistemul asigurărilor sociale ar trebui regândit astfel încât să nu mai încurajeaze nemunca, şi propune şi câteva măsuri care s-ar impune în acest moment pentru reformarea piaţei muncii din România.
Rata şomajului la nivel naţional, care se situează undeva în jurul a 7%, nu reprezintă o situaţie dramatică comparativ cu alte ţări din UE, dar faptul că şomajul în rândul tinerilor a crescut până aproape de 24% este într-adevăr îngrijorător. Spuneaţi în cadrul evenimentului de lansare a studiului că sunt modele de reformare a pieţei muncii din alte ţări care ar putea funcţiona şi la noi. Ne puteţi da câteva exemple?
Există discrepanţe mari în ceea ce priveşte şomajul tinerilor de la stat la stat. Sunt ţări în care şomajul în rândul tinerilor este de sub 10%: Germania, Austria, Olanda, Danemarca. Sunt însă şi ţări în care este foarte mare, de peste 50% în Grecia şi în Spania, de peste 40% în Portugalia sau Italia. Noi suntem undeva la mijloc. Vestea proastă e că în timp ce şomajul tinerilor scade în UE, la noi a crescut în ultimii 2-3 ani şi am ajuns la 24%. Asta se întâmplă tocmai pentru că nu reformăm economia. Tocmai de aceea trebuie să ne uităm la măsurile care au funcţionat în cazul ţărilor în care şomajul este mic. În cazul lor sunt câteva caracteristici comune. Este un sistem de învăţământ orientat pe nevoile pieţei forţei de muncă. Copilul, tânărul învăţă în şcoală, la universitate acele lucruri de care are nevoie pentru a ocupa cu succes un loc de muncă după aceea. Pentru asta şi companiile, sectorul privat trebuie să se implice în sistemul educaţional, inclusiv financiar. Şi văd la tot mai mulţi întreprinzători în Europa că sunt tot mai dispuşi să o facă, chiar şi în România, însă au nevoie ca statul să le pună la dispoziţie cadrul necesar. S-a pornit în ultimii ani, în România, din nou cu şcolile profesionale, cu învăţământul vocaţional. Toate ţările unde şomajul este mic au un învăţământ orientat pe practică, un sistem în care abilităţile copiilor sunt identificate din timp astfel încât sunt ghidaţi către acea formă de învăţământ care e potrivită pentru ei. Alte măsuri sunt ajutoarele pentru tinerii antreprenori, pentru stagii de practică, stimularea mobilităţii forţei de muncă. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l facem şi noi pentru că sunt discrepanţe în ceea ce priveşte şomajul în rândul tinerilor din diferite zone ale ţării. În Arad, Timişoara şomajul e mic, în timp ce în sudul şi estul ţării e foarte mare.

Unul dintre motivele pentru care şomajul în rândul tinerilor a crescut în ultimii ani sunt şi rezultatele de la bacalaureat, aproape jumătate dintre absolvenţii de liceu nereuşind să treacă acest examen, ceea ce i-a împiedicat să înscrie la facultate. Ce soluţie vedeţi pentru aceşti tineri care nici nu îşi pot continua studiile, nici nu ştiu o meserie pentru a se putea angaja?
Aspiraţia de a da bacalaureatul nu i-a ajutat de fapt la nimic. În clasa a V-a, a VI-a, trebuie să fie identificate abilităţile lor. Mai bine mergi la o şcoală profesională şi înveţi o meserie pe care o vei face cu plăcere decât să accepţi presiunea socială de a lua bacalaureatul, de a merge la facultate şi de a obţine o diplomă, iar apoi să nu îţi găseşti un loc de muncă.

În România, meseria a încetat de ceva timp să mai fie considerată o brăţară de aur. Ce îi puteţi spune unui părinte care, cu siguranţă, nu îşi doreşte pentru copilul său să devină electrician, zugrav sau croitor chiar dacă nu astfel de meseriaş poate câştiga uneori chiar mai bine decât un absolvent de studii superioare?
Ştiu că e greu să spun că e o greşeală, dar este o greşeală. Mai bine un brutar cinstit, un mecanic auto bine calificat care să-şi facă meseria cu plăcere decât câteva diplome în dulap de pe urma cărora nu îţi poţi asigura existenţa. Aici este o problemă de mentalitate, la fel cum avem o problemă de mentalitate şi în ceea ce priveşte mobilitatea forţei de muncă. Aspiraţia, presiunea socială este să mergem la liceu, să terminăm o facultate, să avem un loc de muncă, să întemeiem o familie şi, eventual, să ieşim la pensie din locul unde ne-am angajat la 25 de ani. Lumea aceea însă s-a încheiat. Gata! Acest model al trecutului nu mai corespunde nevoilor viitorului. Trebuie să fim flexibili, mobili, trebuie să te muţi acolo unde este loc de muncă, trebuie să ştii că vei primi un contract pe o perioadă determinată pe 4-5 ani de zile, după care mergi la alt contract. Acest model al trecutului în care totul este predefinit, prestabilit cred că şi-a terminat serviciul.

Vorbiţi de mobilitatea forţei de muncă, de disponibilitatea de a te muta acolo unde sunt joburi, însă presa a semnalat numeroase situaţii în care investitori mici vin în sate sau comune din România, iar localnicii refuză să se angajezeze preferând să trăiască din ajutoare sociale. Credeţi că actualul sistem al ajutoarelor sociale încurajează lipsa dorinţei de a munci?
Da, cred că sistemul ajutoarelor sociale încurajează nemunca. Şi când vorbim de reformarea pieţei muncii, cred că sistemul ajutoarelor sociale trebuie să fie gândit pentru cei care au într-adevăr nevoie, care nu îşi pot asigura existenţa. Ajutorul social nu trebuie să fie un înlocuitor pentru un loc de muncă şi nu trebuie fixat la un nivel la care să stimuleze nemunca. În Germania, reformarea pieţei muncii de acum 12-13 ani a vizat şi scăderea drastică a ajutorului social. Ajutoarele sociale trebuie să existe, trebuie să fie suficiente pentru cei care nu pot genera venit din cauza unui handicap, dar nu trebuie să stimuleze nemunca şi să fie reduse în aşa fel încât să fii motivat să mergi să munceşti.

Pe lângă tineri, o altă categorie afectată masiv de şomaj o reprezintă persoanele trecute de 50 de ani. Sunt prea tineri ca să iasă la pensie şi prea bătrâni ca să înveţe o altă meserie. Care ar putea fi soluţiile pentru ei?
Din păcate, în România, avem tendinţa să abandonăm oamenii. Dacă cineva, după 20 de ani în mină, şi-a pierdut locul de muncă pentru că mina s-a închis, statul trebuie să îl ajute cu măsuri de recalificare profesională, să-l ajute să-şi găsească un loc de muncă. Din păcate nici autorităţile nu fac asta, şi nici oamenii nu au încredere că dacă merg la un oficiu de stat vor fi într-adevăr ajutaţi. Aici soluţia este digitalizarea. Trebuie să scoate factorul uman din administraţia publică, din asistenţa socială şi să încercăm să-l înlocuim cu soluţii electronice. Câţi dintre noi mergem la biroul forţelor de muncă în căutarea celui mai bun loc de muncă? Foarte puţini, pentru că ştim că cele mai bune locuri de muncă nu sunt acolo. Şi companiile ştiu acelaşi lucru. Dacă au un loc de muncă bun şi îl duc acolo, funcţionarul va lua oferta respectivă, o va pune sub masă şi o va da unui verişor sau unui vecin. Nu o va mai publica. Şi atunci, eu ca angajator nu mai depun oferta de muncă acolo fiindcă ştiu că nu vor veni cei mai buni candidaţi, iar eu ca şomer ştiu că acolo sunt cele mai slabe locuri de muncă. De aceea cred că soluţia este digitalizarea. Într-adevăr, cred că statul abandonează oamenii care sunt în dificultate deşi ar trebui să-i ajute chiar şi la vârste înaintate să se intergreze în câmpul muncii, poate în forme part-time care să corespundă capacităţilor lor.

În acest moment, dacă ar fi să luaţi trei măsuri pentru reformarea pieţei muncii din România, care ar fi acelea?
Depolitizarea şi descentralizarea la nivelul agenţiilor de ocupare a forţei de muncă atât la nivel naţional, cât şi judeţean. Digitalizarea sistemului pentru evaluarea abilităţilor şomerului printr-un soft, precum şi măsuri pentru mobilitatea forţei de muncă şi sprijin pentru antreprenori.

Domnule Mureşan, aţi realizat împreună cu doctorul în economie Eoin Drea , cercetător în cadrul Centrului pentru Studii Europene „Wilfried Martens”,  acest studiu în care este prezentată şi situaţia pieţei muncii din România printr-o analiză SWOT. Dar concret, ce urmează după un astfel de studiu?  Cât din ceea ce se discută şi, iată, se scrie la Bruxelles ajunge la Bucureşti?
Există fonduri europene pentru finanţarea programelor prin care să se reducă şomajul în rândul tinerilor. Banii încă nu au ajuns în România, guvernul abia reuşind de curând să adopte programele, astfel că riscăm să pierdem acei bani şi vorbim de 212 milioane de euro doar pentru tinerii de până în 25 de ani. Vorbim de programe de finanţare pentru tineri antreprenori, de recalificarea celor care nu au loc de muncă, subvenţii pentru angajare, subvenţii pentru stagii de practică. Pot fi ajutaţi zeci de mii de tineri. Guvernul nu a făcut nimic până acum, a adoptat programele, dar nu au fost implementate astfel încât nu a fost ajutat niciun tânăr din România deşi au fost alocate pentru anii 2014-2015 peste 200 de milioane de euro.
Dar nici noi nu stăm însă cu mâinile în sân văzând că programele nu au fost iniţiate, nici în România, şi nici în alte ţări. Am crescut prefinanţarea acestor proiecte la 30%, astfel încât să dispui imediat de o parte din bani.

Aşadar, banii există. Poate ar trebui să ne învăţaţi şi cum să-i luăm.

Voi încerca să comunic săptămânile următoare atât cu angajatorii, cât şi cu tinerii şi să explic cum pot fi accesaţi aceşti bani, care sunt programele pe care guvernul le-a adoptat pentru a şti ca tânăr cum poţi accesa aceşti bani. Să ştii că dacă te muţi dintr-o regiune în altă, poţi primi ajutor pentru chirie, dacă faci un stagiu, poţi primi o subvenţie de 700 de lei pe lună. Aceste informaţii sunt de ajutor şi pentru angajator, dar şi pentru tineri.

Sursa: Gândul.info