Deputatul european Siegfried Mureșan:
„Prognoza intermediară de iarnă 2018 a Comisiei Europene, publicată ieri, avertizează că măsurile guvernelor PSD și ALDE din ultimul an vor duce la noi scumpiri și în 2018 și că urmează doi ani de încetinire a creșterii economice. Astfel, Comisia Europeană prevede o creștere economică de 4,5% în 2018, iar, în 2019, de 4%, în scădere față de cea din 2017 estimată la 6,7%. Acest lucru arată eșecul politicii fiscale și economice a guvernelor PSD – ALDE care bazează actuala creștere economică doar pe măsuri de încurajare a consumului individual și fără investiții publice. Toate aceste prognoze nu sunt deloc surprinzătoare. Așa cum am avertizat, măsurile fiscale falimentare pe care guvernele PSD – ALDE le-au luat încă de anul trecut, alături de tăierea investițiilor și de introducerea de noi taxe, precum supraacciza la carburant, au dus la scumpiri în lanț și la o creștere bruscă a inflației în 2017, aceasta ajungând la un nivel-record în ultimii 4 ani, de 3,3%. Iar creșterea inflației a dus la creșterea ROBOR și acum fiecare român cu rate la bancă plătește lunar mult mai mult pentru creditele sale. De asemenea, au crescut prețurile la carburant, la produse alimentare și servicii, la energie, iar moneda națională s-a devalorizat în raport cu euro. În plus, vedem că măsurile PSD – ALDE au dus la scăderi de salarii pentru milioane de români, atât în mediul privat, cât și la stat, unele dintre ele ajungând chiar și la 20%, ceea ce, cumulat cu inflația și deprecierea leului, face ca salariile acestora să valoreze astăzi cu aproape o treime mai puțin decât valorau în urmă cu an. Mai grav este că efectele negative și scumpirile în lanț vor continua și pe tot parcursul acestui an deoarece este de așteptat ca inflația să crească în continuare, iar Guvernul nu poate menține la nesfârșit prețurile reduse cu măsuri guvernamentale populiste. Guvernul PSD – ALDE nu investește, nu reușește să atragă investitori străini și nici să absoarbă din fondurile europene, în plus, face împrumuturi tot mai mari pentru a acoperi măsurile nesustenabile pe care le adoptă, iar aceste datorii va trebui să le plătim noi, românii. Ca atare, fiecare zi în plus în care România este condusă de PSD și ALDE înseamnă bani mai puțini în buzunarele românilor și datorii mai mari pentru generațiile viitoare. Guvernul trebuie să renunțe urgent la măsurile nesustenabile care destabilizează economia și să folosească această perioadă scurtă de creștere economică pentru a implementa reforme, pentru a crește investițiile atât de necesare și pentru a asigura un cadru fiscal stabil și favorabil mediului de afaceri. Doar așa putem avea o creștere economică durabilă, noi locuri de muncă stabile și mai bine plătite.”.
_______________________
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Paul STENCOANE: +40 769 611 020
Andrei JUJAN: +40 766 369 485