În această seară, am votat în plenul Parlamentului European conducerea Fondului European pentru Investiții Strategice (FEIS) care va gestiona planul de investiții de 315 miliarde de euro inițiat de Comisia Europeană.
Directorul executiv al FEIS pentru următorii trei ani va fi Wilhelm Molterer din Austria – în prezent, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții -, în timp ce postul de director executiv-adjunct va fi ocupat de Iliyana Tsanova, fost viceprim-ministru pentru fonduri europene al Bulgariei.
În preziua votului din plen, cei doi candidați au fost audiați într-o reuniune comună a Comisiei pentru bugete şi a Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, în care eu am luat cuvântul din partea Grupului PPE.
I-am întrebat pe cei doi candidați cum intenționează să se asigure că noul fond nu va finanța proiecte doar în ţările UE care au piețe financiare mai dezvoltate. Pentru mine, este esențial ca țări precum România să nu fie dezavantajate din cauză că piețele noastre financiare nu sunt încă la fel de performante.
Cei doi mi-au oferit asigurări cu privire la independența, profesionalismul şi obiectivitatea lor. De asemenea, am fost asigurat că orice distribuție geografică va fi evitată și că structurile administrative ale fondului vor sprijini cu expertiză autoritățile din statele membre pentru a facilita atragerea de finanțări.
Din acest moment, FEIS își va începe pe deplin activitatea şi poate contribui la reducerea decalajului de investiții din Europa. Pentru a beneficia cât mai mult de pe urma acestui plan de investiții, România trebuie să vină cu propuneri de proiecte fezabile. Prioritare sunt investițiile în infrastructură, cercetare și inovare – acestea pot stimula competitivitatea economiei românești şi pot încuraja la rândul lor alte investiții străine.
Stay In Touch