Am adresat ieri o întrebare scrisă Comisiei Europene pentru a afla cum evaluează Executivul european rolul agențiilor de rating de credit în cadrul uniunii piețelor de capital. 
Textul integral al întrebării:
Conform cadrului Basel III, băncile trebuie să se asigure că dețin capital de calitate superioară de 7% din activele lor ponderate la risc. Aceasta este o creștere semnificativă de la cadrul Basel II care impunea numai 2,5% active ponderate la risc care nu sunt luate în considerare.
S-a susținut în trecut că încrederea în agențiile de rating din Big Three – Moody’s Investors Service, Fitch și Standard & Poor’s – poate fi problematică, parțial deoarece acestea sunt finanțate de companiile pe care le evaluează ca rating, dar și din cauza tehnicilor acestora de stabilire a riscurilor. Tehnicile sunt bune în ceea ce privește cuantificarea riscurilor, dar nu și în ceea ce privește previzionarea nesiguranței – ceea ce este, în general, o misiune dificilă. Spre exemplu, cadrul Basel a fost întotdeauna în favoarea datoriei guvernamentale și a greșit în mod tragic în trecut în legătură cu aceasta. Prin majorarea procentului de capital de active ponderate la risc, Basel III pune o mai mare responsabilitate în mâinile agențiilor de rating.
În contextul uniunii piețelor de capital, care ar fi rolul agențiilor de rating în acordarea de rating pentru întreprinderile mici și mijlocii? Cat de mare va fi impactul rating-urilor acordate suveranilor asupra relației dintre jucătorii din piață? Ce rol vor juca prevederile cadrului Basel III în contextul uniunii piețelor de capital?