INTERVIU Revista22.ro – SIEGFRIED MUREȘAN : „Federația Rusă trebuie să fie definită ca o amenințare la adresa unității UE”

În ce tip de Europă își va asuma România președinția UE? Cum vedeți prioritățile și provocările României în Europa vitezelor și a cercurilor concentrice?

România va deține președinția UE în prima jumătate a anului 2019, cu alte cuvinte, la sfârșitul mandatului actualului Parlament European și în cursul ultimului an de mandat al Comisiei Europene. Procesul legislativ și decizional va încetini semnificativ până la oprire pe durata președinției României, deoarece membrii PE sunt în campanie electorală, iar Comisia Europeană nu mai vine cu inițiative semnificative la sfârșitul mandatului. De aceea, primele luni ale președinției României vor fi esențiale. Avem trei, patru luni în care se vor finaliza procese legislative importante. În acest context, pregătirea președinției este esențială. Dacă începem la 1 ianuarie nepregătiți, fără a avea prioritățile clare și fără a cunoaște cum vom concluziona procesele legislative în desfășurare, președinția României poate fi un eșec. Mai mult, președinția va avea loc într-un cadru în care se vor lua decizii pe multe teme importante pentru Europa în ansamblu: viitorul buget al UE, încheierea negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din UE și legiferarea unor propuneri pe care Comisia Europeană le va face în următoarele luni privind viitorul Uniunii. Vom avea trei mari teme de care nu vom putea fugi, pentru care trebuie să fim bine pregătiți și în contextul cărora trebuie să fim capabili să ducem negocieri complicate la bun sfârșit în prima parte a președinției României. Toate acestea trebuie încheiate în martie-aprilie 2019.
Managementul Brexit-ului rămâne o mare provocare pentru Uniune. Totodată, orice criză poate fi și o oportunitate. Ce oportunități vedeți în Brexit?
Ieșirea Regatului Unit poate fi o oportunitate ca orice incertitudine, ca orice amenințare externă, însă asta nu înseamnă și că o vom fructifica. În momentul de față vestea bună este că cele 27 de state membre ale UE sunt unite. Ele arată unitate și nu trebuie subestimată capacitatea unei Europe unite de a se impune în negocierile cu Marea Britanie. Acesta este primul element esențial. Vor urma negocierile privind ieșirea Regatului Unit din Uniune și este important ca UE să se prezinte ca un front unit la masa negocierilor. Premierul Greciei a văzut în vara lui 2015 că îi este imposibil să obțină un acord în termenii săi în fața unei Europe unite. La sfârșitul zilei a trebuit să încheie un acord cu UE privind continuarea finanțării europene pentru Grecia în exact termenii propuși de UE. Deci primul mesaj adresat guvernului britanic este acela de a nu subestima puterea unei Europe unite. Vestea bună este că de pe 24 iunie, dimineața zilei de după referendumul pro-Brexit, până acum, Europa a fost unită în discuțiile cu Marea Britanie. Desigur, nu trebuie să fim nici naivi. Această unitate devine tot mai greu de păstrat, pe măsură ce negocierile vor deveni concrete. Pentru a păstra această unitate trebuie spus fiecărui stat membru că discuțiile bilaterale cu Marea Britanie nu vor aduce nimic niciunui stat membru, de vreme ce acordul final se va face la masa celor 27. Fiecare stat membru trebuie să vină la masa celor 27 și să spună care sunt prioritățile sale pentru negocierile cu Marea Britanie și să ceară să fie incluse printre prioritățile UE în ansamblul său.
Care trebuie să fie prioritățile în negocierile privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană?
Recent am avut un congres al PPE în Malta, unde am stabilit trei priorități cheie pentru începutul negocierilor cu Marea Britanie: securizarea drepturilor tuturor cetățenilor europeni aflați în Marea Britanie (o temă esențială și pentru România), achitarea de către Marea Britanie a tuturor obligațiilor pe care le are la bugetul UE (acesta nu este un proces politic, ci obligații care decurg din cadrul legal existent), păstrarea unei frontiere deschise între Irlanda și Irlanda de Nord. Aparent, acest ultim punct pare a fi un subiect care nu ar trebui să ne intereseze prea mult pe noi din România, din moment ce Irlanda este în celălalt capăt al continentului, dar el rămâne esențial și pentru noi în România, pentru că este o chestiune de război și pace. Pacea dintre cele două a fost posibilă prin deschiderea acelei granițe și prin apartenența Irlandei de Nord și a Marii Britanii, pe de o parte, și a Irlandei, de cealaltă parte, la Uniunea Europeană. Acolo vorbim despre război și pace și este esențial pentru întreaga Europă ca granița să rămână deschisă. Mai trebuie spus un lucru. Dacă Marea Britanie nu vrea să fie parte a pieței interne, atunci vom căuta un alt cadru legal pentru a securiza drepturile cetățenilor. Trebuie să fim foarte atenți să nu acceptăm din partea Londrei o apartenență mascată la piața internă. Piața unică înseamnă un pachet de drepturi și obligații. Nu poți avea statutul mascat de membru asociat care beneficiază de piața internă și drepturile sale, dar fără asumarea obligațiilor.
Deşi agenda de negocieri pentru Brexit are o ţintă ambiţioasă pentru finalizare, octombrie 2018, ce şanse sunt ca această ţintă să fie depăşită, dată fiind complexitatea problemei? Cu ce ne-am putea confrunta în acest caz?
Ați ridicat câteva probleme esențiale. În primul rând, se vor încheia negocierile în acești doi ani? Și aici poziția mea este următoarea: eșecul negocierilor trebuie exclus ca variantă de lucru, cel puțin acum, la începutul lor. Atât timp cât eșecul negocierilor există ca opțiune, nu va exista un angajament deplin al ambelor părți ca ele să se încheie cu succes. În plus, va exista tentația ca anumite state membre ale UE să negocieze bilateral cu Marea Britanie, punând în pericol unitatea UE care a funcționat în ultimele nouă luni. Cred că trebuie să excludem această variantă, așa cum Michel Barnier o face foarte bine acum.
Al doilea scenariu este ca negocierile să decurgă bine, dar, din cauza complexității lor, să nu poată fi încheiate. Atunci negocierile vor putea fi prelungite cu un an, însă decizia va avea nevoie de unanimitate în Consiliu. Aici președinția României va avea un rol esențial în a convinge toate statele membre ca, dacă negocierile decurg bine, dar încă nu sunt finalizate, să fie prelungite cu un an pentru a nu avea o ieșire abruptă a Regatului Unit din UE. Această unitate, să fim realiști, o să fie foarte greu de obținut. Orice stat membru al UE, fie că e Malta sau Germania, poate împiedica prelungirea negocierilor, generând o ieșire abruptă a Marii Britanii. Legat de calendarul expus de Michel Barnier, el este necesar să fie ambițios dacă vrem încheierea procesului de ieșire ordonată a Marii Britanii din lumea europeană în doi ani. Mandatul de negociere urmează să fie decis de Consiliul European pe 29 aprilie. Negocierile vor începe înainte de vara acestui an și trebuie încheiate cel târziu în octombrie-noiembrie 2018, deci în mai puțin de 17-18 luni, pentru că acordul trebuie ratificat atât de partea britanică, dar și de Parlamentul European. Ratificarea de către PE va avea categoric loc în timpul președinției deținute de România. Deci trebuie să acompaniem acest proces de ratificare din PE, trebuie să ne asigurăm că există o majoritate, ceea ce, evident, este un proces complex și cu mari riscuri.
Ne va ajuta exerciţiul preşedinţiei pentru a adera la moneda unică?
Aderarea la moneda unică se face prin respectarea criteriilor de convergență macroeconomică de la Maastricht, care trebuie respectate în mod sustenabil pe termen mediu și lung. Toate aderările recente ale unor noi state nemembre la zona euro – Letonia, Lituania (2014/2015) și înainte Cipru, Malta, Slovacia, Estonia -, toate aceste noi aderări nu au avut nicio componentă politică. A fost efectiv vorba despre respectarea criteriilor de aderare. Ceea ce noi trebuie să facem acum este să întărim economia, s-o reformăm, s-o facem mai competitivă, să facem ca atât sectorul public, cât și cel privat să facă față competiției din zona euro, să respectăm criteriile macroeconomice: deficit, inflație, nivelul datoriei publice. Trebuie să ne asumăm politic obiectivul de a adera la zona euro cât mai repede, imediat ce îndeplinim criteriile. Iar dacă președinția noastră va fi asociată într-un fel cu îndeplinirea de către România a criteriilor de aderare și finalizarea aderării la zona euro, evident, este un lucru bun. Asta ar aduce un plus de credibilitate României ca loc atrăgător pentru investiții, ca potențial de creștere economică și implicit generator de locuri de muncă în România. Președinția este o oportunitate datorită vizibilității sporite pe care o avem, însă nu vom fi acceptați în zona euro doar pentru că deținem președinția UE. Vom fi acceptați doar când îndeplinim criteriile.
S-ar putea să fim nevoiţi să impunem penalizări pentru deficit excesiv. Cum ar suna asta, dacă noi am fi siliţi să ne impunem penalităţi, deoarece este previzibil că vom avea deficite excesive în 2018 şi, dacă lucrurile continuă, şi în 2019?
Este necesar, este esențial ca la momentul la care deținem președinția UE să respectăm toate regulile Uniunii. Iar cheltuielile angajate de Guvernul României în aceste prime luni de mandat, coroborate cu reducerea încasărilor la bugetul de stat, au condus Comisia Europeană la concluzia că anul acesta România nu-și va respecta angajamentul legat de menținerea deficitului sub 3% din PIB. Comisia Europeană apreciază evaluările guvernului de încadrare în limitele deficitului ca fiind eronate și cere României să corecteze măsurile nesustenabile de politică fiscal-bugetară și economică luate în prima parte a acestui an. Comisia Europeană are o imagine extrem de precisă privind situația din România, și anume, că suntem pe un drum greșit și știe că măsurile trebuie corectate de către guvern. În caz contrar, vom începe președinția cu un deficit serios de credibilitate. Ar fi cele mai proaste auspicii sub care am putea începe o președinție a UE, cu atât mai mult, cu cât este prima noastră președinție, un moment definitoriu pentru modul în care România o să fie percepută în următorii ani în Uniunea Europeană.
Ce cuvânt vom avea în distribuirea fondurilor europene pentru exerciţiul următor, dacă vor începe analizele şi schiţele de buget din 2019?
Comisia Europeană are obligația legislativă de a face până la sfârșitul acestui an o primă propunere privind bugetul UE după 2020. Apoi, Parlamentul European și Consiliul trebuie să înceapă procesul legislativ. Nu trebuie să fim naivi să credem că vom putea progresa semnificativ pe acest dosar important în timpul în care vor avea loc negocierile privind ieșirea Marii Britanii din UE. Până la momentul la care aceste negocieri vor avea loc, în octombrie-noiembrie 2018, realitatea este că nu va exista progres și trebuie să folosim acest timp pentru a ne stabili prioritățile. În momentul în care negocierile vor fi încheiate cu bine și se va trece la ratificarea acordului cu Marea Britanie, în acel moment va începe în ritm accelerat procesul decizional legat de viitorul bugetului UE, sfârșitul anului 2018-începutul lui 2019 și până când PE va intra în campanie în martie-aprilie și Comisia se va pregăti de încetarea mandatului. România trebuie să facă următoarele lucruri. Să ne definim prioritățile, esențială fiind asigurarea politicii de coeziune. Cunoscând situația din statele contributoare nete la UE și care pun politica de coeziune sub semnul întrebării fiindcă nu sunt convinse de rezultatele lor, eu aș stabili prioritățile României legate de politica de coeziune în felul următor: fondurile europene alocate României să nu fie reduse după anul 2020; dacă statele membre net contributoare au nevoie de introducerea unor noi indicatori, a unor noi criterii de performanță pentru a vedea că fondurile europene sunt bine cheltuite, atunci noi trebuie să stabilim care sunt indicatorii și condiționalitățile pe care le-am accepta. Pentru mine este esențial ca nivelul fondurilor să nu fie redus, iar, dacă trebuie să acceptăm noi condiționalităţi pentru ca nivelul fondurilor să nu fie redus, cred că nu este o dramă. Dimpotrivă, dacă UE îți spune că îți dă bani pentru îmbunătățirea competitivității – prin construcția de autostrăzi -, dar în același timp recomandă să nu-ți afectezi negativ competitivitatea prin măsuri economice nesustenabile, așa cum vedem la actualul guvern, nu mi se pare un lucru rău. Deocamdată, trebuie să pregătim această strategie de negociere, trebuie să găsim aliați, trebuie să fim conștienți că aliatul principal în politica de coeziune în trecut a fost Polonia, stat decredibilizat în momentul de față la nivel european prin acțiunile împotriva ordinii constituționale interne, chiar izolat, așa cum s-a văzut când a fost singurul stat care a încercat să se opună prelungirii mandatului actualului președinte al Consiliului European. Ne trebuie noi aliați, nu trebuie să ignorăm cel mai mare nou membru al UE, Polonia, dar trebuie să știm că, dacă vrem să fim doar o remorcă a Poloniei, așa cum am fost în trecut, atunci trebuie să fim conștienți că ea nu va mai tracta așa cum a fost atunci când acolo a fost un guvern proeuropean. Dacă președinția României eșuează în găsirea unui acord între Consiliu și Parlament pe bugetul UE, atunci negocierile nu se vor putea relua decât la începutul anului 2020, după ce noua Comisie și noul Parlament își vor fi intrat în atribuții. Practic, vom ajunge din nou în situația din 2013, când deciziile se vor lua la sfârșitul lui 2020 și la începutul lui 2021, când va trebui să înceapă absorbția de fonduri europene, nu vom fi pregătiți, de vreme ce procesul politic va fi fost întârziat. România are obligația de a reuși în aceste negocieri, iar dacă eșuează, cei care suferă sunt beneficiarii de fonduri europene din toată Uniunea.
Cum ar trebui să se poziționeze România față de proiectul unei Uniuni Europene de apărare și securitate, un etaj suplimentar de integrare, dorit în special de nucleul euro și care, în mod potențial, ar putea rivaliza cu NATO? Care ar trebui să fie prioritățile unei Uniuni Europene de apărare și securitate?
Realitatea este în felul următor. Forțele armate ale SUA au în momentul de față mai puțin de 30 de tipuri de arme, pe când forțele armate ale celor 28 de state membre ale UE au mai mult de câteva sute de tipuri de arme. De aceea, la nivel european trebuie să punem la comun capacitățile de cercetare în materie de industrie de apărare, să cheltuim o singură dată bani publici în procesul de cercetare/inovare și să împărțim rezultatele obținute așa cum este firesc să o facem într-o uniune în care ești între state partenere, majoritatea dintre ele fiind și state NATO. Comisia Europeană a venit anul acesta cu un proiect-pilot în acest sens pe care eu îl și susțin și l-am inclus în prioritățile PE pentru bugetul UE pe anul următor. Trebuie să vedem cum putem să obținem mai mult din fiecare euro cheltuit. Aceste inițiative sunt încurajate și susținute și de către NATO. Ele nu sunt văzute în niciun fel ca o competiție la adresa NATO, ci sunt văzute complementar cu statutul nostru de membru NATO, cu angajamentul nostru important, și care trebuie asumat, de a aloca cel puțin 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare. Deci, în materie de securitate, este clar că trebuie să facem cât mai mult împreună la nivelul statelor membre UE, fără ca asta să contravină în niciun fel statutului de membru NATO. Însă, evident, principalul garant al securității noastre rămâne apartenența la NATO și parteneriatul strategic cu SUA.
În cele şase luni ale preşedinţiei, România ar avea ocazia să-şi promoveze viziunea şi interesele sale într-o manieră directă. Evident, nu toate interesele noastre găsesc un teren fertil sau interesat. Care ar putea fi zonele în care, dacă insistăm, putem găsi înţelegere şi putem avansa interese româneşti?
În primul rând, sunt marile priorități europene de care nu vom putea fugi: viitorul bugetului european, Brexit, dezbaterea privind viitorul UE. În afară de acestea, sunt teme pe care le putem adăuga noi la agenda europeană. Ar fi nefiresc să nu adăugăm Vecinătatea estică a Uniunii Europene ca una dintre prioritățile președinției României. Toate statele noi membre ale UE – statele baltice, Polonia – au avut Vecinătatea estică drept prioritate. Așadar, pe ce ar trebuie să punem accent? Va trebui să sprijinim statele din Vecinătatea estică prin fonduri europene și cu expertiză. De multe ori, expertiza este chiar mai importantă decât fondurile pentru a întări statul și administrația publică, pentru a întări justiția, pentru a o face funcțională și independentă, pentru a duce la buna funcționare a statului de drept, la combaterea corupției, a spălării banilor, întărirea sistemelor bancare din Vecinătatea estică și care acum au fost decredibilizate. Este esențial să condiționăm mereu ajutorul european tocmai de acele reforme pe care cetățenii din aceste state le așteaptă și pe care politicienii nu le implementează. De exemplu, săptămâna trecută, Comisia pentru bugete a PE a adoptat avizul meu privind acordarea a 100 de milioane de euro Republicii Moldova, adoptând exact condițiile pe care le-am dorit eu, prin care impunem condiționalități clare, concrete, înaintea fiecărei tranșe, condiționalități legate de reforma justiției, combaterea corupției și întărirea statului de drept. Sprijinul strategic dat acestor state trebuie condiționat mai mult de îndeplinirea unor angajamente din partea lor. În plus, trebuie să echipăm tot mai bine cetățenii din aceste state, dar și cetățenii din România, pentru a face față propagandei și dezinformării venite dinspre Federația Rusă. Totodată, raportarea la Federația Rusă trebuie să fie o prioritate a președinției României, și anume, Federația Rusă trebuie să fie definită ca o amenințare la adresa unității UE, trebuie monitorizată și trebuie să începem să contracarăm propaganda și dezinformarea dinspre Kremlin.
România deține președinția în prima parte a lui 2019 ca parte dintr-un Trio de state membre care o vor deține imediat după noi: Finlanda și Croația. Pentru a avea o mai bună coordonare pe termen mediu (18 luni), grupuri de câte trei state își corelează prioritățile strategice. De aceea, este esențial să convingem guvernele Finlandei și Croației să includă raportarea la Federația Rusă ca prioritate și pentru celelalte două președinții. Pentru Finlanda, subiectul este foarte important, are o graniță extrem de lungă cu Federația Rusă. Fermierii finlandezi au suferit de pe urma embargoului impus de Federația Rusă. Totodată, riscul de securitate pe care Federația Rusă îl reprezintă pentru Finlanda este semnificativ. De cealaltă parte, Croația este un stat esențial pentru stabilitatea din Balcanii de Vest, membră a UE, cu un guvern proeuropean de centru-dreapta, condus de un prim-ministru aparținând familiei noastre politice. Și, având în vedere activitatea sporită atât a Federației Ruse, cât și a Turciei în Balcanii de Vest, parteneriatul cu această țară este esențial pentru menținerea Balcanilor de Vest în parcursul european. În încheiere, raportarea la Federația Rusă trebuie să fie o prioritate, aceasta trebuie definită ca o amenințare la adresa UE, trebuie să acționăm ca atare, să fim conștienți de propagandă, de dezinformare, să le monitorizăm și mai ales să începem să le contracarăm. Și trebuie să facem asta împreună cu celelalte președinții ale Trioului din care facem parte, ținând însă cont că în Finlanda vor avea loc alegeri parlamentare în prima parte a anului 2019. Deci, în momentul în care Finlanda va prelua președinția, de la 1 iulie 2019, o va face cu un guvern care tocmai va fi intrat în funcțiune și care nu a pregătit președinția. Aceasta va fi pregătită de actualul guvern. De aceea, pentru că Finlanda intră cu un guvern nou la conducerea președinției, este esențial ca România să facă toate pregătirile necesare pentru ca relația cu Federația Rusă să fie corect definită și să fie un punct important al celor trei președinții din anii 2019.

Sursa: Revista22.ro
By |2017-04-11T12:49:00+00:00aprilie 11th, 2017|Categories: Brexit, Bugetul UE, Federatia Rusa, Interviuri, Siegfried Muresan, Uniunea Europeana|Comentariile sunt închise pentru INTERVIU Revista22.ro – SIEGFRIED MUREȘAN : „Federația Rusă trebuie să fie definită ca o amenințare la adresa unității UE”
Cum ați ajuns la ideea de a marca, printr-o expoziție de fotografii organizată în incinta Parlamentului European, masacrul de la Fântâna Albă? E un moment tragic din istoria României despre care se cunoaște totuși destul de puțin, chiar în țară. În plus, se știe, dacă atunci când se discută despre crimele nazismului, fascismului, există o unanimitate de păreri, atunci când se face o paralelă cu crimele imputabile comunismului apar destule rețineri în Occident, din cauza influenței stângii și a temerii de a nu deranja Moscova.
În 2015 a avut loc comemorarea a 74 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, unde au fost uciși peste 3.000 de români care voiau să ajungă pe cale pașnică din Bucovina de Nord înapoi în țara mamă, ca urmare a pierderii Basarabiei și Bucovinei de către România în fața Uniunii Sovietice, în 1940, ca urmare a pactului Ribbentrop-Molotov, din 1939. Anul trecut, când a avut loc comemorarea a 74 de ani, am realizat că în Europa acest incident nefericit din istoria noastră, în care peste 3.000 de oameni au fost uciși cu brutalitate de către trupele sovietice, nu este cunoscut.
Nici în România nu era cunoscut.
Nici în România, fiindcă Uniunea Sovietică a negat aceste crime, nu și le-a asumat și nici nu a permis nicio menționare a lui și nicio discuție cu privire la el. Și de aceea mi s-a părut important să discutăm, să aducem în atenția Europei, a colegilor din Parlamentul European, a factorilor de decizie – și sunt mulți. Anul trecut mă gândisem ce putem face și am luat decizia de a organiza anul acesta, cu ocazia comemorării a 75 de ani, o expoziție în Parlamentul European, pe care am deschis-o pe 5 aprilie. Sunt mulți colegi din Parlament care mi-au spus că au văzut această expoziție zilele acestea, au aflat ceva nou, au înțeles foarte bine ce s-a întâmplat acolo, neștiind până acum ce s-a întâmplat. Cred că trebuie să continuăm să vorbim, cred că trebuie să încercăm poate și o asociere cu evenimentele din Polonia, de pildă masacrul de la Katyń, care este mult mai cunoscut. Dar, pentru a-l aduce în atenția oamenilor din UE, cred că trebuie să facem mai mult și pe latura culturală. Pe mine m-a ajutat foarte mult pentru a înțelege fenomenul de la Katyń vizionarea filmului regizorului polonez Andrzej Wayda, în 2008. De aceea cred că trebuie să ne gândim cum putem susține din bugetul public în România inițiative artistice care promovează evenimentele tragice de atunci. Iar aici, la nivel european, mă gândesc, pentru anul viitor, poate încercăm o asociere cu colegii polonezi pentru a discuta împreună despre Katyń și Fântâna Albă. Fiindcă, chiar dacă la Katyń au murit mai mulți oameni, au fost de ambele părți oameni nevinovați. Oamenii care au murit la Fântâna Albă mergeau pe cale pașnică spre România și brutalitatea cu care sovieticii au acționat a fost aceeași în ambele cazuri. Filmul Katyń l-am văzut la premiera internațională pe care a avut-o la Festivalul de Film de la Berlin, în februarie 2008, premieră care a avut loc în prezența cancelarului Angela Merkel. Deci un regizor cunoscut polonez a făcut un film care este într-adevăr foarte bun, dar care, mult timp după aceea, cu sprijinul aparatului diplomatic polonez, a fost promovat în toată lumea și a adus evenimentele la cunoștința multor oameni.
Cred că este nevoie de desemnarea unui înalt reprezentant al UE pentru Republica Moldova
Oarecum pe aceeași linie, chiar dacă nu neapărat pe același subiect: cum se raportează grupul popular la Ucraina, la Moldova? Există, de pildă, poziții divergente în interior față de continuarea sancțiunilor față de Rusia?
În ceea ce privește sancțiunile, evident, acestea nu pot fi ridicate, pentru că Acordul de la Minsk nu este în totalitate implementat de către Federația Rusă și nu mi se pare că suntem acolo. Deci nu văd o bază pentru ridicarea sancțiunilor în acest moment. Despre problematică în ansamblu, realitatea este că Uniunea Europeană are dificultăți în a gestiona mai mult de o criză majoră în același timp. Iar în timp ce în prima jumătate a anului trecut am fost ocupați cu păstrarea Greciei în zona euro, în condițiile iresponsabilității politice a guvernului condus de Alexis Tsipras la Atena, iată că acum criza refugiaților a căpătat amploarea pe care o cunoaștem azi și factorii de decizie nu au înțeles decât în lunile iulie-august 2015 care este dimensiunea acesteia, care sunt consecințele. Uniunea Europeană trebuie să învețe să gestioneze mai mult de o singură criză în același moment. Vedem asta și în chestiunea Republicii Moldova. În multe dintre discuțiile pe care eu le am cu Serviciul de acțiune externă al UE legate de Republica Moldova mi se spune: „vom coopera cu orice guvern va veni la Chișinău“, însă mie mi se pare că UE trebuie să-și asume un rol mult mai activ în asumarea parcursului proeuropean al Republicii Moldova. Nu ajunge să spui „vom coopera cu orice guvern“. Ce ne facem dacă va veni la putere un guvern sau un președinte pro-rus, care nu dorește apropierea de UE și implementarea Acordului de Asociere care a fost agreat între cele două părți? În acest moment, mecanismul decizional mi se pare prea îngust și fiindcă treapta cea mai înaltă a ierarhiei, înaltul reprezentant european pentru politică externă, are evident dificultăți în a gestiona în același timp numărul mare de state pentru care este responsabil, în multe dintre acestea fiind situații de criză – în Ucraina, Crimeea, vedem acum în Nagorno Karabah, în Republica Moldova cu Transnistria, iată și în Macedonia. Este nevoie de un nivel intermediar între cel mai înalt nivel de decizie și diplomații, funcționarii care își fac treaba într-adevăr foarte bine. Și de aceea pentru Republica Moldova, de exemplu, eu susțin că este nevoie de desemnarea unui înalt reprezentant al UE pentru Republica Moldova, exclusiv pentru Republica Moldova, o persoană care să aibă mandat de la Bruxelles, credibilitate la Bruxelles și să fie recunoscut ca partener de dialog de către factorii de decizie de la Chișinău. O persoană care să poată pune mai multă presiune pe guvernul de la Chișinău pentru a implementa Acordul de Asociere decât o pot face diplomații, decât o poate face o ambasadă. Cred că UE trebuie să desemneze înalți reprezentanți pentru state de interes strategic sau zone de conflict.
Există deschidere și, ca o continuare, sunt diferențe de abordare între principalele grupuri politice pe această chestiune?
Sunt diferențe de abordare. Eu, de exemplu, sunt raportor din partea grupului PPE pentru bugetul UE pe anul următor. Și acum, la începutul anului, am adoptat liniile directoare în Parlamentul European, care este primul pas în vederea elaborării bugetului. Și eu am spus: vecinătatea estică trebuie să fie o prioritate a UE, trebuie să acordăm mai mulți bani pentru a ajuta aceste state în a-și reforma instituțiile. Ca atare, am propus introducerea în liniile directoare a unui amendament care să propună sporirea fondurilor pentru aceste țări și socialiștii au fost împotrivă.
Dar care a fost motivația?
Nu a fost nicio motivație, nu ne-au oferit nouă nicio motivație, dar evident nu vor să facă nimic ce poate deranja Federația Rusă. Vestea bună este că am reușit împreună cu grupul PPE să obținem o majoritate în Parlament, cu sprijinul grupului conservatorilor europenilor și al liberalilor europeni, și am trecut această solicitare în liniile directoare. Asta înseamnă că în luna mai, când Comisia Europeană va veni cu propunerea de buget a anului următor, va trebui să țină cont de ea, să o aibă în vedere și să sporească fondurile pentru aceste țări.
Trebuie să ne asigurăm că Europa rămâne sigură
Există opinia, în legătură cu migrația, dar și cu alte probleme, că una dintre explicațiile principale ale creșterii partidelor extremiste de dreapta este că zona conservatoare, PPE, a intrat într-un blocaj al corectitudinii politice, al retoricii publice, care contrazice flagrant ceea ce văd oamenii la nivelul străzii. Pe acest teren, lăsat liber, s-au poziționat toate aceste formațiuni. Există dezbateri pe acest subiect în interiorul grupului popular?
Da, tot mai mult în ultima perioadă. Ceea ce aceste partide propun, evident, nu funcționează în realitate, o știm, o putem discuta concret ‒ pe economie, pe securitate. Pe de altă parte, nici socialiștii nu acordă acum, pe tema emigrației, nici o importanță conceptului de securitate. Pe când noi, Partidul Popular European, facem asta. Pentru noi siguranța cetățenilor este prioritatea zero. Noi spunem: indiferent ce se face în gestionarea crizei migrației, trebuie să ne asigurăm că Europa rămâne sigură. Tocmai de aceea cred că stânga și partidele social-democrate au pierdut foarte mult la ultimele alegeri cam peste tot, fiindcă nu au o abordare corectă, echilibrată, totodată hotărâtă și tranșantă. Oamenii vor să vadă că politicienii le garantează siguranța. Dacă nu, se va crea o ruptură între partidele tradiționale de centru stânga și de centru dreapta și votanți, și atunci vor câștiga populiștii. Dar cred că Europa și oamenii politici responsabili au înțeles nevoia de a acționa cu mai multă fermitate pentru combaterea terorismului. Cum spuneam, nu e posibil să nu ai dreptul să faci percheziții între ora 21 și 5 dimineața. Știm în Bruxelles care sunt moscheile în care predică imamii radicaliști, știm care sunt cartierele în care are loc trafic de arme, trafic de droguri, trafic de ființe umane, în care stau persoane suspecte. În materie de terorism trebuie acționat pur și simplu cu mai multă fermitate.

Sursa: Revista22.ro
By |2016-04-19T12:58:00+00:00aprilie 19th, 2016|Categories: Comisia pentru Republica Moldova, Interviuri, Parlamentul European, Siegfried Muresan, Uniunea Europeana|Comentariile sunt închise pentru INTERVIU Revista22.ro – SIEGFRIED MUREȘAN: Trebuie să vorbim despre masacrul de la Fântâna Albă așa cum au făcut și polonezii cu Katyńul
Go to Top