Deputatul european Siegfried Mureșan (PNL / PPE):
„De doi ani de zile, românii ies în stradă cu steagul Uniunii Europene în spate, cerând sprijinul UE pentru apărarea democrației și a statului de drept din România. De doi ani de zile, Guvernul PSD – ALDE este surd la ce spun protestatarii și la ce spun partenerii europeni cu privire la legile justiției. De doi ani de zile, obiectivul coaliției de guvernare este unul singur: slăbirea actului justiției pentru a-l face scăpat pe președintele infractor al PSD, Liviu Dragnea. În data de 10 august, românii au ieșit din nou în stradă pentru a apăra statul de drept. Guvernanții au reacționat prin instituțiile de forță atacând cu gaze pe protestatarii pașnici și pe jurnaliștii care își făceau datoria. Guvernanții au continuat ulterior ofensiva promovând legi care îngrădesc activitatea societății civile și închid gura protestatarilor. Noi, în Parlamentul European, nu putem trece cu vederea toate aceste lucruri. Trebuie să transmitem un mesaj clar de susținere sutelor de mii de oameni care ies în stradă și protestează pentru statul de drept și pentru valorile europene. Trebuie să transmitem un mesaj clar de susținere zecilor de români care au fost loviți fără milă de autorități.
Despre asta este vorba în rezoluția votată astăzi de Parlamentul European. Este, în primul rând, o poziționare clară de partea oamenilor, a statului de drept și a independenței justiției în lupta cu guvernarea PSD – ALDE care vrea să pună mâna pe justiție. Parlamentul European condamnă, prin această rezoluție, intervenția violentă și disproporționată a autorităților la protestele din 10 august 2018. Totodată, cerem Parlamentului și Guvernului României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO și ale Comisiei de la Veneția privind reformele în justiție, recomandări venite la solicitarea Partidului Național Liberal. Mai cerem Guvernului să se abțină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independența sistemului judiciar.
Rezoluția nu cere nicio sancțiune pentru România, rezoluția apără România și pe români de politicienii care vor să controleze justiția. Noi, PNL, am criticat dintotdeauna toate demersurile de slăbire a legilor justiției. Votul de astăzi în favoarea rezoluției și de susținere a oamenilor care vor justiție independentă este poziția firească ca urmare a demersurilor PNL de doi ani de zile de a se împotrivi tuturor atacurilor PSD – ALDE la valorile democratice europene.”
_____________________________________
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei JUJAN: +40 766 369 485
Cătălina BOCAI: +40 785 216 659
Stay In Touch