Am participat astăzi ca vorbitor la conferința „Putere, influență și majorități în Parlamentul European”, organizată de Fundația „Hanns Seidel” la Bruxelles. Ideile pe care le-am expus în cadrul conferinței se referă la coeziunea și disciplina Partidului Popular European (PPE), precum și la influența grupurilor parlamentare în procesul decizional și în formarea majorităților în Parlamentul European.
PPE are cel mai mare grup politic din Parlamentul European, dar și cel mai disciplinat. Chiar dacă avem cel mai mare număr de partide, coeziunea în cadrul grupului este foarte strânsă deoarece partidele din PPE au mult mai multe lucruri în comun decât partidele din alte grupuri parlamentare.
În cadrul familiei noastre politice, fiecare membru al Parlamentului se poate exprima deschis de-a lungul procesului decizional, astfel că deciziile finale reflectă deja opinia și voința tuturor colegilor.
Familia noastră a fost cea mai mare forță politică în legislatura trecută și este și acum. Dar, pentru că am pierdut câteva mandate, știm că, pentru a ne putea exercita influența, trebuie să fim un actor credibil, disciplinat, mereu prezent la vot.
La toate grupurile politice din Parlamentul European, atât cele mari, cât și cele mai mici, influența și puterea pe care o au depind foarte mult de coeziunea grupului. Pentru a fi un partener serios de discuție, trebuie să fii un grup unit. Dacă noi și socialiștii nu suntem de aceeași părere pe anumite poziții, atunci poziția grupurilor parlamentare mici este esențială pentru formarea unei majorități.
Noi suntem dispuși să intrăm în dialog cu grupurile parlamentare mai mici, cu liberalii, cu conservatorii, cu verzii, dar pentru asta trebuie să știm că și ei sunt uniți și vor respecta rezultatul negocierii cu noi. Dacă doar 10 din 50 de parlamentari respectă concluziile negocierilor, atunci nu sunt parteneri serioși și predictibili. Prin urmare, și la grupurile mici influența lor poate fi mare dacă sunt uniți, mai ales atunci când noi și socialiștii nu suntem de acord.
Totodată, PPE este cel mai mare grup politic și, cel mai adesea, viziunea noastră se reflectă în final în deciziile adoptate. Grupul nostru câștigă 92% din voturile nominale în Parlamentul European, iar asta arată că este foarte greu de format o majoritate împotriva PPE.
O mică schimbare în actuala legislatură privind formarea de majorități este dată de creșterea numărului de partide extremiste naționaliste și populiste – de stânga sau de dreapta – cărora le este mai ușor să distrugă decât să construiască. Influența instituțională a acestor partide este, însă, destul de redusă deoarece coeziuna în cadrul grupului este foarte mică. Reușesc destul de rar să cadă de acord pentru susținerea unui proiect legislativ.
Astfel, din cauză că aceste partide extremiste nu au o coeziune în grup și este greu să negociezi cu ele, noi, socialiștii și celelalte partide proeuropene trebuie să votăm împreună pe foarte multe proiecte legislative pentru a se putea forma o majoritate.
Lucru pe care îl și facem. Socialiștii și Popularii Europeni votează la fel în foarte multe situații fiindcă am negociat de la începutul actualei legislaturi un acord care să reflecte viziunea politică a noastră, a PPE, ca învingători ai alegerilor din 2014, dar în care să se regăsească și elemente ale celorlalte forțe proeuropene.
În concluzie, Grupul PPE este prezent în aproape toate majoritățile din PE atât pentru că este cel mai mare grup din Parlamentul European, dar și pentru că există o coeziune puternică în exercitatea votului. Eurodeputații PPE votează la fel în 95% din situații. Temele pe care votăm diferit sunt, în principiu, cele ce țin de libertăți civile, de libertatea de conștiință, ceea ce este OK pentru că Europa este diversă, nu putem fi toți la fel. Pe temele politice importante, însă, precum fiscalitatea, piața internă, investițiile, comerțul internațional, suntem uniți, votăm la fel.
Este greu să fii și un grup mare în Parlamentul European și să fii și unit, dar noi reușim asta deoarece împărtășim aceeași viziune pe temele europene cu adevărat importante.
Stay In Touch