Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova:

 

„Decizia de astăzi a Consiliului European de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina este cea mai importantă decizie pentru cetățenii Republicii Moldova de la obținerea independenței țării.

 

Decizia de astăzi este confirmarea că Republica Moldova va trece printr-un amplu proces de modernizare și reformare în următorii ani. Acest proces va fi făcut cu sprijinul Uniunii Europene și a tuturor țărilor membre. Autoritățile de la Chișinău vor beneficia de asistență financiară și tehnică crescută din partea Uniunii Europene pentru a pregăti țara de aderare. Procesul de aderare va crește, totodată, nivelul de trai din țară, astfel că cetățenii Republicii Moldova vor simți beneficiile integrării europene cu mult înainte de aderarea propriu-zisă.

 

Începerea negocierilor de aderare este și o decizie simbolică care arată că Republica Moldova a scăpat din sfera de influență a Rusiei și că, de îndată ce negocierile se vor încheia, îi va fi alocat un loc la masa Uniunii Europene, cu aceleași drepturi ca toate celelalte state membre. Meritul principal pentru acest lucru aparține președintei Maia Sandu, conducerii proeuropene de la Chișinău și cetățenilor Republicii Moldova care au așezat țara pe un drum clar al reformelor și al integrării europene, în pofida tuturor presiunilor din partea Federației Ruse.

 

Uniunea Europeană și Republica Moldova încep astăzi procesul de aderare care va fi unul amplu, complex, de durată. Tocmai de aceea, nu avem de ce să pierdem timpul, ci trebuie să trecem cât mai repede la următoarea etapă. Astfel, aștept din partea Comisiei Europene și a Consiliului Uniunii Europene să adopte fără întârziere cadrul de negociere, astfel încât prima conferință interguvernamentală de negociere UE – Republica Moldova să aibă loc în prima parte a anului 2024. Anul viitor vom avea alegeri europarlamentare, astfel că este important să facem cât mai multe progrese în procesul de aderare în prima parte a anului, de vreme ce, în a doua parte, Uniunea Europeană va fi ocupată cu reașezarea instituțională de după alegeri.

 

Integrarea europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei este în interesul fundamental al cetățenilor din Republica Moldova și Ucraina, dar și a cetățenilor din toate statele membre ale Uniunii Europene. Siguranța UE depinde de cât de sigure și stabile sunt țările din vecinătatea noastră. Cu cât Moldova și Ucraina sunt mai stabile și mai reformate, cu atât mai în siguranță suntem și noi, în interiorul UE. Iar procesul de aderare la Uniunea Europeană este cel mai bun instrument prin care un stat din vecinătatea UE poate fi reformat și modernizat. În plus, extinderea Uniunii Europene aduce și beneficii economice concrete țărilor membre și tuturor cetățenilor europeni. Acest lucru a fost confirmat de precedentele valuri de extindere care au contribuit la dezvoltarea economică a Uniunii Europene, au întărit piața internă a Uniunii și au consolidat poziția UE pe plan global.”