Intervenția deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentul European, la dezbaterea de astăzi, din plenul Parlamentului, privind inundațiile din Europa:
„Mesajul principal pe care îl transmitem în această dimineață din Parlamentul European este că Uniunea Europeană ajută. Uniunea Europeană va ajuta oamenii afectați de inundații, va ajuta întreprinderile, va ajuta autoritățile locale. Vedem situația din România, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Austria, Polonia. Și mesajul este următorul: rugăm autoritățile locale să intervină cât mai repede, să ajute cât mai mulți oameni fiindcă sprijinul pe care îl vor oferi va fi decontat în parte de Uniunea Europeană, din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Iar oamenilor le spunem foarte clar: hrana care vine, cheltuielile cu adăposturile, repunerea în funcțiune a infrastructurii de electricitate, de telecomunicații, drumuri, toate acestea vor fi susținute de Uniunea Europeană din Fondul de Solidaritate. Iar noi, Parlamentul European, ne vom asigura că acești bani vor veni, vor fi decontați cât mai repede.
În al doilea rând, Bugetul Uniunii Europene este adoptat mereu pentru o perioadă de 7 ani. Pentru perioada actuală de 7 ani, avem la dispoziție 7 miliarde de euro pentru situații neprevăzute. Sună mult, dar, în realitate, este insuficient. 7 ani reprezintă o perioadă lungă de timp, apar mereu situații neprevăzute. De aceea, spun următorul lucru, ca negociator al Parlamentului European: pentru Bugetul Multianual, în viitor avem nevoie de un buget cu mai multă flexibilitate, cu mai multe rezerve, astfel încât, dacă apar situații neprevăzute, să putem mobiliza mai mult și mai repede sprijin pentru oameni.
Trei la mână: prevenția. Acolo unde s-au făcut lucrări de îndiguire de autoritățile locale, centrale sau din fonduri europene, oamenii sunt mai bine protejați. De aceea, trebuie să ascultăm vocea autorităților locale și regionale care cunosc care e nevoia în teritoriu, care știu unde e nevoie de fonduri pentru a întări infrastructura, pentru a proteja populația. Trebuie să investim mai mult în prevenție, mai mult in reziliență.
Patru la mână, un lucru foarte important. În aceste zile, vedem, eu o văd la fața locului in România, la fel este și în celelalte state. Mii de pompieri, voluntari, forțe de intervenție în fiecare stat. Zeci de mii în total în Europa, oameni care își riscă viața, intră în situații dificile si au salvat deja mii de vieți, oameni, din situații critice. Acestora le spunem: mulțumim mult pentru toată munca, pentru tot efortul vostru.
În final: împreună vom ajuta, vom reconstrui și vom face Europa mai rezilientă pentru a ne asigura că, în situații similare în viitor, oamenii vor fi mai bine protejați și nu vor fi afectați ca acum. Vom reuși aceste lucruri împreună.”
Stay In Touch