Declarația deputatul european Siegfried Mureșan, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, la dezbaterea de astăzi, din plenul Parlamentului European, intitulată: „Consolidarea rezilienței Republicii Moldova împotriva ingerințelor Rusiei înainte de următoarele alegeri prezidențiale și un referendum constituțional privind integrarea europeană”:
„În ultimii trei ani, Republica Moldova a reușit progrese remarcabile pe drumul său spre integrarea europeană.
Oamenii din Moldova s-au exprimat clar în precedentele alegeri parlamentare și prezidențiale spunând că vor ca țara lor să se reformeze, să se modernizeze și au spus clar că văd integrarea europeană ca o garanție pentru stabilitatea țării și pentru o perspectivă de prosperitate.
În ultimii trei ani, împreună cu autoritățile din Republica Moldova, am reușit să ne asigurăm că Moldova devine un stat candidat la Uniunea Europeană. A îndeplinit toate recomandările înaintate de Comisia Europeană în ceea ce privește începerea procesului de reformă, în special lupta împotriva corupției, lupta împotriva spălării banilor, întărirea justiției, întărirea administrației publice.
Și în baza acestor realizări din partea Republici Moldova, noi, instituțiile europene, am agreat împreună că Republica Moldova este pregătită să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
Ce se întâmplă în Republica Moldova contează pentru noi, în interiorul Uniunii Europene, deoarece Republica Moldova este un stat vecin Uniunii Europene. Și putem fi în siguranță în interiorul granițelor Uniunii Europene doar dacă țările vecine, ca Republica Moldova, sunt în siguranță.
Dar știm, de asemenea, că Federația Rusă nu este de acord cu noi. Știm, de asemenea, că Rusia refuză să accepte vecini liberi și democrați fiindcă vecinii democrați nu fac decât să evidențieze cât de închisă și nedemocratică este Rusia. Rusia vrea vecini slabi și dependenți și, de aceea, finanțează campanii de dezinformare în Republica Moldova, inclusiv în contextul alegerilor prezidențiale și al referendumului care au loc pe 20 octombrie.
Cetățenilor Republicii Moldova le transmitem că Uniunea Europeană vede lupta voastră împotriva interferenței ruse și suntem alături de voi. Vrem ca Republica Moldova să fie puternică, independentă, să-și decidă singură viitorul. Aceasta este, de fapt, diferența între modul de viață rusesc care este bază pe frică, un mod de viață în care cetățenii sunt doar instrumente în mâinile liderilor autocrați, și modul de viață european care este unul în care cetățenii sunt puternici, independenți, își decid propriul viitor. Vrem pentru cetățenii Republicii Moldova exact ceea ce ne dorim pentru cetățenii Uniunii Europene. Suntem pregătiți să ne implicăm mai puternic, suntem pregătiți să susținem Republica Moldova în parcursul ei european.”
Stay In Touch