Siegfried Mureșan

Grupul PPE va vota mâine în plenul Parlamentul European, în procedură de urgență, toate măsurile propuse pentru combaterea pandemiei de COVID-19 și, în plus, cere mobilizarea a încă 4,1 miliarde de euro în Bugetul Uniunii Europene pentru lupta împotriva pandemiei, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European.

„Noi, Grupul PPE, tocmai am decis să nu depunem niciun amendament la propunerile Comisiei Europene privind combaterea pandemiei de COVID-19 și să susținem votarea lor integrală mâine, în plenul Parlamentului European, în procedură de urgență. Mai mult, am decis să respingem orice amendament venit din partea altor grupuri politice care ar fi necesitat negocieri și ar fi dus la intrarea în vigoare întârziată a măsurilor.

Noi vrem adoptarea urgentă a acestor măsuri pentru ca banii să ajungă cât mai repede acolo unde este nevoie de ei: pentru sprijinirea sistemelor medicale, achiziția de echipamente de protecție și alte echipamente medicale, achiziția de medicamente, dar și pentru sprijinirea sectoarelor economice vulnerabile și a micilor întreprinzători, tocmai pentru ca oamenii să nu-și piardă locurile de muncă”, a declarat Siegfried Mureșan, după ședința de astăzi a Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European.

„Alocarea a 37 de miliarde de euro investiții din fonduri europene și toate celelalte măsuri propuse de Comisia Europeană pentru combaterea epidemiei de COVID-19 sunt foarte utile, de aceea am decis să le votăm astăzi. Dar avem nevoie să facem mai mult de atât.

De aceea, am propus să cerem Uniunii Europene și statelor membre mobilizarea a încă 4,1 miliarde de euro, fonduri noi, pentru a combate mai eficient, în comun, pandemia de Covid-19 și toate efectele sale. Există 4,1 miliarde de euro care ar putea fi mobilizate în anul 2020 prin utilizarea flexibilității pe care o permite bugetul UE. Grupul PPE a acceptat propunerea mea, a devenit poziție oficială a Grupului.

Este clar că împreună putem combate această criză mult mai eficient decât separat. Chiar săptămâna aceasta Comisia Europeană a finalizat o procedură comună de achiziții de echipamente medicale și de protecție medicală tocmai pentru a obține condiții mai avantajoase decât le-ar fi obținut fiecare stat membru separat.

De aceea, pentru a lupta împreună și a ne coordona mai eficient la nivel european resursele, trebuie să punem cât mai multe resurse la comun în această perioadă de criză. Pentru asta am cerut mobilizarea acestor 4,1 miliarde de euro fonduri suplimentare, care nu sunt încă în bugetul Uniunii Europene, dar care ar putea fi mobilizate”, a mai spus deputatul european Siegfried Mureșan.

Background:
Parlamentul European va vota mâine trei propuneri legislative ale Comisiei Europene. Prima propunere se referă la utilizarea a 37 de miliarde de euro din fondurile europene structurale nerambursabile pentru a sprijini statele membre în criza generată de COVID-19. Cea de-a doua măsură se referă la extinderea domeniului de aplicare a Fondului de Solidaritate al UE destinat catastrofelor naturale și pentru gestionarea crizelor din domeniul sănătății; suma disponibilă este de 800 de milioane de euro. Cea de-a treia propunere prevede măsuri specifice de protejare a companiilor aeriene; astfel, se suspendă regula care obligă companiile aeriene să folosească cel puțin 80% din timpii aeroportuari alocați pentru a nu pierde acei timpi.