Parlamentul European, reunit în ședință plenară, a aprobat astăzi, 17 septembrie 2014, raportul europarlamentarului PMP Siegfried Mureșan, prin care vor fi alocate 3,57 milioane de euro pentru șomerii de la Mechel Câmpia Turzii.
În urma unui vot clar în favoarea raportului eurodeputatului roman, Parlamentul a aprobat ca aceste fonduri să meargă spre măsuri de sprijinire a 1000 de lucrătorii care și-au pierdut slujbele după închiderea combinatului de sârmă.
“Mă bucur că primul meu raport ca europarlamentar va contribui în mod concret la sprijinirea muncitorilor de la Câmpia Turzii. În zonă șomajul aproape s-a triplat după ce combinatul de sârmă s-a închis, deci acolo exista un risc major de criză socială. Este o a doua șansă pentru întreaga regiune”, a declarat Siegfried Mureșan după votul din plenul Parlamentului European.
Eurodeputatul PMP a atras atenția asupra încercărilor de asumare a acestui raport de către Mircea Diaconu:
“Cât despre pretenția lui Mircea Diaconu de a fi contribuit la acest raport, spun foarte clar: acesta este raportul meu, eu sunt raportorul oficial al Parlamentului European, eu am prezentat raportul în Comisia de Buget a Parlamentului European unde a fost aprobat cu 29 voturi “pentru” și doar 3 voturi “împotrivă”, eu am fost în vizită la Câmpia Turzii, iar astăzi plenul Parlamentului European a votat raportul care poartă numele meu. Mircea Diaconu este membru supleant în Comisia de Muncă a Parlamentului European; această comisie a dat un aviz pozitiv asupra raportului meu; domnia sa poate a participat la acel vot şi a votat în favoarea avizului; mai mult nu. A ridicat mâna la vot, alt merit nu are”, a adăugat raportorul Parlamentului European pe marginea acestui dosar.
Cele 3,57 milioane de euro provin din Fondul European de Ajustare la Globalizare și vor sprijini reintegrarea pe piața muncii a șomerilor de la Mechel. Cea mai importantă măsură care urmează a fi implementată constă în înființarea unui combinat social, care va fi deținut chiar de către cei 250 de lucrători care vor fi angajați în primă fază.
“Ca urmare a cursurilor de recalificare, mentorat, stagii sau alte măsuri similare, 375 dintre foștii lucrători de la Mechel și-au găsit deja un loc de muncă. Deci suntem pe drumul cel bun, însă adevărata provocare va fi înființarea combinatului social care va putea revigora din punct de vedere economic acest oraş. De aceea intenționez să mă întorc la Câmpia Turzii în următoarele luni pentru a vedea dacă autoritățile s-au ținut de cuvânt și au dus proiectul la capăt”, a mai adăugat eurodeputatul Siegfried Mureșan.
Raportul adoptat de Parlamentul European cu 614 voturi “pentru”, 71 “împotrivă” şi 16 abţineri, urmează a fi supus votului și în Consiliul UE. Ulterior, în maximum două săptămâni, banii vor ajunge în România. Aceasta este a doua decizie de mobilizare a Fondului European de Ajustare la Globalizare pentru România, după cea din decembrie 2012 când au fost alocate 2,9 milioane de euro pentru șomerii de la Nokia.