Plenul Parlamentului European a votat aseară amendamentul care cuprinde propunerea deputatului european Siegfried Mureșan, vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European, privind crearea unui Fond European de Solidaritate împotriva Coronavirus de 50 de miliarde de euro în viitorul Buget multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027.
Amendamentul va fi inclus în rezoluția pe care Parlamentul European o adoptă astăzi despre măsurile Uniunii Europene privind combaterea pandemiei de COVID-19 și a efectelor sale.
„Parlamentul European susține toate măsurile bune propuse sau adoptate deja de Comisia Europeană pentru sprijinirea economiei și a sectorului medical din Europa în fața acestei crize.
În plus față de aceste măsuri bune, eu consider că trebuie să facem mai multe lucruri pe termen lung pentru a fi mai bine pregătiți în fața unei crize de tipul COVID-19. Vreau ca sistemul medical din Europa să fie mai bine pregătit pe viitor, să avem spitale mai bine dotate. Vreau ca cetățenii europeni să aibă garanția că, oriunde s-ar afla în Europa, beneficiază de servicii medicale bune, indiferent dacă trecem sau nu printr-o situație de criză. Vreau să nu mai vedem țări, regiuni sau orașe care se dovedesc incapabile să salveze viața cetățenilor lor.
De aceea, am propus crearea unui Fond European de Solidaritate împotriva Coronavirus de 50 de miliarde de euro în viitorul Buget multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027 pentru investiții în sistemul medical din Europa. Propunerea a fost acceptată săptămâna trecută de Grupul PPE din Parlamentul European, iar aseară a fost adoptată de plenul Parlamentului European.
Fondul propus de mine va avea doi piloni: primul pilon va fi un fond de solidaritate în valoare de 20 de miliarde de euro. Acesta va fi inclus în Bugetul multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027. Sunt fonduri europene nerambursabile, iar obiectivul va fi de a compensa o parte din cheltuielile făcute de țările europene pentru combaterea pandemiei de COVID-19, mai ales cheltuielile cu sistemele medicale și de urgență. Banii ar urma să fie accesibili în primii doi ani ai Bugetului multianual.
Al doilea pilon va fi o schemă de împrumut în valoare de 30 de miliarde de euro. Este un instrument care va funcționa în felul următor: Comisia Europeană va împrumuta acești bani de pe piețele internaționale, apoi va împrumuta mai departe țările membre ale UE pentru a face investiții în sistemul medical și de sănătate, dar și în mecanisme eficiente de gestionare a unor crize similare. Va ajuta, totodată, la dotarea spitalelor, astfel încât calitatea serviciilor medicale să crească, iar oamenilor să nu le mai fie teamă să se trateze într-o țară sau alta. Împrumuturile vor fi acordate în condiții avantajoase și vor fi garantate de Bugetul Uniunii Europene”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.
Odată votată rezoluția Parlamentului European, propunerea lui Siegfried Mureșan de a crea un Fond European de Solidaritate împotriva Coronavirus de 50 de miliarde de euro devine poziție politică oficială a Parlamentului European. Ea va fi inclusă în negocierile Parlamentului European cu Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene privind Bugetul multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027.
Stay In Touch