La 1 martie, președintele Comisiei Eu­ro­pe­ne, Jean-Claude Juncker, a prezentat Car­tea albă privind viitorul Uniunii Eu­ro­pe­ne. Astfel începe discuția privind re­for­ma­rea și îmbunătățirea Uniunii Europene în­cât ea să poată răspunde așteptărilor oa­me­nilor. România trebuie să fie parte cât mai activă a dezbaterii și să nu accepte ni­ciun scenariu care ne-ar putea împiedica în vreun fel să fim în prima viteză de in­tegrare.

De ce această dezbatere acum?

Poate face față Uniunea Europeană, cu ins­trumentele pe care le are la dispoziție, provocărilor prezentului și ale viitorului și poate răspunde așteptărilor cetățenilor săi? Răspunsul l-am văzut de-a lungul ul­ti­milor ani, mai ales în timpul crizei eco­nomice și al crizei refugiaților. Deși Europa nu a cauzat niciuna dintre aceste crize, am văzut că Uniunea Europeană nu este su­ficient de bine echipată pentru a răs­punde acestor provocări și pentru a face față așteptărilor cetățenilor europeni. Uni­u­nea Europeană trebuie întărită, re­for­ma­tă, îmbunătățită. De aici pornește această dezbatere lansată de președintele Jean-Claude Juncker: cum putem reforma, cum putem îmbunătăți Uniunea Europeană?

O Uniune mai bună

Există o discrepanță evidentă între aștep­tările oamenilor și ceea ce Uniunea Euro­peană este capabilă să livreze în mo­men­tul de față. Oamenii așteaptă de la Uniu­nea Europeană soluții la toate problemele, chiar și în domenii în care Uniunea nu are competențe pentru a acționa. Prima de­ci­zie de luat este: echipăm Uniunea Eu­ro­peană cu noi competențe sau nu? Dacă nu o echipăm, trebuie să știm că, urmare a deciziei noastre, UE nu va fi soluția la ma­rile probleme ale viitorului. Adică fiecare stat va trebui să vadă cum depășește de unul singur marile probleme. Or, ma­jo­ritatea acestor provocări – terorism, migra­ție, lipsa securității, întărirea economiei, asigurarea necesarului de energie, schim­bările de climă – pot fi depășite cel mai bine împreună. Dacă dorim ca Uniunea să fie pregătită să facă față acestor provocări, putem derula acest proces la nivelul tu­turor statelor membre. Acesta este sce­na­riul preferat pentru a păstra unitatea Uni­unii. Întrebarea este dacă acesta este și un scenariu realist, de vreme ce apetitul de integrare este diferit la nivelul celor 27 de state membre. De vreme ce acest scenariu nu este realist și nu va putea fi im­ple­men­tat ca atare, se pune întrebarea dacă nu este mai bine să permitem statelor care doresc să se integreze cât mai mult, fără a putea fi ținute pe loc de statele care nu doresc această mai multă integrare. Acest scenariu nu înseamnă automat un grup, un cerc predefinit al unor state care se vor integra și un alt cerc al altora care vor rămâne pe dinafară, așa cum suntem ten­tați să credem.

Cum arată o Europă cu două viteze?

O Europă cu două viteze înseamnă o Eu­ropă care să dea tuturor statelor membre posibilitatea de se integra într-un do­me­niu, fără a fi ținute în urmă de state care nu doresc să facă acest pas. Iar aici con­si­der esențiale două aspecte. În primul rând, toți viitorii pași de integrare să fie deschiși tuturor statelor membre, adică să nu decidă nimeni că doar anumite state membre pot participa la anumiți pași de integrare, ci toți acești pași de integrare, dacă vor exista viteze diferite, să fie des­chiși tuturor statelor. Pentru aceasta, este important să nu existe niciun fel de indi­catori sau condiții prestabilite care să ex­cludă anumite state de la a putea participa la mai multă integrare, dar nu ar putea-o face pentru că nu îndeplinesc anumite condiții. În al doilea rând, este esențial ca acele state care doresc mai multă inte­grare, care aleg să-și asume pași mai mari de integrare în anumite domenii, fie că es­te vorba de securitate, de apărare, fie că vorbim de componenta economică, de jus­tiție, de afaceri interne, să nu ia nicio mă­sură care să creeze sau să sporească dis­crepanțe între ele și restul statelor mem­bre și să dezavantajeze astfel în mod voit acele țări care aleg să nu participe. Marea schimbare va fi următoarea: până acum, fiecare stat putea ține Europa pe loc. De acum înainte, dacă un stat nu dorește să se integreze, se va ține doar pe sine pe loc; ceilalți vor face pași înainte. În acest sce­nariu, sunt convins că fiecare stat se va gândi de două ori înainte de a nu par­ticipa la un pas de integrare. Europa cu do­uă viteze va fi un catalizator pentru integrare.

Ce trebuie să facă România

În primul rând, România trebuie să par­ticipe la toată această dezbatere. Trebuie să fim fermi, să spunem ce dorim și să ne asigurăm că toți viitorii pași de integrare la nivel european sunt deschiși tuturor sta­telor membre. În plus, trebuie să definim cadrul în așa fel încât statele care doresc să meargă înainte să nu ia nicio decizie care să dezavantajeze în mod voit acele state care nu doresc mai multă integrare. Sunt condițiile esențiale pe care noi, Ro­mâ­nia, trebuie să le ridicăm în această dez­­batere. De-a lungul ultimilor ani au exis­­tat, în special în materie de integrare eco­nomică, inițiative deschise tuturor sta­te­lor membre, dar care nu au fost obli­ga­to­rii. Tratatul fiscal, obligatoriu pentru sta­tele membre ale zonei euro, este deschis și sta­telor din afara zonei euro și au aderat 25 din cele 27 de state membre. România a decis să participe la acest pas de in­teg­ra­re și a fost un lucru bun. Acesta trebuie să fie modelul unei Europe cu mai multe vi­te­ze: toți cei care vor să se integreze se vor integra și nu vor putea fi trași înapoi de acele state membre care nu doresc să se integreze în anumite domenii. Iar acest lu­cru, în final, sper că va genera o atitu­dine constructivă din partea majorității statelor.

Aceasta este prima mare dezbatere despre viitorul Uniunii Europene la care noi par­ticipăm din poziția de stat membru. Dacă la pași de integrare care s-au făcut deja, de pildă spațiul Schengen și zona euro, unde există condiții de aderare care s-au stabilit înainte ca noi să devenim stat mem­bru al Uniunii Europene și trebuie să acceptăm aceste reguli la a căror definire nu am participat, la viitorii pași de inte­grare putem participa încă de la început la stabilirea regulilor jocului. Așadar, dife­rența fundamentală dintre aceste două spa­ții importante de integrare existente – zona euro și spațiul Schengen – și viitorii pași de integrare este că, la ceea ce se de­cide în cadrul Uniunii de acum încolo, pu­tem avea un cuvânt de spus și putem in­fluența decizia.

Sursa: Revista22.ro