Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o punem astăzi este cum va arăta bugetul UE post-2020 și dacă Brexitul va fi o oportunitate sau o amenințare pentru viitorul buget multianual.
Indiferent de relația pe care Uniunea o va avea cu Marea Britanie în viitor, trebuie să fim pregătiți și să folosim acum acest moment pentru a reevalua modalitatea de finanțare a viitorului buget european multianual deoarece este esențial să nu avem un buget mai mic valoric după Brexit.
Doar așa vom putea sprijini în continuare politicile și proiectele care asigură dezvoltarea economiilor celor 27 de state europene.
Ne aflăm acum la jumătatea Cadrului Financiar Multianual 2014 – 2020, care stabilește limitele pentru bugetele generale anuale ale Uniunii Europene, iar Marea Britanie trebuie să-și respecte în continuare angajamentele din acest cadru în ceea ce privește contribuția la bugetul UE.
În toată această perioadă care a mai rămas, atâta vreme cât Marea Britanie mai este încă stat membru, impactul ieșirii sale din UE asupra bugetului Uniunii este zero.
Dar întrebarea pe care cu toții trebuie să ne-a punem astăzi este ce vom face pe termen lung, după Brexit, de vreme ce Marea Britanie, care astăzi este un contributor net, aducea mai mulți bani la bugetul UE decât primea.
Scenarii pentru a compensa contribuția Marii Britanii la bugetul UE
Viitorul buget european post-2020 trebuie să poată răspunde provocărilor cu care ne confruntăm și așteptărilor cetățenilor europeni și nu trebuie să fie redus ca valoare odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, deși va fi privat de contribuția financiară a acestui stat. În momentul de față ar fi trei scenarii prin care putem compensa după Brexit contribuția Marii Britanii din prezent.
În primul scenariu, toate cele 27 de state membre, în special statele net contributoare, precum Suedia, Germania, Austria, Olanda, își vor crește contribuția la bugetul UE pentru a compensa partea din contribuția de astăzi a Marii Britanii. Nu cred, însă, că acest scenariu este realist deoarece aceste state deja aduc mai mulți bani la bugetul UE decât primesc și nu vor fi dispuse să plătească și mai mult.
În scenariul al doilea, bugetul va scădea și vom avem mai puține resurse, prin urmare UE se va vedea nevoită să facă mai puțin din ceea ce s-a angajat să facă în prezent. Această variantă este inacceptabilă, mai ales pentru statele net beneficiare, cum este cazul României, care își vor vedea diminuate fondurile pe care UE s-a angajat să le aloce pentru a reduce diferențele de dezvoltare față de țările din Vest. În plus, trebuie să avem la dispoziție toate resursele necesare pentru a avea o Europă tot mai puternică. Nu putem face mai multe lucruri pentru oameni cu mai puține resurse.
Cel de-al treilea scenariu este o combinație a primelor două: bugetul să fie redus într-o oarecare măsură, iar gaura care rămâne să fie acoperită de toate statele, în principal de cele bogate. Nici acest scenariu nu este unul ușor de realizat deoarece presupune negocieri politice dificile și, cel mai adesea, date fiind divergențele existente în prezent între statele membre, acestea nu vor reuși să întărească Uniunea, ci o vor slăbi și mai mult.
Aceste scenarii care sunt în discuție acum fie nu sunt realiste, fie vor naște negocieri politice prea dure care vor duce la diviziuni, în principal, între țările din Est și cele din Vest. Așadar, este clar că trebuie să ne gândim la un alt mod în care se face finanțarea bugetului european.
Cum este finanțat bugetul UE în prezent
Acum, 76% din resursele bugetului Uniunii Europene provin din contribuțiile primite de la statele membre, contribuții care presupun o rată procentuală fixă aplicată Venitului Național Brut (VNB) al fiecărui stat membru.
Alte resurse principale provin din taxe vamale, cotizații pentru zahăr și din resurse bazate pe taxa de valoare adăugată (TVA), iar o mică parte provine din contribuțiile la anumite programe ale statelor care nu sunt membre ale UE, din amenzile aplicate companiilor care nu respectă normele europene și din impozitele pe salariile personalului UE.
Dintre toate acestea, singurele care funcționează corespunzător sunt resursele din taxele vamale și din cotizațiile pentru zahăr. Contribuțiile statelor membre, care au și cea mai mare pondere în bugetul european, sunt neuniforme, impredictibile, fiind legate de prosperitatea economică a fiecărui stat și mereu supuse negocierilor politice. De asemenea, resursa bazată pe TVA are o metodă complicată de calcul și depinde de încasările din statele membre.
Pentru a nu mai fi dependenți de contribuțiile statelor membre care, iată, pot afecta destul de puternic bugetul, și pentru a avea predictibilitate și transparență în ceea ce privește veniturile, soluția sustenabilă este ca Uniunea Europeană să aibă în viitor surse proprii veritabile de finanțare.
Acest lucru însă nu trebuie să însemne creșterea poverii fiscale asupra cetățenilor europeni, de aceea trebuie să ne gândim cum putem face să se întâmple acest lucru.
Reformarea bugetului UE și finanțarea din surse proprii veritabile
În primul rând, trebuie reformate actualele surse de finanțare și găsită o modalitate prin care o parte din taxele naționale pe care le plătim deja să meargă direct spre bugetul Uniunii Europene.
Un exemplu concret ar fi simplificarea actualei metode de calcul al resursei bazate pe TVA prin aplicarea unei rate fixe în toate statele membre din valoarea netă a livrărilor de bunuri și servicii la achizițiile intracomunitare de mărfuri și la importurile de mărfuri cărora li se aplică o rată standard de TVA în fiecare stat membru. În acest fel, practic un procent din încasările de TVA de la consumatorii finali ar putea merge direct în bugetul UE.
De asemenea, poate fi luată în calcul redirecționarea către bugetul european a unui procent din accizele la tutun sau din alte taxe pe vicii, precum taxe pe pariuri și jocuri de noroc. Nu în ultimul rând, această procedură de redirecționare a veniturilor ar putea fi aplicată și asupra unor viitoare taxe la nivel european, precum taxa pe tranzacțiile financiare (TTF) sau baza comună consolidată de impozitare a companiilor (CCCTB – Common Consolidated Corporate Tax Base).
Am dat doar câteva exemple de surse de venit pentru viitorul buget al Uniunii Europene, care ar asigura o bază stabilă, predictibilă de venituri și care, în primul rând, nu ar mai depinde de negocierile politice dintre statele membre. Însă trebuie spus că această redirecționare ar reduce într-o oarecare măsură veniturile la bugetele de stat și ar putea exista opoziție din partea unor state membre față de această metodă de finanțare deoarece nu vor mai putea decide politic contribuțiile proprii.
Totodată, dacă unele state ar fi tentate să crească respectivele taxe sau să introducă altele noi pentru a compensa redirecționarea unei proporții către bugetul UE, reducerea contribuției bazate pe VNB ar trebui să descurajeze acest lucru și să echilibreze balanța de venituri și cheltuieli.

Rolul României în gestionarea negocierilor asupra bugetului multianual
Comisia Europeană va prezenta în mai 2018 planurile pentru viitorul buget european post-2020. Într-un scenariu optimist, vom avea 5 – 6 luni, între octombrie – noiembrie 2018 și martie 2019, pentru a lua deciziile importante legate de viitorul buget multianual al Uniunii Europene, înainte ca Parlamentul European să-și încheie mandatul.
Adică în timpul în care România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019. Miza în cazul țării noastre este una dublă în această perioadă.
În primul rând, este de dorit ca viitorul bugetului european să fie clarificat înainte de alegerile europarlamentare din 2019, iar noi, ca țară care deține Președinția Consiliului UE la acel moment, vom avea un rol esențial în facilitarea unui acord care să se bucure de susținere unanimă în Consiliul Uniunii Europene.
Altfel, dacă negocierile eșuează, acestea nu vor putea fi reluate decât după ce noul Parlament European, care va fi votat în mai 2019, și noua Comisie Europeană își vor intra în atribuții, adică la sfârșitul anului 2019. Astfel, bugetul ar fi adoptat în a doua jumătate a anului 2020, iar acest lucru ar însemna ca, la 1 ianuarie 2021, la începerea noului buget multianual, nu va fi nimic pregătit pentru a începe absorbția fondurilor europene și efectele vor fi resimțite de beneficiarii din toate statele membre.
La fel de importantă pentru România în negocierile asupra viitorului buget european este politica de coeziune și de dezvoltare rurală. Trebuie să ne asigurăm că fondurile europene alocate țării noastre nu sunt reduse după 2020.
Fondurile pentru coeziune sunt necesare pentru dezvoltarea României, dar politica de coeziune este în interesul tuturor statelor membre. Spre exemplu, dacă se construiesc în România autostrăzi din fonduri europene, are de câștigat România, dar câștigă și investitorii germani, austrieci, francezi care au investiții în țara noastră.
De aceea, trebuie să convingem în negocieri că putem aduce plusvaloare prin folosirea acestor fonduri și că ele nu trebuie în niciun caz să fie reduse. Acest lucru înseamnă să avem proiecte bune și o absorbție a fondurilor europene aproape de 100% în actualul cadru financiar multianual, 2014 – 2020.
Viitorul UE, legat de modul în care este construit bugetul european
Viitorul Uniunii Europene depinde de modul în care viitorul buget european va reflecta prioritățile comune ale statelor membre.
Principalele priorități pe care cele 27 de state membre le vor avea în față în negocierile care vor urma sunt legate de creșterea competitivității economiilor, apărarea comună, cercetarea, inovarea și agricultura. Sunt domeniile care ne asigură o dezvoltare sustenabilă, care generează locuri de muncă pentru cetățenii europeni, toate acestea într-un climat de siguranță.
Viitorul buget european trebuie să reflecte aceste priorități, să asigure resursele pentru a le putea finanța, și asta dacă dorim să avem o Uniune Europeană care să poată răspunde așteptărilor pe care le au cetățenii europeni.