Europarlamentarul român Siegfried Mureșan, observator în alegerile prezidențiale din Republica Moldova, a declarat că este important ca participarea la vot să fie cât mai mare în al doilea tur, pentru a legitimiza procesul electoral.


Europa Liberă: Ce s-a observat şi ce nu s-a observat la acest tur de scrutin?
Siegfried Mureșan: „S-au observat alegeri bine organizate, alegeri corecte, care respectă standardele internaţionale în materie de democraţie. Temerile noastre, pe care le-am avut înainte şi pe care, ca observatori pentru organizarea corectă şi imparţială a alegerilor, evident, a trebuit să le urmărim, temeri pe care le-am avut înainte, nu s-au confirmat. De exemplu, eu am avut temeri cu privire la caracterul secret şi liber exprimat al votului, la faptul că, eventual, oamenii vor fi puşi sub presiune privind exprimarea votului, în sensul în care vor trebui să dovedească după aceea prin fotografii cu cine au votat. Aceste temeri nu s-au confirmat. Am văzut alegeri bine organizate, în secţii bine conduse de către preşedinţii secţiilor de votare, cu membri care au cunoscut legislaţia în vigoare, pe care au aplicat-o, cu observatori din partea candidaţilor activi, alerţi, cu un sistem informatic care a funcţionat bine.

Evident, în mediul rural am văzut, poate, mai mare nesiguranţă în secţiile de votare, o, poate, mai mică de transparenţă în relaţia cu noi, observatorii. Câteodată a fost nevoie să solicităm documente electorale de trei-patru ori până ne-au fost prezentate, însă ne-au fost prezentate. Nu am constatat nicio ilegalitate, nu am constatat fraudă. Am fost chiar şi în apropierea regiunii transnistrene. Acolo au fost secţii de votare unde oamenii au venit cu autobuze, cu microbuze. Am vizitat şi noi una din aceste secţii de votare. S-au înregistrat contestaţii, autorităţile îşi fac treaba. Nu a fost vorba de vot multiplu, preşedintele secţiei de votare ne-a confirmat că, chiar şi acolo unde oamenii au sosit cu toţii împreună într-un autobuz, nu a fost vorba de vot multiplu. Sistemul electronic a confirmat că oamenii nu mai votaseră şi au aveau documente de identitate în vigoare. Deci, alegeri bine organizate.

Noi vom reveni cu misiunea internaţională de observare a alegerilor, cu o delegaţie din partea Parlamentului European, la cel de-al doilea tur pentru a observa şi a ne asigura că şi cel de-al doilea tur va avea loc în bune condiţii. Noi ceea ce vom face este să monitorizăm buna desfăşurare a alegerilor. Şi tocmai în acest sens avem multe discuţii cu societatea civilă, cu reprezentanţii presei libere. Şi în aceste discuţii am fost, evident, de acord că este de dorit ca şi candidaţii să insiste mai mult asupra programelor electorale, ca în spaţiul public să se discute mai mult despre programele candidaţilor, mai puţin despre persoana lor.

Dar misiunea noastră nu este să spunem politicienilor din Moldova cum să conducă această campanie. Și nici pe departe nu este aceea să spunem oamenilor ce au de făcut, în sensul preferării unui sau altui candidat. Misiunea noastră este doar să monitorizăm aceste alegeri. Şi speranţa este că, evident, vor exista dezbateri pe bază de programe, încât oamenii să poată vota în cunoştinţă de cauză, candidaţii să-şi poată prezenta programele electorale, oferta lor electorală, acestea să fie reflectate corect în spaţiul public, în mass-media.

Şi ce este foarte important pentru noi, observatorii internaţionali, este, evident, o participare cât mai mare la vot, o legitimare a procesului electoral. M-a bucurat să văd şi în mediul rural şi vârstnici venind la vot. Cred că este important ca toate categoriile de vârstă, toate categoriile sociale să participe la aceste alegeri. Şi, repet, vârstnicii m-am bucurat că au venit. E de dorit ca şi tinerii să iasă în număr cât mai mare la vot, fiindcă este viitorul ţării lor în joc.

Sunt primele alegeri prezidenţiale directe de 20 de ani încoace. Deci, apelul este la oameni din toate categoriile sociale şi, în special, la cei care nu s-au prezentat în număr prea mare, la tineri, apelul este ca oamenii să iasă la vot şi să se exprime.”

Sursa: Europaliberă.org