Economist, deputat european din partea Partidului Mișcarea Populară din România, purtător de cuvânt al Partidului Popular European, Siegrfried Mureșan a vizitat recent R.Moldova și a încercat fără succes să intre în regiunea transnistreană.
Europa Liberă: În ajunul summitului Parteneriatului Estic de la Riga, se aud voci inclusiv de la Bruxelles care spun, unele, că în următorii zece ani, un nou val de extindere a Uniunii Europene către Est nu va exista; sunt și voci care spun că trebuie la Riga să se ofere o perspectivă clară cel puțin Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei, pentru a merge mai departe și a se apropia de Uniunea Europeană. Dumneavoastră ce părere împărtășiți?
Siegfried Mureșan: „Republica Moldova are în momentul de față cel mai bun instrument de apropiere de Uniunea Europeană – Acordul de Asociere și de Liber Schimb, pe care l-am semnat în urmă cu un an de zile. Este cel mai bun instrument de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Și, în opinia mea, prioritatea trebuie să fie implementarea acestui acord, acord pe care, dacă reușim, împreună să îl implementăm, partea moldovenească cu instituțiile europene, dacă reușim împreună să îl implementăm, va duce la crearea unor instituții stabile, puternice, independente politic în Republica Moldova, care își vor putea îndeplini misiunea și vor putea servi tot cetățeanul. Dacă implementăm acest acord, și economia se întărește, prin comerț, prin liber schimb, evident, întreprinzătorii din Republica Moldova vor beneficia. Deci, în opinia mea, prioritatea trebuie să fie implementarea acestui acord mai mult decât o discuție despre o aderare la Uniunea Europeană, la un moment în viitor.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, opoziția de la Chișinău, opoziția socialistă, se pronunță pentru denunțarea Acordului de Asociere pe care l-a semnat Moldova cu Uniunea Europeană. Și dacă luăm în calcul și datele ultimului sondaj de opinie publică, ele arată că numărul celor care vor ca Moldova să se ducă în Uniunea Euroasiatică domină procentajul celor care vor ca Moldova să facă parte din UE.
Siegfried Mureșan: „Oamenii vor mai degrabă în Uniunea Euroasiatică decât în Uniunea Europeană fiindcă nu înțeleg, fiindcă politicienii nu le spun curat, franc, negru pe alb adevărul despre beneficiile apropierii de Uniunea Europeană. În special, dacă politicienii aceștia de stânga, socialiști, despre care vorbiți, încearcă să decredibilizeze proiectul european, oamenii sunt bulversați. Orice om politic de bună credință trebuie să spună adevărul, trebuie să echipeze oamenii, cetățenii, cu informații și aceștia să decidă. Și realitatea este că anul trecut, când Federația Rusă a impus embargou asupra vinurilor, asupra fructelor din Republica Moldova, cu riscul ca întreprinzătorii moldoveni să își piardă existența, noi, Uniunea Europeană, am ajutat. Am eliminat complet cotele la importul de vinuri în Uniunea Europeană, am ridicat considerabil cotele la importul de fructe în Uniunea Europeană, struguri de masă, prune, mere. Ca atare, exporturile produselor moldovenești în Uniunea Europeană au crescut semnificativ anul trecut față de anul de dinainte și întreprinzătorii care erau în pericol de a-și pierde existența, ca urmare a embargoului Federației Ruse, au fost salvați de către decizia Uniunii Europene. Oamenilor trebuie să li se spună foarte clar că Uniunea Europeană vrea dezvoltarea Republicii Moldova, vrea o Republică Moldovă puternică, independentă, pe propriile ei picioare, în timp ce Federația Rusă vrea o Republică Moldovă slabă, șantajabilă, controlabilă de către Federația Rusă. Aceasta este diferența. Iar oamenii, după aceea, evident să aleagă.”
Europa Liberă: Cetățenii cer mai multă transparență atunci când vine vorba despre utilizarea fondurilor europene. Pe cât de important este ca politicianul de la Chișinău să poată demonstra votantului că banii care au fost alocați din partea Uniunii Europene, din partea partenerilor de dezvoltare, sunt investiți acolo unde le este destinația?
Siegfried Mureșan: „Da, așa este. Aveți dreptate și întrebarea e foarte importantă fiindcă noi, Uniunea Europeană, alocăm în următorii șapte ani, în intervalul 2014-2020, între 600 și 700 de milioane de euro fonduri nerambursabile pentru Republica Moldova. Deci, între 600 și 700 de milioane de euro pentru șapte ani, bani oferiți pe gratis de Uniunea Europeană în Republica Moldova pentru: îmbunătățirea infrastructurii, drumuri, căi ferate, șosele, poduri, îmbunătățirea capacității instituționale, de exemplu, 15 milioane de euro pentru reforma Procuraturii. Acestea sunt doar avantaje concrete de pe urma relației dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Deci, fonduri europene există și ele trebuie folosite exact în acele domenii în care oamenii au cea mai mare nevoie: infrastructură, cum am spus, instituţii şi la sfârşit tot oamenii vor beneficia. Oamenii politici au, evident, obligaţia să comunice mai bine despre aceasta, ce facem cu banii pe care îi primim de la partenerul european. Dar un alt lucru important este ca proiectele să fie bune, oamenii să simtă că s-a făcut un proiect care merită, care face sens şi care ajută la dezvoltarea regiunii mele, se face un pod, se face un drum, vin investitori, se va construi o fabrică după aceea. Deci, banii să fie folosiţi pe proiecte cu sens.”
Europa Liberă: Barometrul de Opinie Publică arată că partidele pro-europene au cedat la capitolul încredere din partea cetăţeanului şi bună parte din această încredere s-a risipit pe motiv că nu s-a reuşit să se demonstreze rezultate concrete în lupta împotriva corupţiei. Ştiu că vin avertismente şi din partea Bruxellesului că acest flagel trebuie stârpit, în caz contrar statul are puţine şanse să se dezvolte. Va fi monitorizată situația în continuare? Mai ales jaful de la bănci a pus pe jar lumea din Republica Moldova.
Siegfried Mureșan: „Da, categoric. Combaterea corupţiei este în capul listei priorităţilor Uniunii Europene în relaţia cu Republica Moldova, și este important pentru oamenii care trăiesc aici, pentru întreprinderile care sunt aici, dar şi pentru eventualii investitori străini. Când eşti investitor străin şi ai milioane de euro, îţi alegi unde investeşti şi investeşti în acea ţară în care ştii că legea e respectată, în care ştii că dacă respecţi legea nu te va abuza nimeni, nu se va produce niciun abuz împotriva ta, dar ştii că cel care încearcă să producă o concurenţă neloială prin încălcarea unei legi va fi sancţionat. Deci, statul de drept, combaterea eficientă, credibilă a corupţiei în egală măsură a oamenilor politici suspectaţi de corupţie din toate partidele, a corupţiei mai mici, mai mari de peste tot din societate este esenţială pentru o societate sănătoasă. Noi ştim aceasta. Deci, de aceea Uniune Europeană va acţiona foarte hotărât pentru îndeplinirea acestui obiectiv, cum am spus, cu mijloace financiare, cu expertiză, iată care sunt măsurile care au funcţionat în alte ţări. În România, de exemplu, de zece ani, am început lupta hotărâtă împotriva corupţiei şi acum vedem că instituţiile responsabile de lupta împotriva corupţiei, Direcţia Naţională Anticorupţie, acum ajunge la rezultate cu adevărat convingătoare. Procesul durează şi trebuie să le spunem aceasta oamenilor, foarte corect, procesul durează până ajungem la peştii cei mari. Şi mai ales este nevoie de oameni politici dispuşi să lase instituţiile să funcţioneze singure, să le acorde autonomie, independenţă de factorul politic. Şi aici cetăţenii din nou au un rol esenţial. Domnilor, nu mai daţi votul acelor oameni politici despre care ştiţi că vor politiza societatea. Nu mai daţi votul acelor oameni politici care au dovedit în trecut că nu vor reforma justiţia. Ei nu au făcut-o în trecut, nu vor face nici în viitor. De aceea, trebuie să dăm puterea acelor oameni politici în care avem încredere că o vor face. Nu mai trebuie să facem compromis noi, ca alegători.”
Europa Liberă: Dar dumneavoastră ca europarlamentar ce părere aveţi despre amestecul politicului în afaceri şi al afacerilor în politică? Pentru că merg mână în mână politicianul şi afacerile.
Siegfried Mureșan: „Cred că este nesănătos. Eu sunt în politică, sunt om politic, nu am nicio singură afacere şi atâta timp cât voi fi în politică, nu voi avea nicio afacere. Cred că nu este nimic greşit în a fi în politică şi a fi fost om de afaceri în trecut sau dacă ai fost în politică după aceea să fii om de afaceri, dar cred că nu e bine să le faci în paralel. Ce cred însă că este esenţial? Este dacă intri în politică să fii pe propriile tale picioare, să fii independent, să ai o meserie la care să ştii că te poţi întoarce, oricând după aceea. Fiindcă dacă eşti dependent de viaţa politică, atunci riscul e mare să faci un compromis, să te dedai la acte de corupţie, să faci orice compromis pentru a te regăsi din nou pe liste la următoarele alegeri şi a fi din nou ales în Parlament. Eu vreau oameni politici puternici, independenţi de viaţa politică, cărora nu le e teamă să spună: „Nu e capătul lumii dacă nu mai candidez la următoarele alegeri, dacă nu mă mai susţineţi, fiindcă am susţinut eu ceva care e calea dreaptă şi voi aţi fi vrut să fac un compromisʾ.”
Europa Liberă: Domnule Mureşan, am pornit această discuţie întrebându-vă despre importanţa summitului de la Riga, inclusiv pentru Republica Moldova, care face parte din Parteneriatul Estic. Între timp, am reţinut şi un avertisment din partea Federaţiei Ruse, care spunea că va reacţiona dur faţă de acest summit al Parteneriatului Estic pentru că această reuniune, aşa cum spun cei de la Moscova, are un evident caracter antirusesc. Luaţi în calcul acest avertisment venit din partea Moscovei? Și cum trebuie tălmăcit el?
Siegfried Mureșan: „Uniunea Europeană are datoria să se înconjoare de un grup de ţări prospere, stabile. Uniunea Europeană a adus prosperitate, a adus pace de 70 de ani în statele care îi sunt membre, membri fondatori, şi a ajutat la dezvoltarea acelor ţări care au aderat ulterior – Spania, Portugalia, Grecia, cele zece state din Europa Centrală, Bulgaria, România, Croaţia. E clar că noi toţi trăim în pace, fiindcă suntem în Uniunea Europeană şi avem cea mai bună şansă de prosperitate pe care am avut-o vreodată. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Republica Moldova – siguranţa, locurile de muncă, prosperitatea – vin, tot aşa, dinspre Vest. De aceea, eu simt că noi facem lucrul corect încercând să apropiem Republica Moldova de Uniunea Europeană, facem lucrul corect încercând să avem o vecinătate estică a Uniunii Europene stabilă şi prosperă. Dacă Federaţia Rusă vrea dezordine, şi am văzut aceasta în Crimeea, am văzut aceasta în Ucraina, aceasta e, dar noi credem că avem obligaţia să oferim oamenilor o şansă de a trăi în stabilitate şi în prosperitate. Şi nu ne e teamă, nu suntem intimidaţi, nu suntem dispuşi să folosim mijloacele pe care le folosesc ei, fiindcă Europa este un proiect de pace. Nu se va întâmpla niciodată ca un stat membru al Uniunii Europene să invadeze, să anexeze împotriva dreptului internaţional niciun alt stat al acestei lumi, aşa cum a făcut-o Federaţia Rusă cu Crimeea anul trecut. Deci, ei acţionează împotriva regulilor dreptului internaţional, împotriva regulilor jocului. Trebuie să ne obişnuim, trebuie să ne adaptăm, dar, evident, vorbim pe linii diferite.”
Europa Liberă: Care trebuie să fie relaţia Uniunii Europene cu Federaţia Rusă?
Siegfried Mureșan: „Pace, prosperitate şi să nu răspundem la provocări, să nu recurgem la mijloacele la care ei sunt dispuşi să recurgă.”
Europa Liberă: Moldova pe calea eurointegrării cu sau fără Transnistria?
Siegfried Mureșan: „Aceasta este o întrebare bună. Eu cred că în momentul de faţă Transnistria nu este un obstacol pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, chiar deloc. Trebuie să implementăm acest acord, vreau ca guvernul să o facă cât mai hotărât, să facă compromisuri cât mai mici faţă de alte partide din opoziţie. Guvernul trebuie să fie hotărât, puternic, să comunice oamenilor care sunt avantajele apropierii de Uniunea Europeană, să implementăm acest acord. Şi în momentul de faţă Transnistria nu este un obstacol în implementarea acestui acord. De aceea, prioritatea e implementarea acordului, despre etape viitoare – aderare, când, ce, cum, în ce condiţii – vom vorbi atunci. În momentul de faţă discuţia cred că trebuie să fie despre implementarea Acordului de Asociere. Dar este evident, şi ca să gândim un pic împreună în viitor, este evident că Uniunea Europeană nu va accepta în interiorul său un stat care va avea un conflict îngheţat pe teritoriul său.”
Europa Liberă: Câţi ani îi trebuie Republicii Moldova să ajungă în UE?
Siegfried Mureșan: „Nu ştiu să vă spun. Cred că trebuie să ne preocupe să facem acum acei paşi pe care Republica Moldova oricum trebuie să-i facă pentru a ajunge în Uniunea Europeană. Că vor fi cinci ani, şapte, zece nu ştiu. Orice număr acum ar fi o ghicitoare. Ce cred că trebuie să facă Republica Moldova este să se pregătească de aderare. Şi cel mai bun mijloc este implementarea Acordului de Asociere acum şi vă asigur că discuţia, negocierile de aderare vor fi mult mai uşoare, dacă se vor purta la momentul la care toată lumea în Europa simte că Republica Moldova este cât de cât pregătită şi nu mai durează mult până îndeplineşte toate condiţiile de aderare.”
Europa Liberă: Și autorităţile când ar trebui să depună această cerere?
Siegfried Mureșan: „Nu cred că trebuie să fie aceasta o prioritate. Trebuie sau nu să o depună la Riga? Părerea mea că nu neapărat. Această cerere nu aduce nimic oamenilor. Cu ce ne încălzeşte pe noi depunerea unei cereri de aderare? Ce e mult mai important este ca guvernul să rămână pe acest drum ferm european, fiindcă de pe urma acestor reforme – construirea instituţională, reforma instituţională, justiţia independentă, puternică, reformarea Procuraturii, punerea pe picioare a economiei, rezolvarea situaţiei din sistemul bancar – de pe urma acestor măsuri cetăţeanul are de câştigat. Profită nu de pe urma depunerii unei cereri la instituţiile europene. Vreau să văd Republica Moldova cât mai repede integrată în Uniunea Europeană, să merite acest lucru, să îndeplinească toate condiţiile, dar pentru aceasta Acordul de Asociere e cel mai bun mijloc. Şi guvernul, repet, cred că trebuie să rămână indiscutabil pe cursul pro-european. Cererea de aderare în sine nu mi se pare atât de importantă. Cred că e mai bine să fie depusă la un moment la care şi disponibilitatea Uniunii Europene este mai mare de a accepta noi state. Acum provocările sunt mari, Mediterana, situaţia economică în Uniunea Europeană, poate momentul nu este propice acum.”
Sursa: Europaliberă.org
Stay In Touch