Deputatul european Siegfried Mureșan organizează, în perioada 24 iulie 2017 – 22 ianuarie 2018, cea de-a 5-a ediție a programului de stagii de practică „Primul pas în cariera europeană” în cadrul biroului parlamentar din București. Programul se adresează studenților din ciclul de licență și master cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani care doresc să se familiarizeze cu activitățile Parlamentului European și, totodată, să acumuleze cunoștințe și experiență profesională în domeniul politicilor europene și al comunicării politice.

„Am lansat acest program de stagii în 2015 pentru a veni în sprijinul tinerilor cu rezultate academice bune, cu spirit de inițiativă, care-și doresc o carieră în instituțiile naționale și europene sau în comunicare politică. Mă bucur să afirm că, în cele 4 ediții ale programului de stagii de până acum, am avut peste 200 de candidați înscriși, dintre care am selectat 20 de tineri să participe la programul de stagiu și să vadă, astfel, cum funcționează biroul unui deputat european. Așa că, dragi studenți, dacă vreți o carieră în instituțiile europene sau în comunicare politică, aștept să vă înscrieți la selecția programului de stagii până în data de 10 iulie”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.
Stagiul de practică durează trei luni și se va desfășura în două perioade: 24 iulie – 23 octombrie 2017 și, respectiv, 23 octombrie 2017 – 22 ianuarie 2018. Tinerii interesați sunt invitați să trimită dosarul de candidat până în data de 10 iulie 2017 la adresa de e-mail internship@siegfriedmuresan.eu.
Candidații trebuie să fie studenți în ciclul de licență sau master în domenii ce vizează activitatea Parlamentului European (Științe politice, Relații internaționale și studii europene, Științe juridice, Studii economice, Științe ale comunicării, Administrație publică, Istorie). Dosarul de participare trebuie să conțină CV-ul candidatului (format european), foaia matricolă a studiilor universitare, în copie (sau oricare document eliberat de universitate care atestă situația notelor, în original sau în copie) și o scrisoare de intenție cu dimensiunea de maximum 4.000 de semne cu spații.
Anunțarea candidaților selectați se va face până în 19 iulie 2017, urmând ca aceștia să confirme până pe 21 iulie 2017. Programul de stagii nu este remunerat, dar participanții vor beneficia de o vizită de lucru gratuită la unul dintre sediile Parlamentului European din Bruxelles și Strasbourg. La sfârșitul perioadei de practică, fiecare participant va primi o adeverință care atestă efectuarea stagiului.
A cincea ediție a Programului „Primul pas în cariera europeană” – stagii de practică la biroul din București al deputatului european Siegfried Mureșan
Deputatul european Siegfried Mureșan organizează în perioada 24 iulie 2017 – 22 ianuarie 2018 cea de-a cincea ediție a programului de stagii de practică „Primul pas în cariera europeană” în cadrul biroului parlamentar din București.
Programul se adresează studenților și masteranzilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani care doresc să se familiarizeze cu activitățile Parlamentului European și, totodată, să acumuleze cunoștințe și experiență profesională în domeniul politicilor europene și al comunicării politice.
Calendarul programului de stagii de practică:
23 iunie 2017 – lansarea perioadei de înscrieri;
10 iulie 2017 – termenul-limită pentru înscrieri;
11 – 14 iulie 2017 – evaluarea dosarelor pentru preselecția candidaților;
17 – 18 iulie 2017 – intervievarea candidaților care au trecut de preselecție;
19 iulie 2017 – notificarea candidaților acceptați;
20 – 21 iulie 2017 – perioada de confirmare din partea candidaților acceptați;
24 iulie – 23 octombrie 2017 – prima perioadă pentru stagiul de practică;
23 octombrie 2017 – 22 ianuarie 2018 – a doua perioadă pentru stagiul de practică;
Documente necesare:
–          Curriculum vitae (format european);
–          Foaie matricolă a studiilor universitare sau o adeverință de la facultate care să ateste media notelor pe fiecare an de studiu*;
–          Scrisoare de intenție (maximum 4.000 de semne cu spații).
*Pentru candidații care tocmai au fost admiși la facultate în anul academic 2017 – 2018, este necesară transmiterea situației școlare din anii de liceu, împreună cu media de la Examenul de Bacalaureat și nota finală a Examenului de admitere la facultate (dacă este cazul).
Criterii de selecție:
Tânăr cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani;
Student sau masterand în domenii care vizează activitatea Parlamentului European (Științe politice, Relații internaționale și integrare europeană, Științe juridice, Studii economice, Științe ale comunicării, Administrație publică);
Cunoștințe solide privind actualitatea politică națională și europeană;
Flexibilitate privind desfășurarea stagiului în una dintre perioadele: 24 iulie – 23 octombrie 2017, respectiv, 23 octombrie 2017 – 22 ianuarie 2018;
Cunoașterea unei limbi de circulație internațională.
Responsabilitățile stagiarului:
Propuneri de luări de poziție pe teme de interes public;
Monitorizare și analiză media;
Monitorizarea și analiza principalelor evenimente publice naționale și europene;
Pregătirea materialelor informative;
Asistarea consilierilor eurodeputatului Siegfried Mureșan în sarcinile cotidiene de comunicare.
Beneficii:
Posibilitatea de a lucra într-un mediu instituțional dinamic și serios;
Posibilitatea de a interacționa cu profesioniști și experți ai instituțiilor europene;
Acumularea de experiență în domeniul comunicării politice și al afacerilor europene;
O vizită de lucru la Bruxelles sau Strasbourg;
Adeverință care atestă efectuarea stagiului de practică.
Candidații pot trimite dosarele de participare la adresa de e-mail:
internship@siegfriedmuresan.eu
Mențiuni:
Stagiul de practică nu este remunerat;
Dosarele incomplete nu vor fi luate în considerare.