Deputatul european Siegfried Mureșan:
Convenția votată la Congresul PSD de sâmbătă privind aderarea României la zona euro până cel târziu în 2024 este o nouă farsă politică a partidului condus de infractorul Liviu Dragnea.
La momentul la care PSD și ALDE au preluat guvernarea, în decembrie 2016, România îndeplinea trei din cele cinci criterii principale de aderare la zona euro, în timp ce, în acest moment, România mai îndeplinește doar două criterii pe care este foarte aproape să le încalce până la finalul anului, aducându-ne înapoi la situația în care ne aflam în 2010, când nu îndeplineam niciun criteriu.
Cele cinci criterii principale de convergență privind aderarea la zona euro prevăzute în Tratatul de la Maastricht sunt inflația, nivelul deficitului și al datoriei publice, stabilitatea cursului de schimb, rata dobânzilor pe termen lung și compatibilitatea legislației băncii naționale cu legislația europeană.
În decembrie 2016, România îndeplinea trei din cele cinci criterii, respectiv, criteriul privind inflația, cel privind deficitul și datoria publică și criteriul privind ratele dobânzilor pe termen lung. În ianuarie 2018, adică după un an de guvernare PSD – ALDE, România a mai pierdut un criteriu, cel al inflației. Tratatul de la Maastricht prevede că un stat îndeplinește criteriul privind inflația dacă rata anuală este cu cel mult 1,5 puncte procentuale peste media celor mai bune trei rate ale inflației din Uniunea Europeană (UE). Or, în ianuarie 2018, România a înregistrat o rată a inflației de 4,3%, cu circa patru puncte procentuale peste media celor mai bune trei rate, estimată la 0,1 – 0,4%. Ca o comparație, în ianuarie 2017, deci cu un an înainte, România avea o rată a inflației de doar 0,1%. Ne-am întors, așadar, la situația în care ne aflam în 2014, când, la fel, îndeplineam doar două din cele cinci criterii de convergență.
Mai îngrijorător este că măsurile populiste ale Guvernului PSD – ALDE pun în pericol și ultimele două criterii pe care le îndeplinim: criteriul privind deficitul și datoria publică și criteriul privind ratele dobânzilor pe termen lung.  Actualul guvern a fost aproape de a încălca în 2017 limita de deficit de 3% prevăzută drept criteriu de aderare la zona euro, atingând în ultimul moment un deficit de exact 3%, iar acest lucru a fost reușit doar prin tăierea cheltuielilor cu investițiile la ultimele rectificări bugetare. Cu toate acestea, în 2018, nu va mai putea evita să încalce ținta de deficit, după cum arată prognozele Comisiei Europene care estimează un deficit bugetar de 3,9% pentru acest an.
De asemenea, și criteriul privind dobânzile pe termen lung este pus în pericol din cauza măsurilor populiste ale PSD – ALDE, după cum avertiza în toamnă și economistul-șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea.
Astfel, în timp ce liderii PSD promit o aderare la zona euro pentru 2024, Guvernul PSD – ALDE ne-a întors în 2014 cu calendarul privind aderarea la moneda unică pentru că mai îndeplinim doar două din cele cinci criterii principale de convergență. Mai îngrijorător este că cele mai realiste prognoze arată cum măsurile Guvernului PSD – ALDE vor duce la încălcarea și ultimelor două criterii principale pe care le îndeplinim, întorcându-ne, astfel, la situația din 2010 când nu îndeplineam niciun criteriu.
PSD spune una și alta face: în timp declară că vrea să ne ducă în zona euro, ne îndepărtează tot mai mult de aderarea la moneda unică prin modul în care guvernează țara. Aderarea la zona euro se face cu măsuri fiscale și economice solide, cu reducerea deficitului și a datoriei publice și implementarea de reforme structurale, nu cu declarații goale ale lui Liviu Dragnea.”.
_____________________________________
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei JUJAN: +40 766 369 485
Paul STENCOANE: +40 769 611 020