Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European, la dezbaterea din plenul Parlamentului European despre Mecanismul pentru o Tranziție Echitabilă:
„În numele Grupului PPE, aș vrea să salut propunerile pe care le-ați făcut astăzi și cred că Mecanismul pentru o Tranziție Echitabilă și toate proiectele prezentate astăzi sunt esențiale pentru succesul a două dintre cele mai importante programe ale Comisiei Europene în acest an: Pactul Ecologic European și negocierea privind Cadru Financiar Multianual.
Iată de ce apelul meu este «Haideți să lucrăm rapid, haideți să cădem de acord rapid în lunile următoare, în prima jumătate a anului curent, cu privire la Mecanismul pentru o Tranziție Echitabilă» deoarece acest lucru va descătușa potențialul negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual și va duce de asemenea la reușita Pactului Ecologic European.
Am văzut în decembrie la Consiliul European că Pactul Ecologic European va avea succes sau va eșua în funcție de finanțări, iar Grupul PPE își dorește ca Pactul Ecologic European să aibă succes. De aceea trebuie să clarificăm aspectele legate de Mecanismul pentru o Tranziție Echitabilă cât de rapid.
Cum ar trebui să fie acest mecanism: în primul rând, trebuie să fie robust ca volum, trebuie să fie resurse suficiente pentru a schimba într-adevăr lucrurile în bine, pentru a atenua efectele tranziției asupra regiunilor cele mai afectate.
În al doilea rând, trebuie să nu afecteze politicile existente, nici Politica de coeziune, nici agricultura, nici cercetarea, nici inovarea. Este o prioritate suplimentară, ar trebui finanțată suplimentar.
În al treilea rând, ar trebui să aibă un impact pozitiv de durată pe regiunile cele mai afectate. Iată de ce vrem ca prin Fondul pentru o Tranziție Echitabilă să investim în dezvoltare economică, să sprijinim întreprinzătorii, întreprinderile mici și mijlocii, să nu repetăm doar acele cursuri de recalificare profesională care nu au avut efecte de durată în trecut.
Ultimul lucru pe care vreau să-l spun se referă la condiții: trebuie să alocăm bani țărilor și regiunilor în condiții care le sunt accesibile. Trebuie să învățăm din experiența din trecut cu Fondul European pentru Investiții Strategice și InvestEU.
România și celelalte regiuni care au nevoie de aceste fonduri pentru o tranziție echitabilă au experiență redusă în a folosi tocmai aceste tipuri de fonduri. România s-a clasat pe locul 24 din 28 de state membre la investiții generate prin intermediul Fondului European pentru Investiții Strategice raportat la Produsul Intern Brut. De aceea, aceste țări vor avea nevoie de asistență tehnică din partea Comisiei Europene și condiții accesibile lor.”
Stay In Touch