Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL):
„Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, trebuie să-și dea astăzi demisia fiindcă promisiunea pe care a făcut-o luna trecută în fața oamenilor nu s-a îndeplinit: a trecut luna iulie și încă nu se poate circula în regim de autostradă pe tronsonul Sibiu – Nădlac.
Vor mai trece probabil încă 4 ani până la finalizarea întregului tronson Sibiu – Nădlac din cauză că nu au început încă lucrările la ultimele segmente din lotul 2 al tronsonului Lugoj – Deva, care este parte din tronsonul Sibiu – Nădlac. În plus, nu s-au finalizat nici măcar loturile 3 și 4 din tronsonul Lugoj – Deva, deși aveau ca termen pentru inaugurare finalul lunii iulie.
Ministrul Transporturilor ar fi trebuit să știe că promisiunea sa este irealizabilă având în vedere că, în 28 iunie, Compania Națională de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră (CNAIR) a transmis spre publicare în cadrul platformei de achiziții publice anunțul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului «Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Secțiunea D» în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat. Valoarea acestui contract este de 296 de milioane de euro fără TVA, iar termenul de depunere a candidaturilor este sfârșitul lunii august. Acest segment de drum este deosebit de complicat de construit, mai ales că trebuie construiți 2,13 km de tunel forat, așa că, în cel mai fericit caz, vom avea lotul 2 complet peste 4 ani.
În plus, nici loturile 3 și 4 din tronsonul Lugoj – Deva, începute acum 5 ani, nu sunt gata, deși ministrul Transporturilor a promis că vor fi date în folosință în luna iulie.
Nimic din ceea ce a promis ministrul Transporturilor în acest an nu se îndeplinește. Pe lângă minciunile privind Autostrada Nădlac – Sibiu, Răzvan Cuc a mai promis la începutul anului că în 2019 vor fi dați în folosință 180 de kilometri de autostradă. Au trecut deja 7 luni din 2019 și nu s-a dat inaugurat niciun kilometru. După ce a văzut toată lumea că timpul trece și nu se dă în folosință niciun kilometru nou de autostradă, ministrul Transporturilor și-a redus săptămâna trecută estimarea la 100 de kilometri pentru 2019. Cu toate acestea, specialiștii din domeniu estimează că vor fi gata anul acesta maximum 40 de kilometri. Răzvan Cuc a inaugurat în 2019 la fel de mulți kilometri cât ar fi fost inaugurați fără să avem un ministru al Transporturilor sau un Guvern: ZERO. Lipsa de competență a acestui ministru reprezintă un risc pentru infrastructura României și, de aceea, trebuie să plece din funcție!”
Stay In Touch