Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova:

„Tocmai am adoptat, în plenul Parlamentului European, rezoluția prin care cerem Consiliului European să decidă, în cadrul reuniunii din 14 – 15 decembrie, începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Rezoluția a fost adoptată cu largă majoritate (468 voturi «pentru», 99 «împotrivă» și 58 abțineri) ceea ce arată o susținere clară din partea europarlamentarilor din toate colțurile Uniunii Europene pentru începerea negocierilor de aderare cu cele două țări.

Noi, Parlamentul European, am fost prima instituție europeană care a cerut începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina până la finalul anului. Am cerut acest lucru într-o rezoluție inițiată de mine și votată în luna octombrie de plenul Parlamentului, iar acum reconfirmăm această solicitare în rezoluția de astăzi. Considerăm că cele două țări sunt pregătite de începerea negocierilor de aderare, lucru confirmat de Raportul Comisiei Europene din luna noiembrie care a avizat începerea negocierilor.

Este în interesul fundamental de securitate al Uniunii Europene să sprijinim integrarea europeană a țărilor din Vecinătatea UE, precum Moldova și Ucraina. Siguranța UE depinde de cât de sigure și stabile sunt țările din vecinătatea noastră. Cu cât Moldova și Ucraina sunt mai stabile și mai reformate, cu atât mai în siguranță suntem și noi, în interiorul UE. Iar procesul de aderare la Uniunea Europeană este cel mai bun instrument prin care un stat din vecinătatea UE poate fi reformat și modernizat.

Considerăm că Politica de Extindere este în beneficiul tuturor cetățenilor europeni. Acest lucru a fost confirmat de precedentele valuri de extindere care au contribuit la dezvoltarea economică a Uniunii Europene, au întărit piața internă a Uniunii Europene și au consolidat poziția UE pe plan global.”