Deputatul european Siegfried Mureșan:
 
„Guvernul Dăncilă – Teodorovici ignoră recomandările UE și ne îndreaptă spre criză. Consiliul a transmis trei recomandări Guvernului României, în iunie 2017, decembrie 2017 și iunie 2018, în care solicita măsuri pentru încadrarea în ținta de deficit după ce măsurile populiste ale PSD – ALDE au crescut deficitul și datoria publică. Niciuna dintre recomandări nu a fost luată în serios de Guvernele PSD – ALDE care au continuat să crească deficitul bugetar și să se împrumute în numele românilor pentru a acoperi găurile din buget.
Ministrul Teodorovici a încercat să-i convingă pe colegii din Consiliul UE că situația nu e așa de rea și că Guvernul Dăncilă merge în direcția bună. Într-o scrisoare trimisă în luna octombrie, Teodorovici prezenta măsurile luate și, în plus, propunea înghețarea salariilor în sectorul bugetar pentru ca Guvernul să se încadreze în ținta de deficit în 2019.
Epistola lui Teodorovici nu a convins, însă, pe nimeni. Concluziile ședinței ECOFIN de ieri, la care a fost prezent și Teodorovici, sunt clare și dure: Guvernul nu a ținut cont nici a treia oară de recomandările Consiliului. Ca atare, sunt necesare acțiuni urgente. Consiliul recomandă ca rata nominală de creștere a cheltuielilor publice nete primare să nu depășească 4,5% în 2019 pentru a se încadra în ținta de deficit.
Guvernul Dăncilă, însă, nu poate să se încadreze în ținta de deficit fără măsuri drastice pentru că a cheltuit banii din buget. Coaliția PSD – ALDE ne îndreaptă spre criză și are acum două variante, ambele proaste pentru români:
1. Reduce cheltuielile, deci banii de salarii și pensii sunt în pericol;
2. Încalcă din nou recomandările Consiliului și crește deficitul, în loc să-l reducă. În această situație Consiliul va fi nevoit într-un final să adopte măsurile punitive prevăzute în procedura de deficit excesiv: asta înseamnă, printre altele, aplicarea de amenzi și modificarea politicii de împrumut a Băncii Europene de Investiții. În plus, creșterea deficitului înseamnă că Guvernul face datorii în numele românilor. Aceste datorii împreună cu dobânzile aferente vor fi plătite de noi și de copiii noștri mult după ce acest Guvern nu va mai fi la putere.
Guvernul PSD – ALDE ne-a adus la un pas de criză. Revenirea se face numai cu reforme structurale prin care se reduce risipa și cresc investițiile.”