Marea Britanie a anuntat oficial, miercuri, ca renunta la presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene (UE) pe care trebuia sa o preia in al doilea semestru al anului 2017, ca urmare a rezultatului referendumului din Marea Britanie prin care s-a votat iesirea din UE.

Aceasta decizie produce schimbari importante la nivel european si va afecta inclusiv modul in care vor fi negociate prioritatile Uniunii Europene in viitorul apropiat.

Ce rol are tara care detine presedintia UE

Decizia, fireasca, de altfel, a Guvernului britanic de a renunta la presedintia Consiliului UE are mai multe implicatii la nivelul UE, deoarece statul care detine aceasta responsabilitate are un rol determinant in setarea prioritatilor pe termen scurt si mediu ale Uniunii.


Fiecare tara isi stabileste un set de prioritati de mandat si contribuie la setarea prioritatilor pe termen mediu ale Consiliului UE, intr-o troica formata cu inca doua state care vor detine presedintia Consiliului UE pe o perioada totala de 18 luni.

Totodata, statul care detine presedintia este cel care reprezinta Consiliului UE in negocierile pe proiectele legislative cu Parlamentul European si cu Comisia Europeana. La fel, este statul care propune solutiile de compromis pe aceste proiecte legislative, pentru ca institutiile europene implicate sa poata cadea de acord asupra votului.


Tot statul care detine presedintia Consiliului UE poate grabi sau poate bloca adoptarea unor acte legislative prin simpla includere sau neincludere a proiectului pe agenda de discutii.

Tara care detine presedintia isi poate seta prioritati care au impact pentru regiunea din care provine – cum ar fi pentru Romania, spre exemplu, vecinatatea estica sau securitatea Marii Negre – sau prioritati ce vizeaza domenii in care statul in cauza are expertiza si poate aduce valoare adaugata.

Desigur, toate aceste prioritati de mandat depind si de agenda Uniunii Europene. Daca, spre exemplu, un stat membru stie ca ii revine presedintia Uniunii intr-un semestru in care se negociaza bugetul multianual al UE, este evident ca prioritatile setate vor fi in legatura cu negocierile pe buget.


Astfel, fiecare stat isi angajeaza si isi pregateste personalul in acord cu acele prioritati si cu agenda de lucru, pentru a putea organiza in cele mai bune conditii cele peste 1.000 de reuniuni formale si informale ale institutiilor europene si pentru a contribui la toate proiectele legislative care se discuta pe parcursul celor 6 luni de presedintie.

In total, circa 1.500 de persoane sunt delegate sau angajate de statul care detine presedintia Consiliului UE strict pentru a asigura indeplinirea acestei functii. Cheltuielile fiecarui stat pentru exercitarea semestrului prezidential variaza intre 50 si 100 de milioane de euro.


De aceea, situatia generata acum prin anuntul Guvernului britanic ca renunta la presedintia Consiliului UE este una complicata, mai ales ca vine cu mai putin de un an inainte de inceputul efectiv al presedintiei. Complicat este, totodata, si pentru celelalte institutii europene, iar aici va pot da un exemplu personal.

Anul viitor voi fi raportor din partea Parlamentului European pe Bugetul Uniunii Europene din anul 2018. Eu voi negocia acest buget din partea Parlamentului cu o delegatie a Consiliului UE care va fi condusa de statul ce va detine presedintia.

Pana acum stiam ca trebuie sa negociez cu o delegatie condusa de Marea Britanie in a doua parte a anului 2017. Ma asteptam sa fie o negociere dura, deoarece britanicii ar fi cerut reduceri bugetare, dar, la fel de bine, stiam exact cu cine negociez si eram deja pregatit. Acum, insa, trebuie sa astept desemnarea viitorului stat care va prelua presedintia si sa reiau discutiile cu personalul desemnat al acelui stat.

3 scenarii posibile

Statele membre preiau presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene dupa un calendar stabilit pana in 2020. Tinand cont de acest calendar, putem discuta despre 3 scenarii cu privire la desemnarea tarii care sa preia presedintia Consiliului UE in iulie 2017 in locul Marii Britanii.

Prima varianta este ca Malta, care va detine presedintia in prima jumatate a anului viitor si care formeaza troica “ianuarie 2016 – iunie 2017” impreuna cu Olanda si Slovacia, sa fie desemnata sa continue mandatul si in a doua jumatate a anului 2017.

Este, insa, un scenariu destul de greu de aplicat. Malta este un stat mic, de doar 450.000 de locuitori, cu un aparat administrativ si diplomatic redus, fara o vasta experienta in UE – se afla la prima presedintie rotativa – si nu-i va fi usor sa exercite acest mandat pe durata a doua semestre consecutive.

Pe de alta parte, din interactiunile pe care le-am avut aici, la Bruxelles, cu diplomatii maltezi, pot spune ca se pregatesc bine, lucreaza intens la preluarea in bune conditii a mandatului de la Slovacia in ianuarie 2017, asa ca nu trebuie sa excludem din start aceasta varianta.

Al doilea scenariu este sa devansam calendarul si fiecare stat membru programat pana in 2020 sa preia presedintia cu 6 luni mai devreme. Astfel, in iulie 2017, Estonia ar fi tara careia i-ar reveni presedintia Consiliului Uniunii Europene.

Acest scenariu pare cel mai la indemana la prima vedere, pentru ca se respecta in continuare tratatele UE care prevad presedintii rotative neconsecutive de cate 6 luni. Dar, asa cum explicam si mai devreme, va fi foarte complicat pentru statul in cauza. Estonia, la fel ca Malta, este un stat mic, cu o diplomatie redusa.


O devansare cu 6 luni ar insemna ca Estoniei i se reduce cu 50% timpul ramas pentru pregatirea presedintiei, deci ar presupune mai putin timp pentru instruirea personalului, pentru ajustarea prioritatilor mandatului in functie de agenda Uniunii Europene din acel semestru si pentru coordonarea cu celelalte state din troica.

Al treilea scenariu cu care putem lucra este ca presedintia sa fie preluata de un stat mare, cu experienta europeana si cu un aparat diplomatic si administrativ bogat, caruia sa-i fie mai usor sa pregateasca din mers semestrul prezidential. De preferat ar fi un stat care urmeaza sa preia presedintia in viitorul apropiat. Prima pe lista ar fi Germania, care a avut ultima data presedintia Consiliului UE in 2007.

Doar ca, in septembrie 2017, in Germania vor avea loc alegeri parlamentare. Astfel, ne putem astepta ca cei mai multi membri ai Guvernului sa fie in campanie electorala si sa nu se poata concentra pe responsabilitatile care decurg din mandatul de presedinte al Consiliului EU.

De altfel, exista si un precedent in acest sens, la mandatul trecut de presedinte al Consiliului UE, din 2007, Germania a solicitat reprogramarea presedintiei sale programata initial pentru a doua jumatate a anului 2006 tocmai pentru ca in acel an erau planificate alegeri generale. Deci, cel mai probabil, si de data aceasta ar refuza un mandat in perioada in care in tara au loc alegeri.

Urmatorul mare stat de pe lista ar fi Franta, insa si acolo alegerile prezidentiale sunt programate in mai 2017, cu mai putin de doua luni inainte de inceperea presedintiei Consiliului UE.

Ultimele sondaje il arata pe presedintele in functie, Francois Hollande, cu un scor electoral redus si, deci, sunt sanse mari sa nu castige un nou mandat, iar culoarea politica a viitorului guvern sa fie alta decat a guvernului care ar trebui sa pregateasca presedintia Consiliului UE. Asadar, nici Franta nu este un candidat sigur pentru acest scenariu.

Pe lista ar urma Spania, dar si acolo guvernul este in plina formare dupa alegerile anticipate de luna trecuta. Va fi, probabil, o coalitie care va sustine un guvern de centru-dreapta. Spania nu are, insa, in istoria recenta, experienta unei guvernari in coalitie.

Ultimele doua guverne au fost monocoloare, fie ca vorbim de guvernul de centru-stanga al lui Jose Luis Rodriguez Zapatero, fie ca vorbim de guvernul de centru-dreapta al lui Mariano Rajoy. Asa ca administratia de la Madrid s-ar putea sa fie prea ocupata cu negocierile de guvernare interna pentru a-si asuma voluntar si presedintia Consiliului UE.

Cum va fi afectata Romania si ce trebuie sa facem

Fiecare scenariu dintre cele de mai sus va afecta intr-un fel sau altul si tara noastra.

Scenariile 1 si 3 vor aduce doar o schimbare a tarii cu care Romania va trebui sa negocieze deciziile ce vor fi luate la nivel european in a doua jumatate a anului viitor.

In schimb, in al doilea scenariu, devansarea intregului calendar, Romania va trebui sa preia presedintia Consiliului UE cu 6 luni mai devreme, adica in ianuarie 2019, in loc de iulie 2019, ceea ce va scurta perioada de pregatire cu jumatate de an si va determina o ajustare a prioritatilor de mandat ale tarii noastre.

Orice modificare a calendarului se face cu votul in unanimitate al Consiliului UE, deci implicit, si cu acordul Romaniei. De aceea, este important ca diplomatii si politicienii romani care vor purta aceste negocieri sa calculeze bine care scenariu este mai bun.

Dupa ce se va lua decizia unanima, Romania trebuie sa fie inca din prima zi in contact cu reprezentantii noului stat care va prelua presedintia pentru a se asigura ca prioritatile si obiectivele tarii noastre vor fi bine reprezentate in al doilea semestru al anului 2017.

Daca va fi ales al doilea scenariu, adica devansarea calendarului, atunci Romania va primi presedintia peste 2 ani si jumatate. Nu inseamna ca vom intra in criza de timp cu pregatirea mandatului, dar este clar ca nu vom mai avea timp de pierdut.

Imediat dupa alegerile parlamentare din toamna, viitorul guvern al Romaniei va trebui sa-si seteze ca prioritate finalizarea tuturor acestor pregatiri astfel incat sa putem dovedi Uniunii Europene ca avem capacitatea administrativa sa incheiem un mandat de succes la presedintia Consiliului UE.

Traim deja primele consecinte de ordin administrativ ale votului pentru Brexit pe care l-au dat cetatenii britanici acum o luna. Oricare scenariu de mai sus inseamna mobilizare de resurse suplimentare.

Daca tinem cont de prevederile tratatelor si de faptul ca orice modificare de calendar se decide in unanimitate, anticipez ca devansarea calendarului va fi solutia de compromis agreata.

Este important, insa, ca decizia sa fie luata cat mai repede si sa reducem cat mai mult cu putinta din repercusiunile pe care iesirea Marii Britanii din UE le are asupra noastra, a tuturor.