Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL) atrage astăzi atenția că Președinția română a Consiliului Uniunii Europene (UE) riscă să fie blocată „de facto”, iar Guvernul României va trebui să gestioneze o situație de criză dacă Bugetul UE pentru anul 2019 nu va fi aprobat până la finalul anului în curs.
Avertismentul vine după ce Parlamentul European și Consiliul de Miniștri ai Uniunii Europene (UE) nu au ajuns încă la un acord privind Bugetul Uniunii Europene (UE) pentru anul 2019, iar perioada de conciliere bugetară a expirat la finalul zilei de luni. Acum, Comisia Europeană trebuie să vină cu o nouă propunere de buget, urmând ca cele două instituții cu rol bugetar să intre în negociere directă.
Dacă nici pe noua propunere de buget a Comisiei Europene nu se va ajunge la un acord până la finalul anului în curs, de la 1 ianuarie 2019 se va trece la procedura bugetelor lunare. Acest lucru înseamnă că bugetul se finanțează lună de lună, pe baza unei proporții de 1/12 din bugetul pe 2018, până se ajunge la un acord pe bugetul anual.
„Azi-noapte, după expirarea celor 21 de zile de negocieri aferente concilierii bugetare, nu am ajuns la un acord cu Consiliul de Miniștri ai Uniunii Europene pentru Bugetul UE 2019. Guvernele statelor membre refuză să aloce bugetul adecvat pentru creșterea economică și siguranța oamenilor. Responsabilă de această situație este Președinția austriacă a Uniunii Europene care nu a reușit să producă consens între cele 28 de state și să aibă o poziție acceptabilă pentru Parlamentul European. Așteptăm acum o nouă propunere de buget din partea Comisiei Europene asupra căreia vom începe runda finală de negocieri cu Consiliul de Miniștri.
Dacă nu reușim să adoptăm bugetul până la finalul anului, se va trece la procedura bugetelor lunare. Asta înseamnă că, de la 1 ianuarie, se va finanța bugetul de la o lună la alta, pe baza unei proporții de 1/12 din bugetul pe 2018 până ajungem la un acord final pe bugetul anual, situație fără precedent în ultimii 30 de ani. Acest lucru înseamnă că bugetul va funcționa pe prioritățile din 2018 și nu vom putea finanța adecvate noile priorități aferente anului 2019. Uniunea Europeană nu va putea răspunde la nevoia sporită de fonduri europene acolo unde va exista o cerere mai mare de fonduri. De asemenea, neadoptarea bugetului până la finalul anului înseamnă lipsă de predictibilitate. Beneficiarii de fonduri europene nu vor ști câți bani vor fi alocați, de la o lună la alta, pe fiecare capitol bugetar.
Totodată, dacă nu adoptăm bugetul anul acesta, Președinția română a Consiliului Uniunii Europene, care începe la 1 ianuarie 2019, va avea de suferit și va fi, <<de facto>>, blocată. Spun asta deoarece vom funcționa după bugetul din 2018, deci se va ține cont de prioritățile anului anterior. Ca atare, nu vom putea progresa pe prioritățile noastre de mandat, oricare vor fi ele, fiindcă nu se regăsesc în bugetul din 2018. În plus, Guvernul României va trebui să gestioneze această situație de criză. Va trebui să coordoneze încheierea negocierilor pe bugetul din 2019, în loc să se ocupe de temele europene importante de pe agenda președinției, precum Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027, pe care ar trebui să se obțină un acord înainte de alegeri, sau ieșirea Marii Britanii din UE, care va avea loc pe 30 martie. Vedem că actualul Guvern nu este pregătit să gestioneze în condițiile actuale Președinția UE, îi va fi cu atât mai greu să o facă dacă pe lângă aceste teme va mai apărea încă una de o importanță și urgență majoră, cum e Bugetul UE 2019.
Nu în ultimul rând, având în vedere că așteptăm din partea Comisiei Europene o nouă propunere de buget, cer Guvernului României să solicite de urgență Comisiei includerea în noul proiect de buget a fondurilor necesare pentru combaterea pestei porcine africane. Când Comisia a propus prima variantă de buget pentru anul 2019, în luna mai, boala nu se răspândise, așa că nu au fost prevăzute fondurile necesare. Ca atare, eu am venit în august cu un amendament la proiectul de buget în care am cerut alocarea de fonduri pentru pestă. Acum, de vreme ce avem o imagine completă a efectelor pestei porcine, iar Comisia trebuie să propună un nou buget, se justifică introducerea fondurilor aferente combaterii acestei boli. Pentru aceasta, Guvernul României trebuie să ceară oficial și neîntârziat includerea banilor în buget, să ofere toată documentația justificativă, să demonstreze că România are nevoie de acești bani și că îndeplinește condițiile pentru a-i primi”.
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei JUJAN: +40 766 369 485
Cătălina BOCAI: +40 785 216 659
Stay In Touch