Siegfried Mureșan îi cere premierului Victor Ponta finanțarea de stagii pentru tinerii antreprenori
Deputatul european Siegfried Mureșan, președintele Organizației de Tineret a Partidului Mișcarea Populară, a transmis astăzi prim-ministrului Victor Ponta o scrisoare deschisă prin care îi solicită crearea unui fond în vederea finanțării de stagii pentru tinerii antreprenori.
“Vreau ca prin acest program orice tânăr român care are o idee de afacere să poată efectua un stagiu pe lângă un antreprenor de succes pentru a învăța cum se lansează o afacere și a preveni eșecul”, a declarat Siegfried Mureșan.
” Programul pe care îl propun prevede finanțarea de la bugetul de stat a unor stagii de 3-6 luni pentru orice tânăr care are o idee și un plan de afacere, având vârsta sub 35 de ani. Doresc ca programul să fie conceput, astfel încât să stimuleze mobilitatea tinerilor, dar să nu prevadă în mod necesar efectuarea stagiului pe lângă un antreprenor din altă regiune”, a mai detaliat deputatul european Siegfried Mureșan.
În opinia sa șomajul în rândul tinerilor este una din principalele probleme economice și sociale cu care se confruntă România, iar lipsa unui loc de muncă stabil și bine plătit riscă să condamne o generație întreagă la sărăcie.
“Este mult mai eficient să prevenim o problemă decât să o combatem după ce aceasta apare și a afectat deja perspectivele de dezvoltare ale tinerilor”, a mai adăugat deputatul european, care propune și o serie de alte măsuri menite a aborda problema șomajului în rândul tinerilor.
“Aștept de la dumneavoastră să le arătați tinerilor români că au un viitor în țara lor. România nu își poate permite ca dumneavoastră să compromiteți șansele unei întregi generații de tineri români”, a concluzionat Siegfried Mureșan în încheierea scrisorii transmise premierului Ponta.
În România rata șomajului în rândul tinerilor era la finalul trimestrului al doilea din 2014 23,9%, situându-se peste media Uniunii Europene. În al doilea trimestru al anului 2012, când Guvernul condus de Victor Ponta și-a început activitatea, rata șomajului în rândul tinerilor în Romania a fost de 21,5%.
Stay In Touch