Comisia pentru bugete și Comisia pentru afaceri economice și monetare au adoptat ieri Raportul preliminar al Parlamentului European privind înființarea Fondului Monetar European (FME), cu rolul de a proteja Uniunea Europeană (UE) de o eventuală criză economică și financiară. 
Poziția cuprinde și amendamentul deputatului european Siegfried Mureșan (PPE / PNL) prin care cere ca la FME să poată participa și statele membre ale Uniunii Europene care încă nu fac parte din zona euro, dar și-au asumat aderarea la zona euro în tratatul de aderare, cum este cazul României.
„Înființarea Fondului Monetar European a fost propusă inițial cu scopul de a proteja statele din zona euro de o eventuală nouă criză economică și financiară, cum a fost cazul celei din Grecia. Din momentul în care s-a pus în discuție acest fond am spus foarte clar că el trebuie să fie deschis și statelor UE care nu sunt membre ale zonei euro, dar și-au asumat aderarea la moneda unică, așa cum este cazul României. Astfel, prin adoptarea amendamentului meu, poziția oficială a Parlamentului European este ca România și celelalte țări care se află în aceeași situație să poată contribui la acest fond și să poată beneficia de acest fond alături de statele din zona euro”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, raportor al Grupului PPE pe raportul preliminar al Parlamentului European privind înființarea FME.
 
„Rolul FME este de a aproba împrumuturi de urgență, dar, în schimb, statele trebuie să adopte programe de reformă economică pentru a evita intrarea în criză și pentru a reveni la creșterea economică. Cu toate acestea, nici Uniunea Europeană, niciun alt instrument fiscal sau bugetar nu poate înlocui responsabilitatea pe care o au statelor membre la nivel național asupra disciplinei fiscal-bugetare”, a mai spus Mureșan.
Raportul preliminar adoptat ieri este poziția politică oficială a Parlamentului European (PE) privind înființarea FME. Raportul urmează a fi adoptat formal și în plenul PE. Ulterior, Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene urmează să ajungă la un consens privind cadrul legal al FME, ținând cont și de poziția politică a PE. După ce Consiliul ajunge la un acord în unanimitate, Parlamentul European va trebui să adopte sau să respingă decizia Consiliului.