Raportul privind prioritățile politice ale Parlamentului European (PE) pentru Bugetul Uniunii Europene (UE) din anul 2018, elaborat de deputatul european Siegfried Mureșan, în calitate de negociator-șef al Parlamentului pentru Bugetul UE din 2018, a fost votat ieri de Comisia pentru bugete a PE. Raportul eurodeputatului Siegfried Mureșan prevede ca prioritățile Parlamentului European pentru 2018 să fie creșterea economică, locurile de muncă și siguranța cetățeanului. Pe lângă aceste trei priorități, documentul elaborat de eurodeputatul român mai susține continuarea sprijinului acordat fermierilor europeni aflați în situații de criză, alocări mai mari pentru țările din Vecinătatea estică și sudică, inclusiv Republica Moldova, dar și finanțarea în premieră a Programului „Discover EU” de acordare a unui abonament gratuit de tren de o lună pentru fiecare tânăr din UE care împlinește 18 ani și care dorește să viziteze Europa (valabil pe liniile feroviare din 30 de țări europene).
„În calitate de negociator-șef al Parlamentului pentru Bugetul UE din 2018, consider esențial ca banii europeni să contribuie la creștere economică, la crearea de locuri de muncă și la siguranța cetățeanului. Vom finanța, în primul rând, prioritățile de creștere economică ale Uniunii Europene, cu accent pe investiții în infrastructură, cercetare, inovare, IMM-uri deoarece acestea sunt principalele domenii care generează locuri de muncă pentru oameni. Voi apăra politica de coeziune pentru că aceasta este una dintre principalele politici de investiții ale Uniunii; de pe urma acestor investiții nu beneficiază doar statele care primesc cele mai multe fonduri de coeziune, precum România, ci întreaga Uniune. Însă, pentru ca economia să crească, este nevoie ca cetățenii și companiile europene să se simtă în siguranță. Uniunea Europeană va trebui să continue alocările financiare pentru soluționarea crizei refugiaților și pentru creșterea siguranței cetățenilor europeni. Experiența ne arată că este mult mai ieftin și mai eficient să investim în țările de origine ale migranților și în țările de tranzit; dacă îmbunătățim situația în țările din vecinătate, acei oameni nu vor mai fi nevoiți să plece spre Europa”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, după votul din Parlament.
O altă prioritate bugetară prevăzută în raport este Politica Agricolă Comună. „În 2018 va trebui să continuăm să sprijinim sectorul agricol european întrucât acesta contribuie decisiv la asigurarea securității noastre alimentare. Așa cum am făcut-o și anul trecut, când, la inițiativa mea, am alocat 500 de milioane de euro în plus pentru a-i sprijini pe fermierii europeni afectați de criza din sectorul laptelui și de embargoul rusesc, în aceeași măsură cred că este nevoie să le garantăm agricultorilor că, și în 2018, îi vom ajuta dacă se vor afla în dificultate”, a mai spus Siegfried Mureșan.
O componentă importantă de pe lista de priorități a deputatul european Siegfried Mureșan este și alocarea de fonduri suplimentare pentru vecinătatea estică și sudică, inclusiv pentru Republica Moldova. „Uniunea Europeană trebuie, de asemenea, să acorde mai mult sprijin statelor din vecinătate, mai ales celor care implementează acorduri de asociere cu UE, precum Republica Moldova, Georgia și Ucraina, pentru a continua implementarea reformelor prevăzute în aceste acorduri pe care guvernele lor și le-au asumat și de care cetățenii acestor state au mare nevoie, astfel încât să se transforme în economii cât mai competitive și să poată întări statul de drept”, a mai declarat Siegfried Mureșan.
Totodată, europarlamentarul român susține finanțarea din bugetul UE de anul viitor, a Programului „Discover EU” prin care se acordă un abonament gratuit de tren de o lună pentru fiecare tânăr din UE care împlinește 18 ani și care dorește să viziteze Europa (valabil pe liniile feroviare din 30 de țări europene). Programul, inițiat de eurodeputatul german Manfred Weber (PPE), a fost introdus în premieră de eurodeputatul Siegfried Mureșan pe lista priorităților de negociere pe care le va purta, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul UE din 2018, cu reprezentanții Consiliului UE (format din miniștrii statelor membre) și ai Comisiei Europene (organismul executiv al Uniunii Europene). „Vrem să oferim aceste bilete de tren tinerilor care împlinesc 18 ani ca să poată călători gratuit 30 de zile în Europa pentru a cunoaște alte state europene, dar și pentru a acumula experiență internațională. Statisticile ne arată că 64% din angajatori apreciază experiența internațională a noilor angajați și consider că această experiență trebuie acumulată cât mai devreme”, a mai spus eurodeputatul Siegfried Mureșan.
***
Raportorul Parlamentului European (denumit și negociator-șef) pentru bugetul anual al Uniunii Europene trasează prioritățile politice ale Parlamentului pentru bugetul european și negociază, în numele acestuia, cu președinția Consiliului UE și cu Comisia Europeană forma finală a bugetului anual. Procedura bugetară anuală începe cu transmiterea de către Comisia Europeană către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene a unui proiect de buget până cel târziu la începutul lunii septembrie, însă, în practică, se întâmplă până la sfârșitul lunii mai a anului anterior bugetului anual. Consiliul UE se pronunță în primă fază asupra acestei propuneri, iar, apoi, Parlamentul European poate amenda această poziție a Consiliului UE. Ca urmare, se poate ajunge la procedura de conciliere bugetară, în care Consiliul UE, pe de o parte, şi Parlamentul European, pe de alta, negociază forma finală a bugetului pentru anul următor, care trebuie să se facă în termen de maximum 21 de zile de la demararea procedurii de conciliere. După aceasta, Parlamentul European votează în plen forma finală a bugetului anual. În cazul în care în cele 21 de zile prevăzute de procedura concilierii, cele două instituții nu reușesc să ajungă la un acord, Comisia Europeană este obligată să prezinte un nou proiect de buget, iar procedura enunțată mai sus se reia. Consiliul se pronunță și asupra acestui proiect, Parlamentul din nou poate amenda poziția Consiliului, iar, ulterior, se intră într-o nouă conciliere bugetară.
Deputatul european Siegfried Mureșan este primul român desemnat negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul anual al UE.
_________________
Pentru detalii:
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei Jujan: +40 766 369 485;                                      
Paul Stencoane: +40 769 611 020.