Deputatul european Siegfried Mureșan, raportor din partea Grupului PPE asupra bugetului Uniunii Europene (UE) pentru anul 2017, a declarat, ieri, după prezentarea de către Comisia Europeană a proiectului de buget pentru anul viitor în Comisia pentru bugete a Parlamentului European, că acesta prevede creșterea alocărilor destinate sprijinirii cooperării cu țările din Parteneriatul estic.
„Când am stabilit prioritățile Parlamentului pentru bugetul european din 2017, eu am depus un amendament care a și fost aprobat prin care solicitam alocări mai mari pentru statele din Vecinătatea estică, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, care implementează acorduri de asociere cu UE. Drept rezultat, Comisia Europeană propune acum creșterea alocărilor destinate sprijinirii cooperării cu țările din Parteneriatul estic de la 213 milioane, la 278 de milioane de euro. Situația din Vecinătatea estică este în continuare un factor de îngrijorare pentru noi. Pentru mine şi pentru Grupul PPE este deosebit de important ca țări precum Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, care implementează acorduri de asociere, să beneficieze de un sprijin financiar cât mai mare din bugetul european pentru a implementa reformele prevăzute în aceste acorduri”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan după ședința în care vicepreședinta Comisiei Europene pentru buget și resurse umane, Kristalina Georgieva, a prezentat proiectul de buget european pentru anul 2017.
„Proiectul de buget al UE pentru anul 2017 mai prevede, totodată, creşterea alocărilor pentru cooperarea transfrontalieră cu statele din Vecinătatea Uniunii Europene, precum și a fondurilor pentru implementarea Programului «Erasmus+», prin care primesc burse studenții din Republica Moldova care studiază în Uniunea Europeană”, a mai declarat eurodeputatul român Siegfried Mureșan.
***
Poziția Parlamentului European asupra proiectului de buget european va fi stabilită după ce Consiliul de miniștri al UE se va pronunța la rândul lui asupra acestui proiect, iar, ulterior, cele două instituții vor începe negocierile pentru a ajunge la un acord cu privire la structura bugetului Uniunii Europene pentru anul 2017.


_______________________
Pentru detalii:
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Paul Stencoane: +40 769 611 020;
Andrei Jujan: +40 766 369 485.