Comisia pentru bugete a Parlamentului European a aprobat aseară avizul privind acordarea asistenței macrofinanciare în valoare de 100 de milioane de euro destinată Republicii Moldova care cuprinde și solicitarea deputatului european Siegfried Mureșan de a condiționa acordarea sprijinului financiar de obținerea unor rezultate concrete în domenii precum combaterea corupției, independența justiției, întărirea statului de drept și întărirea sistemului bancar. Eurodeputatul Siegfried Mureșan este responsabil (raportor) din partea Comisiei pentru bugete pe avizul privind programul de asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova.
„Această asistență macrofinanciară are rolul de a ajuta Republica Moldova să-și finanțeze cheltuielile curente, să-și stabilizeze economia și vreau ca banii să ajungă cât mai repede în Republica Moldova. Însă am vrut să mă asigur că sprijinul financiar pe care Uniunea Europeană îl oferă Republicii Moldova este bine folosit, că se implementează reformele pe care oamenii le așteaptă și că rezultatele vor fi resimțite de cetățeni. De aceea, am cerut ca acordarea acestor bani să fie strict condiționată de rezultate concrete pe care să le vedem din partea Republicii Moldova în domenii importante pentru oameni, combaterea corupției, independența justiției, întărirea statului de drept, combaterea spălării banilor şi anchetarea fraudei din sistemul bancar care s-a produs în anul 2014. Termenii și rezultatele trebuie stabilite de Comisia Europeană împreună cu Guvernul Republicii Moldova, care să aprobe și să-și asume aceste condiții. Este stabilit ca banii să fie alocați în 2017 și 2018 în trei tranșe și vreau ca înainte de fiecare tranșă Guvernul de la Chișinău să implementeze în etape măsurile pe care cetățenii moldoveni le cer și care sunt atât de necesare pentru consolidarea economiei și a democrației în Republica Moldova”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan.
Votul final al Parlamentului European pe propunerea de acordare a asistenței macrofinanciare în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova este programat să aibă loc în plen în sesiunea din luna mai a acestui an.
_________________
Pentru detalii:
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei Jujan: +40 766 369 485;
Paul Stencoane: +40 769 611 020.
Stay In Touch