Eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, a nominalizat, miercuri, 30 martie a.c., Comisia de Etică a Universității din București pentru Premiul Cetățeanului European al Anului 2016.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan consideră că, prin verdictele Comisiei de Etică și prin luările publice de poziție ale membrilor săi, aceasta a fost, în ultimii ani, unul dintre puținii apărători din România ai valorilor etice și integrității academice. „Comisia de Etică a Universității din București s-a manifestat, în momente de puternice presiuni politice și media, ca un veritabil apărător al valorilor eticii și al integrității academice din învățământul universitar european. Prin verdictele de plagiat pe care le-a exprimat, în conformitate cu standardele academice europene, pentru lucrările de doctorat ale mai multor demnitari români, inclusiv a unui prim-ministru în funcție, Comisia de Etică și-a arătat atașamentul fără echivoc față de valorile care guvernează sistemul academic european. Mai mult decât atât, acțiunile sale au devenit adevărate acte de curaj pentru că au fost făcute sub presiune politică în condițiile în care autoritățile executive, inclusiv ministerul de resort, au operat pe loc mai multe schimbări legislative pentru a împiedica pronunțarea unor verdicte cu valoare juridică. Comisia de Etică a luat o poziție fermă în cazul deținuților, majoritatea provenind din sfera politică și publică, ce au beneficiat de o reducere a pedepsei cu închisoarea de 30 de zile pentru fiecare lucrare științifică publicată, în conformitate cu legislația în vigoare, și a cerut abrogarea acestor prevederi legale”, scrie eurodeputatul Siegfried Mureșan în argumentarea care însoțește nominalizarea.
„Într-o societate în care instituții publice a căror funcționare a fost șubrezită de corupție, dar care astăzi a devenit un etalon în lupta anticorupție din regiune, Comisia de Etică a Universității din București s-a înscris în rândul puținilor, dar curajoșilor apărători ai valorilor democratice europene”, se mai arată în argumentarea nominalizării.
Parlamentul European acordă, anual, începând cu 2008, Premiul Cetățeanului European al Anului, prin care premiază activitățile și inițiativele realizate de cetățeni, grupuri, asociații sau organizații, care, prin acțiunile lor de zi cu zi, promovează valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înțelegeri reciproce și a unei integrări mai puternice în rândul cetățenilor statelor membre și care au facilitat cooperarea transfrontalieră sau transnațională pe termen lung în vederea consolidării spiritului european.
Fiecare membru al Parlamentului European are dreptul să nominalizeze anual, pentru această distincție, o singură persoană, grup, asociație sau organizație, laureații urmând a fi deciși de către o comisie specială desemnată de Parlamentul European.
De-a lungul vremii, din România au câștigat Premiul Cetățeanului European al Anului, printre alții, Andrei Pleșu (2014), Societatea „Timișoara” (2014) și Ioana Avădani (2013).
Sursă foto: Facebook.com/Universitatea.din.Bucuresti
Stay In Touch