Plenul Parlamentului European (PE) a votat astăzi propunerile eurodeputatului Siegfried Mureșan de creștere a alocărilor financiare în Bugetul Uniunii Europene (UE) din 2017 cu aproape 1,55 miliarde de euro pentru Programul „Inițiativa pentru Ocuparea Tinerilor”, pentru investiții în cercetare, inovare și pentru sprijinirea IMM-urilor.
Deputatul european Siegfried Mureșan a depus, la începutul lunii septembrie, în calitate de raportor din partea Grupului PPE pentru Bugetul UE 2017, mai multe amendamente care prevedeau alocări suplimentare de 1,5 miliarde de euro pentru continuarea Programului „Inițiativa pentru Ocuparea Tinerilor” și după anul în curs, 25 de milioane de euro pentru investiții în cercetare și inovare și creșterea bugetului cu 14,8 milioane de euro pentru sprijinirea IMM-urilor. La 28 septembrie 2016, propunerile deputatului european Siegfried Mureșan au fost votate în forma depusă, iar astăzi acestea au trecut, în aceeași formă, de votul Plenului PE.
„Prin votul de astăzi, Parlamentul European arată că noi, membrii legislativului european, nu suntem dispuși să facem niciun compromis în privința priorităților pe termen lung ale Uniunii privind crearea de locuri de muncă și creșterea economică, indiferent de noile provocări cărora trebuie să le facem față. La nivel național, politicienii își cresc constant așteptările legate de contribuția bugetului UE la rezolvarea provocărilor curente la nivel european, dar, în același timp, unii dintre ei acționează în direcția opusă și propun reduceri bugetare în aceste domenii. Parlamentul European a arătat astăzi că un buget construit cu migală și responsabilitate poate păstra ca prioritate crearea de locuri de muncă, creșterea economică și investițiile în dezvoltare și infrastructură și, totodată, poate răspunde cu alocări noilor provocări în materie de migrație și securitate”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan după votul din plenul Parlamentului European.