Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL):
 
„Astăzi se împlinește un an de când PSD a propus-o în funcția de prim-ministru pe Viorica Dăncilă. În cele 365 de zile de la propunere, Viorica Dăncilă a dovedit tuturor românilor și întregii Europe că este cel mai incompetent prim-ministru român de după 1989, dar și unul dintre cei mai nocivi șefi de Guvern pe care i-a avut România în ultimii 29 de ani.
În primul rând, Guvernul Dăncilă a avut ca prioritate slăbirea justiției și atacarea statului de drept. Revocarea șefei Direcției Naționale Anticorupție fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii a atras îngrijorarea tuturor partenerilor europeni. De asemenea, Guvernul condus de Viorica Dăncilă a propus și adoptat modificări ale legilor justiției împotriva recomandărilor magistraților, ale partenerilor europeni și ale Comisiei de la Veneția – organismul competent a se pronunța dacă un proiect legislativ respectă statul de drept. Aceste legi au dus la slăbirea justiției, iar Guvernul Dăncilă și-a pierdut orice urmă de credibilitate în fața partenerilor europeni. Ca atare, în 13 noiembrie, Comisia Europeană a publicat cel mai dur raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) al țării noastre de când am aderat la UE. La cele 12 recomandări care se regăseau în raportul MCV din ianuarie 2017, s-au mai adăugat încă 8 recomandări în care se cere, printre altele, suspendarea aplicării legilor justiției și revizuirea acestor legi luând în considerare recomandările prevăzute în MCV, precum și recomandările Comisiei de la Veneția.
Tot Guvernul Dăncilă a ales să reacționeze ca într-un regim nedemocratic și a atacat cu bastoane și gaze lacrimogene mii de protestatari care, la data de 10 august, militau pașnic tocmai pentru respectarea statului de drept și a independenței justiției. Din cauza acestor atacuri nejustificate, Parlamentul European a adoptat în 13 noiembrie o rezoluție care condamnă intervenția violentă și disproporționată a autorităților la protestele din 10 august 2018.
Dincolo de atacurile la adresa justiției, Guvernul condus de Viorica Dăncilă a continuat cu măsurile populiste începute de precedentele guverne PSD – ALDE. Din cauza acestor măsuri în dezacord cu regulile economiei de piață și din cauza lipsei reformelor structurale, prim-ministrul Dăncilă și majoritatea PSD – ALDE au dus România la un prag de recesiune, încheind anul 2018 cu o un deficit de aproape 3%, deși am avut o creștere de peste 4%. Această creștere este artificială, iar oamenii nu beneficiază de pe urma ei.
Aceste măsuri rele încalcă reguli ale Uniunii Europene. De aceea, Consiliul UE a transmis în decembrie 2018 o recomandare Guvernului Dăncilă, anume, ca rata nominală de creștere a cheltuielilor publice nete primare să nu depășească 4,5% în 2019 pentru a se încadra în ținta de deficit. Guvernul Dăncilă nu poate, însă, să se încadreze în ținta de deficit fără măsuri drastice pentru că nu mai are bani de unde să acopere creșterile de salarii și pensii din ultimii ani. Dacă Guvernul nu se încadrează în regulile europene, riscăm aplicarea de amenzi și modificarea politicii de împrumut a Băncii Europene de Investiții. În plus, creșterea deficitului înseamnă că Guvernul face datorii în numele românilor. Aceste datorii împreună cu dobânzile aferente vor fi plătite de noi și de copiii noștri mult după ce acest Guvern nu va mai fi la putere. Nu este, deci, de mirare că Guvernul încă nu a publicat proiectul de buget pentru 2019. Caută să redacteze un buget în care să ascundă cât mai mult semnalele începutului de criză.
Un alt lucru grav este că toate aceste măsuri fiscale ne-au îndepărtat de aderarea la zona euro. Dacă acum doi ani îndeplineam 3 din cele 5 criterii principale privind aderarea la zona euro, acum mai îndeplinim doar 1 din cele 5 criterii.
Dincolo de bilanțul extrem de grav în justiție și economie, prim-ministrul Dăncilă s-a evidențiat și prin prestații ridicole pe plan intern și extern. Partenerii europeni pe care i-a întâlnit și-au dat seama, din primele minute ale discuției, că au de a face cu un prim-ministru comandat, care nu ia decizii de unul singur.
Nu a existat aproape nicio întâlnire bilaterală la care prim-ministrul Dăncilă să nu ne facă de râs. A uitat numele prim-ministrului Estoniei, a confundat orașul în care se afla, Podgorica, capitala Muntenegrului, cu Priștina, capitala Kosovo, și nu a mai ajuns la întâlnirea programată cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. A spus că vrea să reducă democrația și că <<orice om îi este teamă de o plângere penală>>. Sunt doar câteva exemple din o mulțime de bâlbe și gafe ale acestui prim-ministru care, în doar un an de mandat, a adunat exemple de nepotrivire cu funcția și necunoașterea limbii române cât toți predecesorii săi la un loc.
Am fi putut spune că este doar un politician incompetent, naiv și gafeur scos în față să ne facă să râdem în timp ce Dragnea conduce Guvernul după bunul plac. Dar nu este doar atât. Dovada că Viorica Dăncilă a fost întotdeauna pe deplin conștientă de acțiunile sale și că și-a asumat cu bună știință rolul de pion al lui Dragnea este discursul din plenul Parlamentului European din 3 octombrie. Atunci, prim-ministrul României a ales să mintă și să spună că jandarmii au atacat în 10 august cu bastoane și gaze lacrimogene doar protestatari violenți. Asta deși am văzut cu toții la televizor cum jandarmii au atacat mii de protestatari pașnici.
Pe scurt, Viorica Dăncilă a ales să fie prim-ministrul președintelui infractor al PSD, Liviu Dragnea, în loc să fie prim-ministrul tuturor românilor. Ca prim-ministru pe durata primei Președinții române a Uniunii Europene, Viorica Dăncilă avea obligația să reprezinte bine țara noastră în Europa și să fructifice oportunitățile care reies din această președinție. Din cauza modului în care a condus guvernul în primul an de activitate, întreaga Uniune Europeană se întreabă dacă acest Guvern este capabil să conducă Europa timp de șase luni. Acest Guvern este izolat pe plan european, nu a obținut nimic pentru poporul român în Europa. Ne-a îndepărtat de aderarea la zona euro, ne-a îndepărtat de aderarea la Schengen și a transformat România dintr-un exemplu european privind lupta anticorupție, într-un stat în care guvernul are ca prioritate slăbirea independenței justiției.
După un an de mandat trebuie să tragem linie și să spunem <<nu>>; <<nu mai vrem încă doi ani cu Dăncilă în fruntea Guvernului>>. Nu trebuie să ne fie teamă că această schimbare va afecta Președinția română a Consiliului UE. Nu ar fi prima schimbare de șef de guvern sau de stat în timpul unei președinții. S-a întâmplat în timpul președinției Cehiei din 2009, a Italiei din 1996, a Franței din 1995 și a Danemarcei din 1993, fără să se creeze blocaje instituționale. Vom avea mai mult de suferit dacă toată președinția română va fi condusă de un prim-ministru cu zero credibilitate în rândul partenerilor externi.”
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei JUJAN: +40 766 369 485
Cătălina BOCAI: +40 785 216 659

Elisaveta BRAGUȚA: +40 733 128 442