Am adoptat, în această seară, în cadrul Reuniunii Grupului PPE din Parlamentul European, Declarația Grupului PPE privind competitivitatea la nivel european, care cuprinde măsurile necesare pentru asigurarea unei creșteri economice durabile și stimularea mediului antreprenorial la nivel european și național.
În cadrul dezbaterilor din ultimele săptămâni și a discuției finale pe marginea declarației care a avut loc săptămâna trecută la Reuniunea Grupului PPE la Köln, Germania, am subliniat importanța dezvoltării competențelor digitale, a sprijinirii inovării, precum și rolul bugetului european în finanțarea acelor programe care ajută economiile europene să devină mai competitive.
Piețele muncii eficiente sunt esențiale pentru crearea de noi locuri de muncă stabile și bine plătite, bazate pe creștere durabilă. Până acum, rolul competențelor digitale a fost neglijat, dovadă fiind procentul mare, de 45%, a europenilor care nu dețin competențe digitale de bază. Acest lucru prezintă riscuri de excluziune de pe piața muncii sau de acces redus la locurile de muncă ale viitorului. Fiind la începutul celei de-a patra revoluții industriale, trebuie să anticipăm și să ne pregătim pentru dezvoltarea competențelor digitale în condițiile în care avem în față o piață a muncii care evoluează rapid din punct de vedere tehnologic. În ultima perioadă, suntem martorii unor evoluții remarcabile în domenii precum inteligența artificială, robotică, nanotehnologie, metode de imprimare 3D, genetică, biotehnologie și în multe altele. De aceea, trebuie să ne asigurăm că tinerii primesc educația și pregătirea adecvate acestor evoluții și că dobândesc acele competențe necesare noilor cerințe de pe piața muncii. Parte din acest proces este creșterea și facilitarea mobilității pe piața muncii în Europa. Pentru aceasta, am adus în discuție fezabilitatea unui program european de schimb pentru ucenici, pe modelul programului Erasmus pentru studenți. Totodată, este necesară o uniformizare la nivelul întregii Uniuni Europene a sistemelor de învățământ profesional, astfel încât competențele și calificările să fie recunoscute mai ușor. Trebuie facilitat accesul la dezvoltarea competențelor digitale, a abilităților de cercetare și inovare și de folosire a internetului. Reformele în acest domeniu trebuie să fie favorabile mediului de afaceri pentru a atrage investitori și să se concentreze pe creșterea competitivității în timp ce povara administrativă să fie minimă.
La fel de important, susținerea inovării în Europa este esențială pentru asigurarea unui avantaj competitiv durabil. Putem rămâne competitivi pe termen lung doar dacă producem bunuri necesare la nivel global. Așadar, îmbunătățirea mediului de cercetare este esențială în special pentru start-up-uri și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), care reprezintă coloana vertebrală a economiei europene. Una dintre măsurile prin care putem favoriza inovarea este reducerea birocrației și îmbunătățirea cadrului de reglementare care, deseori, reprezintă piedici pentru dezvoltarea inovării și crearea de locuri de muncă.
Nu în ultimul rând, bugetul Uniunii Europene este un element esențial pentru sprijinirea IMM-urilor și creșterea competitivității economiilor europene. De aceea, Grupul PPE din Parlamentul European continuă să promoveze finanțarea adecvată a instrumentelor financiare și a programelor care facilitează accesul întreprinzătorilor privați la finanțări europene.
Întărirea competitivității este cheia pentru ca economiile europene să devină mai puternice și mai atractive pentru investitori, acesta este principiul care stă la baza reformelor pe care le susține Grupul PPE din Parlamentul European.
Sursă foto: eppgroup.eu
Stay In Touch