Dragi români,
 
Vă reprezint pe voi și țara noastră în Parlamentul European. Este de datoria mea să folosesc finalul acestui an și al sesiunii parlamentare ca prilej pentru a vă prezenta bilanțul celor mai importante activității ale mele din 2015 care au avut un impact pozitiv pentru români și pentru România.
 
Încep prin a spune că, în luna martie, Parlamentul European a votat amendamentul meu în care ceream ca Banca Europeană de Investiții, care este banca Uniunii Europene, să aibă o distribuție geografică mai echitabilă a finanțărilor. Mi s-a părut incorect că unele state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, să primească sub 1% din finanțările Băncii Europene de Investiții. Am încercat să remediez această situație prin inițiativa mea fiindcă Banca Europeană de Investiții este banca întregii Uniunii Europene.
 
În al doilea rând, în luna aprilie, Parlamentul a votat un alt amendament al meu în care ceream Comisiei Europene să arate flexibilitate față de statele care nu pot cheltui la timp fondurile europene. M-am asigurat astfel că România nu va pierde din banii europeni care i-au fost destinați în cazul în care nu va avea o absorbție ridicată în perioada 2014 – 2015.
 
Apoi, în iunie, am prezentat un raport în Parlamentul European prin care am cerut 8,5 milioane de euro pentru România, bani din care să fie compensate daunele produse de inundațiile din 2014. Raportul meu a fost votat și, cu banii primiți, au fost acoperite o parte din costurile cu refacerea drumurilor în zonele afectate de viituri și cu operațiunile de urgență efectuate de autorități.
 
Trebuie să știți că anul acesta în Parlamentul European au existat 8 rectificări ale bugetului Uniunii Europene pe anul în curs. Ca raportor din partea Grupului PPE, am încercat să mă asigur că Bugetul UE răspunde actualelor provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană: şomajul, creşterea economică redusă, migraţia, problemele din vecinătatea noastră estică, din Ucraina și din statele din regiune. 
 
În toate aceste etape m-am asigurat că nicio propunere de rectificare bugetară nu va afecta politicile de interes major pentru Uniunea Europeană, precum politica de coeziune şi politica agricolă comună, de pe urma cărora beneficiază foarte mulți oameni în UE și la noi în țară. Tot ceea ce pot să îmi doresc este ca autorităţile române să depună mai multe eforturi pentru ca banii care se cuvin ţării noastre să fie cheltuiţi cât mai eficient şi să creeze locuri de muncă şi prosperitate pentru români.
 
Eu mă voi lupta și în anii următori ca bugetul să fie în linie cu interesele europene care, de cele mai multe ori, se suprapun și intereselor noastre. Ce este bine pentru Europa este bine și pentru România, pentru români. Este o promisiune pe care v-am făcut-o și pe care o fac astăzi din nou: un buget al Uniunii Europene care să corespundă grijilor noastre.
 
Știm cu toții că uneori Uniunea Europeană este complicată, un pic prea birocratizată, iar procesul decizional european durează câteodată prea mult. Astfel, politicile de care Europa are atât de multă nevoie sunt implementate mult prea lent, iar costurile pentru întreprinderi, pentru oameni, în special pentru IMM-uri, sunt ridicate. De aceea, tot în acest an, am solicitat Parlamentului European și am obținut aprobarea unei finanțări de 500.000 de euro pentru înființarea unui Laborator de inovare în politici publice, care va trebui să găsescă metode de simplificare a birocrației europene, prin regândirea modului în care se elaborează legislaţia comunitară. Obiectivul este să facem legi europene care să pună oamenii pe primul loc, legi care să corespundă nevoilor prezentului și ale viitorului, nu nevoilor trecutului. Această inițiativă a mea a fost susținută de Parlamentul European și sunt mândru că am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru ca politicile europene să fie mai eficiente.
 
Acestea sunt doar câteva dintre acțiunile concrete pe care eu, ca europarlamentar român, le-am făcut în acest an și la care, acum, în prag de sărbători, mă gândesc cu oarecare satisfacție, cu oarecare bucurie. O cronologie a principalelor activități ale mele din 2015 găsiți la finalul acestui text.
 
M-ar bucura dacă le-ați citi și dacă mi-ați transmite toate sugestiile și propunerile pe care le aveți pentru anul care vine. Orice idee, chiar și una critică la adresa mea, care mă poate face un europarlamentar mai bun sau îmi aduce în atenție o problemă nouă îmi este de folos.
 
Le voi citi pe fiecare în parte și le voi susține pe toate acelea care țin de responsabilitățile pe care le am în Parlamentul European.
 
Cu gândul la tot ceea ce am reușit să facem anul acesta, la ceea ce știm că mai este de făcut în anii următori, îmi voi continua mandatul și în anul care vine.
Până atunci, vă doresc să aveți parte numai de bine.  Crăciun fericit și la mulți ani tuturor!
 
Calendarul principalelor activități ale mele din 2015
 
 
 

 Am fost ales în funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Mișcarea Populară

 
 
 
 
 
 
 
21 mai: Am participat la Summitul PPE de la Riga dinaintea Summitului Parteneriatului Estic.
 
 
 
 
 
 
 
24 octombrie: Am fost reales prim-vicepreședinte al Mișcării Populare