Plenul Parlamentului European a adoptat astăzi cu largă majoritate, 535 voturi „pentru”, 63 ”împotrivă” și 53 abțineri Planul REPowerEU de creștere a independenței energetice, în valoare de 20 de miliarde de euro.
„Am inițiat Planul REPowerEU pentru a veni în sprijinul oamenilor și întreprinderilor din Europa care au de suferit din cauza crizei energetice și a creșterilor de prețuri la energie. Vrem să ne asigurăm că pe viitor nu va mai exista riscul ca facturile la energie să se dubleze, iar oamenii să nu știe de la o lună la alta dacă își vor permite să-și plătească facturile sau nu.
Pentru a garanta acest lucru, trebuie să diversificăm resursele de energie și să scăpăm de tot de dependența de combustibilii fosili din Federația Rusă”, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan (PPE / PNL), coraportor al Parlamentului European privind Mecanismul European de Redresare și Reziliență și Planul REPowerEU.
„REPowerEU va finanța un nou capitol al planurilor naționale de redresare și reziliență ale țărilor membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. Acest capitol va cuprinde reforme și investiții prin care vrem să creștem siguranța energetică a țărilor noastre.
România va primi din acest nou fond 1,4 miliarde de euro pentru investiții în eficiența energetică, reducerea dependenței de importurile de gaz din Federația Rusă, îmbunătățirea infrastructurii energetice și investiții în surse de energie regenerabilă.
Aceste fonduri nerambursabile se vor adăuga celor aproximativ 30 de miliarde de euro pe care țara noastră le primește deja pentru Planul Național de Redresare și Reziliență din Mecanismul European de Redresare și Reziliență”, a mai spus eurodeputatul Siegfried Mureșan
Legislația REPowerEU adoptată astăzi prevede ca toate statele membre să primească o prefinanțare de 20% la momentul aprobării de către Comisia Europeană și Consiliul UE a noilor piloni RepowerEU din planurile de redresare.
De asemenea, prin legislația adoptată astăzi, statele membre au posibilitatea să folosească până la 10% din fondurile structurale și de coeziune rămase disponibile din exercițiul financiar 2014 – 2020 în măsuri de sprijin financiar pentru oamenii și companiile care întâmpină cele mai mari dificultăți în plata facturilor la energie.
”Acestea sunt vești foarte bune pentru țara noastră. Noi, Parlamentul European, am insistat în negocierile cu Consiliul UE să avem această prefinanțare de 20% tocmai fiindcă știm că România și celelalte țări membre au nevoie rapid de fonduri noi pentru gestionarea crizei energetice.
În plus, am vrut ca oamenii să poată simți beneficiile votului de astăzi încă din prima zi a adoptării Planului REPowerEU.
Cheltuielile cu voucherele pentru energie electrică adoptate de Guvernul României pentru consumatorii vulnerabili vor fi putea fi decontate din fonduri europene tocmai datorită legii pe care am adoptat-o, care permite folosirea a până la 10% din fondurile structurale și de coeziune rămase disponibile din exercițiul financiar 2014 – 2020 pentru astfel de măsuri de sprijin.
Acești bani pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili sunt fonduri separate de cele 1,4 miliarde de euro alocate României prin REPowerEU.” a spus eurodeputatul Siegfried Mureșan.
După votul de astăzi, Planul REPowerEU va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va deveni legislație la nivel european. Apoi, țările membre vor putea depune la Comisia Europeană spre aprobare noile capitole REPowerEU din planurile naționale de redresare și reziliență.
Stay In Touch