Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), președintele Delegației Parlamentului European pentru Relațiile cu Republica Moldova, a declarat următoarele după deciziile luate ieri în Parlamentul Republicii Moldova:
“Atacurile majorității parlamentare din Republica Moldova la componența Curții Constituționale reprezintă o abatere de la statul de drept și de la separația puterilor în stat. Acestea sunt valori fundamentale europene, ele trebuie respectate întocmai și nu vor fi niciodată negociate de Uniunea Europeană.
Prin aceste acțiuni, actuala majoritate parlamentară a pierdut de tot încrederea partenerilor europeni. Colaborarea strânsă dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova depinde de buna funcționare a statului de drept și a principiilor democratice. Nu putem tolera astfel de abuzuri.
Fac un apel la membrii Parlamentului Republicii Moldova să revină la respectarea Constituției și regulilor democratice. Sancțiunile din partea instituțiilor europene vor fi inevitabile dacă actuala majoritate parlamentară va continua să contribuie la deteriorarea standardelor democratice.
Angajamentul Parlamentului European este în primul rând față de cetățenii Republicii Moldova. Iar acțiunile recente ale majorității parlamentare sunt în mod cert împotriva intereselor cetățenilor care au votat la alegerile prezidențiale pentru o țară reformată, modernă, apropiată de Uniunea Europeană, cu instituții care să funcționeze în interesul oamenilor, nu o țară în care instituțiile fundamentale ale democrației sunt modelate după interesele politice și de partid.”
Stay In Touch