Declarația deputatului european Siegfried Mureșan (PPE / PNL) la dezbaterea de astăzi, din plenul Parlamentului European, privind învestirea noului președinte al Statelor Unite ale Americii și actuala situație politică:
„Dragi colegi,
Ultimii 4 ani au reprezentant o mare provocare pentru relația transatlantică. Am văzut cum tweet-urile au înlocuit comunicările oficiale între aliați.
Am văzut cum temperamentul a înlocuit politici de lungă durată. Acum, că toate acestea s-au încheiat, așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu un președinte al Statelor Unite care respectă libertatea de exprimare, un președinte care respectă ordinea democratică, un președinte american care dorește o justiție independentă și puternică și vreau să fie clar: statul de drept poate fi apărat la nivel global doar de cineva care respectă și apără statul de drept acasă.
Acum este timpul pentru noi, ca aliați, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, să apărăm drepturile omului la nivel global.
Bazele democrației americane și ale democrației europene sunt aceleași: respectarea regulilor existente și a instituțiilor, respectarea ordinii internaționale și respectarea aliaților noștri. Și, în primul și cel mai important rând, respectarea valorilor noastre. Punerea la îndoială a acestor valori a adus beneficii doar autocraților în ultimii ani.
America începe din nou. Relația transatlantică începe din nou. Ar trebui să ne uităm spre viitor, dar ar trebui să învățăm și din lecțiile ultimilor ani. Și lecția este clară: știrile false, politicile instigatoare la ură sunt periculoase, conduc la violență și de aceea ar trebui să le spunem oamenilor și aici, acasă, în Europa: stați departe de extremism, stați departe de politicile instigatoare la ură, stați departe de populism, stați departe de minciuni. Sunt periculoase.
Și, pentru a încheia, dragi colegi, aș dori să aduc în atenție o problemă importantă pentru 30 de milioane de cetățeni ai UE.
Astăzi, cetățenilor din Cipru, Croația, Bulgaria și România li se cere în continuare viză pentru a intra în Statele Unite. Haideți să lucrăm împreună cu noua administrație americană pentru a asigura reciprocitatea deplină a vizelor între Statele Unite și Uniunea Europeană.
Mulțumesc.”
Stay In Touch