Siegfried Mureșan

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL):

„Prim-ministrul demis al României, Viorica Dăncilă, inventează vinovați în loc să admită că Guvernul PSD nu a făcut nimic pentru a atrage compania Volkswagen în România.

Producătorul german de automobile Volkswagen a anunțat încă de anul trecut că este în căutarea unei destinații în Europa de Est pentru o nouă fabrică de automobile. Pentru a atrage o astfel de investiție majoră, primul și cel mai important factor este ca Guvernul României să vină cu o ofertă viabilă din punct de vedere economic.

Fostul președinte al Bulgariei, Rosen Plevneliev, actualmente membru în comitetul director al Asociației Producătorilor Auto din Bulgaria, a anunțat public că Bulgaria a făcut Grupului Volkswagen o ofertă care include un ajutor de stat de 260 de milioane de euro. Guvernul României nu a anunțat public nimic despre o ofertă clară, viabilă economic, trimisă de la București companiei Volkswagen. Îi solicit public prim-ministrului Dăncilă să spună dacă și ce ofertă a făcut Guvernul României companiei Volkswagen, dacă a făcut o ofertă mai bună decât oferta Bulgariei. În cazul în care nu a venit cu o ofertă viabilă economic, aștept ca doamna Dăncilă să admită public că Guvernul PSD este singurul vinovat dacă România ratează această investiție enormă.

Este clar că orice dezavantaj pe care România îl are față de orice alt stat din regiune este cauzat de lipsa de implicare a actualului Guvern, din cauza atacurilor Guvernului la statul de drept, din cauza modificărilor la Codul fiscal și din cauză că acest Guvern este izolat pe plan extern.

De doi ani de când Viorica Dăncilă este prim-ministru, Bulgaria ne depășește constant. Bulgaria este cu jumătate de picior în zona euro datorită politicilor fiscale și monetare mai bune, în timp ce România mai îndeplinește doar 1 din cele 5 criterii principale de aderare la zona euro. Guvernul Bulgariei este lăudat în raportul Mecanismului pentru Cooperare și Verificare, în timp ce Guvernul României este criticat.

În cei doi ani de când este prim-ministru, Viorica Dăncilă nu a atras niciun investitor major în țara noastră. Marile investiții au ocolit România. Compania BMW, spre exemplu, a ales să deschidă o fabrică la Debrecen în Ungaria, la 30 de kilometri de granița cu România.

Din 16 noiembrie 2018, de când compania Volkswagen a anunțat că este în căutarea unei fabrici în Europa de Est și până acum, nu știm ca prim-ministrul demis Viorica Dăncilă să fi făcut ceva concret pentru a atrage această investiție majoră. De abia astăzi, Viorica Dăncilă ne spune că va încerca să o sune pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. O asemenea convorbire, în acest moment, cu Viorica Dăncilă prim-ministru demis, nu va avea niciun rezultat. Dacă o va suna acum, Viorica Dăncilă va fi surprinsă de răspunsul pe care îl va primi.

În contrast cu lipsa de acțiune a Guvernului Dăncilă, Partidul Național Liberal a acționat la toate nivelurile și în permanență pentru a atrage acest mare investitor în România.

Imediat ce compania Volkswagen a anunțat, în 16 noiembrie 2018, intenția de a deschide o fabrică în Europa de Est, eu i-am adresat o scrisoare publică prim-ministrului Viorica Dăncilă. Anexez aici scrisoarea: http://bit.ly/2VZYTmr. Am explicat în scrisoare de ce este foarte important ca România să obțină investiția Volkswagen și i-am cerut Vioricăi Dăncilă să facă toate demersurile pentru acest lucru. În acest context, am întrebat-o dacă a avut sau a planificat să ia contact direct, la nivelul Guvernului, cu principalii acționari ai Grupului Volkswagen. Am mai întrebat dacă va pregăti un plan strategic care să aibă drept obiectiv relocarea facilității de producție a Grupului Volkswagen în România.La nivel local, încă de la începutul anului, primarul Aradului, Gheorghe Falcă (în prezent europarlamentar), a purtat discuții cu echipele de consultanți ai Volkswagen care evaluau opțiunile de relocare și a făcut tot ce a ținut de nivelul administrației locale pentru a pune Aradul în topul preferințelor investitorului Volkswagen. Aceste discuții au fost anunțate în spațiul public chiar de domnul Gheorghe Falcă.

Noi, Partidul Național Liberal, vom continua să facem toate demersurile pentru a aduce compania Volkswagen în România. Iar primul și cel mai important factor pentru a atrage un asemenea investitor este ca Guvernul României să vină cu o ofertă viabilă din punct de vedere economic. Este clar că acest Guvern demis, lipsit de credibilitate la nivel european și incompetent nu poate veni cu o astfel de ofertă. Avem nevoie urgent de un nou Guvern care să reia negocierile cu Volkswagen.”