E nevoie de o schimbare radicală de mentalitate a politicienilor de la Chișinău, în special atunci când vine vorba de modul în care se raportează la UE și la cetățenii Republicii Moldova.
Ne despart câteva săptămâni de Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga. La pre­ce­dentul summit, de la Vilnius, s-au luat câ­teva decizii istorice, dar s-au înregistrat și unele eșecuri, care au mo­di­ficat în ultimii doi ani arhitectura de securitate a Europei.
Printre premianții de la Vil­nius s-a numărat și Re­pu­blica Moldova, care, ul­te­rior, a atins două obiective majore în relația cu Uni­unea Europeană: sem­na­rea Acordului de asociere și liberalizarea regimului de vize.
Alegerile legislative din Republica Moldova de anul trecut au confirmat opțiunea pro­europeană a țării. Însă, din noiembrie și până în prezent, a avut loc un fenomen ciu­dat: încrederea cetățenilor în partidele prooccidentale a scăzut și, implicit, vec­to­rul proeuropean a început să se clatine.
Măcinată de corupție, sărăcie și scan­da­luri, precum cel al devalizării Băncii de Eco­nomii, societatea din Republica Mol­do­va este tot mai neîncrezătoare în oamenii politici de la Chișinău. Efectul este că, în ultimul barometru de opinie publică, cei care preferă aderarea la Uniunea Eura­sia­tică (50%) îi depășesc pe cei care optează pen­tru UE (32%).
În tot acest timp, relațiile dintre UE și Re­publica Moldova s-au întărit. Răspunsul prompt alUE la embargourile impuse de Rusia, materializat prin ridicarea cotelor la exportul de fructe sau eliminarea lor to­tală la vinuri, a contribuit la evitarea unui colaps economic al țării, puternic de­pen­dentă de exportul produselor agricole. Uni­unea a devenit astfel principalul par­tener comercial al Re­pu­bli­cii Moldova.
De asemenea, UE va fur­ni­za asistență financiară ne­rambursabilă de 410 mi­li­oane de euro în perioada 2014-2017. Acest lucru face din Republica Moldova cel mai mare beneficiar de asis­tență financiară europeană pe cap de locuitor din afara Uniunii.
Banii sunt destinați sprijinirii reformelor în administrație, inclusiv în domeniul ju­diciar, dezvoltarea infrastructurii și mo­der­nizarea sectorului agricol. La capitolul infra­structură intră și construcția gazo­duc­tului Iași-Ungheni, cofinanțat din fonduri europene. Acest proiect este prima sursă alternativă la gazul rusesc, iar după ex­tin­derea lui până la Chișinău, va putea asi­gura peste jumătate din necesarul de gaz al Republicii Moldova. Uniunea a făcut tot ce a putut pentru a arăta că dorește o Re­pu­blica Moldova puternică și pe picioarele ei, în timp ce Federaţia Rusă a acționat pen­tru a o slăbi și a o șantaja.
Și, totuși, de ce nu se catalizează acest spri­jin într-o mai mare susținere pentru UE?
Recent, am efectuat o vizită la Chișinău, unde am constatat că încrederea în UE de­pinde de încrederea în partidele proeu­ro­pene și în oamenii politici care pledează pentru cauza europeană. Însă unitatea de măsură corectă pentru evaluarea relației din­tre UE și Moldova este atașamentul pro­fund al UE pentru prosperitatea și se­cu­ritatea Republicii Moldova. Rezultatele există, sunt concrete și trec dincolo de spri­jinul financiar. Este nevoie ca atât oa­menii politici de la Chișinău, cât și de la Bru­xelles să comunice în mod convingător despre rolul UE în schimbările pozitive din Republica Moldova.
Cetățenii Republicii Moldova au așteptări imediate și obiective cuantificabile în timp. Liberalizarea vizelor sau semnarea Acordului de asociere au întreținut aceste așteptări, însă momentan ei nu întrevăd pasul următor, acest lucru generând frus­trare. Cred că obiectivul trebuie să rămână aderarea la UE, însă stabilirea unor ter­mene nu ajută, în special în contextul în care Republica Moldova are multe reforme de implementat. Prioritatea trebuie să fie im­plementarea Acordului de asociere. Din implementarea acestui acord reiese mo­dernizarea Republicii Moldova. Acest acord este cel mai complex instrument pen­tru apropierea Republicii Moldova de Europa avut vreodată.
În ultimele recomandări adresate de Co­misia Europeană în contextul rapoartelor anuale de țară, reformarea justiției și lup­ta împotriva corupției sunt primele pe lis­tă. Deseori am auzit la Chișinău despre succesul reformării justiției din România și despre cum eforturile noastre sunt un mo­del. Însă acest lucru a durat zece ani, iar progresele nu sunt încă ireversibile, du­pă cum putem vedea din atitudinea par­lamentului de la București în privința ce­rerilor procurorilor.
De asemenea, reforma administrativ-teri­to­rială este o altă prioritate. La o populație de 3,5 milioane, Republica Moldova are aproa­pe 900 de primării. Comparativ, Ro­mânia are puțin peste 3.200 – chiar și așa prea multe. Cheltuielile ridicate cu apa­ratul administrativ, cuplate cu ineficiența acestuia duc la o risipă de fonduri. O administrație locală eficientă este esențială și pentru implementarea ajutorului, in­clu­siv financiar, oferit de UE.
Aceste reforme trebuie să fie clădite pe un fundament solid: un stat de drept func­țional și care își servește cetățenii. În opi­nia mea, este nevoie de o schimbare ra­di­cală de mentalitate a politicienilor de la Chișinău, în special atunci când vine vor­ba de modul în care se raportează la UE și la cetățenii Republicii Moldova.

Acordul de asociere semnat anul trecut este unul dintre celemai ambițioase ins­tru­mente legale pe care Uniunea le-a agreat cu un partener extern. Cred că im­ple­mentarea acestui acord ar trebui să fie prioritatea zero a Chișinăului în următorii ani. În caz contrar, tendința din ultimii ani ar putea fi inversată, iar Republica Mol­dova ar putea rămâne într-o zonă gri în Europa: prinsă între ambițiile expan­sio­niste ale Rusiei și o Uniune Europeană tot mai integrată.

Sursa: Revista22.ro