Miniștrii de finanțe UE au discutat ieri în cadrul Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) despre Programul de asistență financiară pus la dispoziția României de Comisia Europeană și FMI. Suntem la finalul celui de-al treilea astfel de program. Comisia nu a putut finaliza evaluarea progresului reformelor în cadrul ultimei vizite din iunie pentru că nu a ajuns la un acord cu Guvernul României privind reformele recente și pașii următori, și nici astăzi nu s-a ajuns la o soluție agreată în comun de membrii ECOFIN.
                                                      
Comisia Europeană crede pe bună dreptate că schimbările propuse în noul Cod fiscal, cum ar fi reducerea TVA de la 24% la 19% din 2016, sunt nesustenabile pentru finanțele țării și vor conduce la un deficit peste obiectivele agreate. Guvernul ar fi trebuit să prezinte o analiză de impact și o strategie de politici bugetare prin care să acopere în mod credibil viitoarele găuri din buget cauzate de reforme, dar nu a reușit acest lucru.
Costuri de împrumut mai mari înseamnă investiții mai mici 
Ce urmează acum? O lecție importantă din criza Greciei este nevoia de a păstra încrederea partenerilor europeni și internaționali în capacitatea noastră de a ne ține de promisiuni și de a livra reforme sustenabile. Dat fiind că nu încheiem programul în modul prevăzut și continuăm situația de incertitudine până în septembrie, riscăm să pierdem din credibilitatea de pe piețele internaționale și să avem un rating de țară mai scăzut. Cu alte cuvinte, vom avea costuri de împrumut mai mari, deci, cel mai probabil, vor fi și investiții mai mici.
Astfel că, deși previziunile de creștere sunt optimiste anul acesta, măsurile luate de Guvernul Ponta pot conduce la o creștere mai mică. Ba, mai mult, prin stimularea consumului, nu ajungem să construim o traiectorie de creștere sustenabilă. Investițiile în infrastructură și creșterea bazei de taxare ar fi trebuit să fie prioritățile numărul unu ale Guvernului pentru că numai așa vom putea deveni competitivi. Guvernul se comportă în mod iresponsabil și e cu atât mai rău cu cât se întâmplă în momente de criză în țări vecine ca Grecia, când ar trebui să avem politici fiscale și economice mai cumpătate.   
 
Ar trebui să dezbatem și dacă vrem sau nu să continuăm programul cu CE / FMI.  Rolul unor astfel de programe este de a ne oferi o plasă de siguranță în cazul unor nevoi urgente de finanțare și de a reduce din vulnerabilitățile economiei. Chiar dacă în mod curent nu avem nevoie urgentă de lichiditate, eu sunt de părere că procesul de atingere a unor condiționalități impuse de un astfel de program pot să ajute la formularea unor politici economice mai responsabile, mai ales ținând cont și de slaba capacitate administrativă și de formulare de politici publice din cadrul Guvernului român. 
 
Un alt aspect este cel legat chiar de investițiile prin fonduri europene. Datorită faptului că ne aflăm într-un program de asistență financiară, România beneficiază de un top-up de 10% pentru cofinanțarea proiectelor din fonduri structurale. De exemplu, în loc să cofinanțăm proiectele prin fonduri de coeziune cu 15%, trebuie doar să adăugăm 5% cofinanțare proprie. În momentul în care nu vom mai beneficia de programul de asistență, vor trebui investiți mai mulți bani din bugetul statului, cel despre care spuneam mai devreme că se va micșora prin colectarea de taxe mai mici. Încă un motiv pentru care cred că schimbările în politicile fiscale actuale nu sunt bine gândite.
 
Guvernul trebuie să găsească urgent metode prin care să răspundă în mod credibil la îngrijorările partenerilor europeni și internaționali privind reformele din domeniul finanțelor publice și al politicilor economice pentru ca în septembrie 2015 să existe un acord rezonabil asupra pașilor următori.