Sectorul financiar din Uniunea Europeană se bazează mai mult pe împrumuturi bancare decât pe pieţe de capital, spre deosebire de Statele Unite ale Americii, unde firmele au mai mare acces la fonduri private. Acesta poate fi și unul din motivele pentru care economia americană şi-a revenit mai rapid decât cea din UE după criza economică și financiară.
De aceea, salut anunțul făcut de Comisia Europeană săptămâna trecută privind lansarea Planului de acțiuni pentru dezvoltarea Uniunii Pieţelor de Capital (UPC) din Europa (detalii aici).
Documentul publicat de Comisie propune o viziune pe termen lung de dezvoltare a cadrului legislativ european pentru o mai bună funcţionare a pieţelor de capital în Uniunea Europeană şi pentru facilitarea unei pieţe unice pentru investiţii şi servicii financiare.
Scopul principal al iniţiativei este să creeze mai multe oportunităţi pentru investitori astfel încât aceștia să mobilizeze capitalul pentru proiecte de infrastructură şi pentru finanțarea economiei reale, peste graniţele interioare ale Uniunii Europene.
Totodată, printre obiectivele UPC se numără o mai mare integrare financiară în UE și o mai mare stabilitate a sistemului financiar european.
Este o măsură care va ajuta foarte mult statele membre cu pieţe de capital mai puţin dezvoltate, cum este și România. Beneficiul real de pe urma UPC ar putea fi chiar mai mare pentru aceste state faţă de restul țărilor din UE, pentru că uniunea oferă soluții la principalele probleme cu care se confruntă piețele de capital din aceste state.
Astfel, dintre măsurile propuse de Comise în Planul de acțiuni, importante pentru piața de capital din România sunt mai ales următoarele:
  • Stimularea băncilor pentru a oferi mai multe împrumuturi către economia reală. Se propune crearea de condiţii mai bune pentru bănci de a se angaja în activităţi de securizare şi de tranzacţii cu produse financiare derivate prin scăderea taxelor impuse asupra lor după criza financiară.        
  • Modificarea Directivei „Solvabilitate II” pentru a susţine firmele de asigurare să investească în infrastructură. Schimbările propuse ar reduce limita de capital propriu pe care asiguratorii ar trebui să-l deţină în cazul în care investesc în infrastructură în Uniunea Europeană. 
  • Creşterea accesului IMM-urilor la fondurile de capital de risc. Prin facilitarea accesului la informaţie pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) şi pentru investitori, Comisia vrea să crească rata de finanțare a IMM-urilor prin intermediul fondurilor de capital.
  • Susţinere cu asistenţă tehnică pentru dezvoltarea pieţei de capital de risc. Statele membre ar urma să primească asistență în dezvoltarea piețelor de capital prin intermediul unui serviciu suport pentru reforme structurale la nivelul Secretariatului General al Comisiei.  
  • Susţinerea dezvoltării de surse alternative de finanţare. Crowdfunding-ul, plasamentele financiare private, precum şi alte instrumente similare pot servi drept alternative de finanțare viabile pentru IMM-uri.

În mod cert, participarea la Uniunea Pieţelor de Capital şi dezvoltarea pieţei de capital locale ar trebui să se numere printre priorităţile majore ale României în viitorul apropiat, pentru că acest sector este subdezvoltat în România. Sunt convins că o astfel de uniune are potenţialul să faciliteze investițiile în interiorul țării şi să deblocheze accesul la finanţare pentru mediul privat și mai ales pentru IMM-uri.

Pentru asta, este necesar să trecem și noi la treabă și să îmbunătățim piața serviciilor financiare înainte ca UPC să se concretizeze. Chiar dacă, în ultimii ani, au crescut activitățile pe piața de capital din România, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) s-a restructurat pentru a face faţă rolului întărit de supraveghetor unic al sectorului financiar nebancar, suntem foarte în urmă în domeniul acesta, iar activităţile ASF sunt tardive.
Spre exemplu, încă nu avem un cadru legislativ propice pentru fondurile de capital de risc sau pentru alte surse alternative de finanţare, ceea ce este un mare obstacol pentru investitori şi pentru dezvoltarea firmelor autohtone. De aceea, este vital să se dezvolte noi instrumente pentru finanţarea IMM-urilor şi a firmelor care vor să investească în economia României. 
Potrivit raportului de ţară al Fondului Monetar Internațional (FMI) din primăvara acestui an, avem de lucru pentru a consolida piaţa de asiguratori privaţi şi pentru a îmbunătăţi practicile de afaceri din sectorul financiar nebancar. Siguranţa economiilor investitorilor individuali, care deţin active, obligaţiuni sau alte instrumente financiare, nu este garantată la standarde europene. Este important să prevenim frauda sau utilizarea abuzivă a unor astfel de resurse de către intermediari financiari necompetenţi. Încrederea investitorilor în piaţa de capital locală trebuie întărită prin crearea unui cadru competitiv de funcţionare a pieței.
Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) a realizat anul acesta un test de stres al bilanțurilor a 80% din companiile de asigurări din România şi a identificat carenţe semnificative, printre care şi faptul că firmele de asigurare sunt subcapitalizate şi prezintă riscuri mari în caz de inundații sau dezastre naturale. Ele sunt nepregătite pentru a fi în conformitate cu noul cadru legislativ „Solvabilitate II”, care va intra în vigoare din ianuarie 2016. EIOPA recomandă mai multe măsuri de supraveghere asupra pieţei pentru a creşte protecţia consumatorilor.
Acestea sunt doar o parte din problemele cu care se confruntă piața serviciilor financiare din România și care pot fi soluționate numai prin comunicare și o cooperare strânsă între autoritățile naționale și celelalte părțile interesate (investitori, antreprenori, IMM-uri, instituțiile europene etc.).
Uniunea Piețelor de Capital este o mare oportunitate pentru sectorul financiar din România, dar trebuie să ne pregătim temeinic pentru a beneficia 100% de această șansă. 

Sursă foto: EC.Europa.eu