Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PMP), vicepreședinte al Comisiei pentru bugete a Parlamentului European, a declarat, în contextul vizitei de astăzi și mâine a prim-ministrului Mihai Tudose la Bruxelles, că primirea, de către înalții oficiali europeni, a unui șef de guvern care și-a făcut un program politic din încălcarea regulilor economice și fiscale europene nu poate decât să-i pună pe aceștia în dificultate.
„Prim-ministrul Mihai Tudose are la Bruxelles întâlniri cu președintele Consiliului European, cu președintele Parlamentului European, cu președintele și prim-vicepreședintele Comisiei Europene. Înalții oficiali europeni trebuie să știe că România va fi reprezentată astfel în fața instituțiilor Uniunii Europene de o persoană care a avut zero realizări în perioada în care a fost ministru al Economiei. Nu o spun numai eu, o spunea acum câteva săptămâni chiar propriul său partid, cel care l-a și învestit în această funcție. Pe lângă aceste zero realizări ale mandatului său de ministru, și în calitate de prim-ministru promite aceleași rezultate catastrofale. Guvernul pe care îl conduce a fost votat în Parlament cu un nou program de guvernare, schimbat peste noapte fără nicio dezbatere publică, fără o minimă transparență și fără legitimare democratică, ce anunță schimbări importante în politica fiscală și economică. Acestea nu țin cont de câteva dintre regulile europene în materie fiscală pe care România și-a asumat că le va respecta și care au menirea să păstreze echilibrul macroeconomic al țării și să asigure o creștere economică stabilă și solidă. Guvernul României are obligația să facă ce e bine pentru țară”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.
„România a fost deja avertizată în repetate rânduri de Comisia Europeană asupra riscului de a depăși limita de deficit de 3%, prevăzută de Pactul de Stabilitate și Creștere al Uniunii Europene, iar oficialii europeni așteaptă ca Guvernul României să inverseze tendința de creștere a deficitului, adică să retragă măsurile populiste și nesustenabile pe care le anunță cu frecvență zilnică fără pic de responsabilitate. Dacă nu ia în serios regulile europene, România riscă să fie supusă unei proceduri de deficit excesiv, care prevede, printre sancțiuni, amenzi pentru țara noastră, modificarea politicii de împrumut din partea Băncii Europene de Investiții (BEI), sancțiuni care pot duce până la suspendarea plăților din fondurile europene structurale și de coeziune. Acum vedem de ce sunt bune regulile europene: pentru a ne apăra de guverne iresponsabile. Regulile europene privind limita deficitului ne apară de politicienii care vor să cheltuiască în voie banul public fără să țină cont de ce dezastru lasă după ei”, a mai spus deputatul european Siegfried Mureșan.
„Să vă dau un exemplu despre care nimeni din actualul guvern pare să nu aibă habar. Guvernul Tudose a anunțat, acum câteva zile, că dorește să schimbe sistemul de impozitare a companiilor de la 1 ianuarie 2018 prin înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri, doar că această măsură se va lovi de o reglementarea europeană pe care și România va trebui să o aplice de la 1 ianuarie 2020. Este vorba despre introducerea bazei fiscale comune a societăților (CCTB), care presupune un set unic de reguli pentru calcularea bazei fiscale a societăților. Aceasta va fi obligatorie la nivel european pentru multinaționalele cu cifra de afaceri consolidată de peste 750 de milioane de euro și opțională pentru celelalte companii de sub acest prag. Odată introdus acest sistem, România va trebui să aplice aceste norme, de aceea schimbarea actualei baze de impozitare în 2018 va genera o povară administrativă nouă asupra marilor companii din România, care ar urma să funcționeze doar timp de 2 ani pe noile reguli pe care Guvernul Tudose vrea să le introducă pentru ca, apoi, să urmeze reguli fiscale noi. Am văzut că măsurile Guvernului PSD – ALDE din ultimele 6 luni de guvernare, din care au făcut parte mulți dintre miniștri aflați și în actualul Guvern, inclusiv prim-ministrul de astăzi, Mihai Tudose, au dus, așa cum o arată statisticile oficiale, la scăderea investițiilor în economie, la o rată zero de absorbție a fondurilor europene pentru dezvoltare și coeziune, la cheltuirea finanțelor publice necumpătat ceea ce a provocat acumularea de mai multă datorie publică și o mai mare povară pentru români în viitor. Cheltuim astăzi mai mult decât producem, iar acești bani îi vom plăti tot noi, cetățenii, în anii care vin. Vedem deja în politicile anunțate de acest nou Guvern continuarea cheltuielilor excesive fără o acoperire bugetară, lipsa reformelor economice și a investițiilor străine cu valoare adăugată mare, precum și modificările semnificative ale politicilor fiscale fără a avea în vedere normele europene pe care trebuie să le respectăm. În aceste condiții, vă dați seama ce dilemă trebuie să trăiască înalții oficiali europeni când știu că trebuie să-l primească pe prim-ministrul României, o țară parteneră, cu drepturi egale în interiorul Uniunii Europene, dar că această funcție este ocupată de o persoană care și-a făcut un program politic din încălcarea regulilor economice și fiscale europene, o adevărată dilemă! Iar cei care au de pierdut de pe urma acestei situații sunt tot românii”, a mai declarat Siegfried Mureșan.
__________________________
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Paul STENCOANE: +40 769 611 020
Andrei JUJAN: +40 766 369 485
Stay In Touch