Deputatul european Siegfried Mureșan:
„Măsurile luate de Guvernul PSD – ALDE îndepărtează tot mai mult România de zona euro. Trei dintre cele cinci criterii principale de aderare la moneda unică riscă să nu mai fie îndeplinite de România din cauza măsurilor economice și fiscale ale actualului Guvern, după cum a avertizat ieri și economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea. În tot acest timp, Bulgaria este văzută de oficialii Comisiei Europene ca țara cu cele mai multe șanse să devină viitorul stat care aderă la moneda euro. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, anunța, săptămâna trecută, după întâlnirea pe care a avut-o la Bruxelles cu prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, că țara acestuia este pregătită să adere la zona euro și că va sprijini Guvernul de la Sofia dacă acesta va solicita aderarea la moneda unică. Jean-Claude Juncker a lăudat, cu acest prilej, politicile economice ale Guvernului Borisov care au dus la scăderea datoriei publice până la 29%, în timp ce deficitul bugetar estimat pentru Bulgaria este de 0%. Sunt cifre care arată îndeplinirea a două dintre cele cinci criterii principale de aderare la zona euro prevăzute în Tratatul de la Maastricht, respectiv deficit bugetar de sub 3% și datorie publică de sub 60%. Celelalte trei criterii impuse pentru aderarea la moneda unică sunt stabilitatea ratei de schimb, o rată a inflației cu maximum 1,5 puncte procentuale peste media primelor 3 țări din zona euro cu cel mai scăzut nivel al inflației și, respectiv, o rată a dobânzii pe termen lung cu maximum 2 puncte procentuale peste media primelor 3 țări din zona euro cu cel mai scăzut nivel al inflației. Situația în România este astăzi exact la polul opus față de Bulgaria. După ani de zile în care am fost o țară-model privind disciplina fiscală și am fost dați ca exemplu datorită nivelului redus al deficitului și al datoriei publice, măsurile Guvernul PSD – ALDE au dus la creșterea deficitului bugetar peste nivelul de 3% prevăzut în criteriile de la Maastricht. Mai mult, rata inflației în România va ajunge, la finalul anului, la 2,7%, conform estimărilor Băncii Naționale a României, adică deja îngrijorător de mult peste nivelul prevăzut în condițiile de aderare la zona euro. Un al treilea criteriu pe care țara noastră riscă să nu-l mai îndeplinească începând cu anul viitor este nivelul ratei dobânzii pe termen  lung, după cum a menționat aseară economistul-șef al BNR. România are nevoie de un guvern care să întărească economia, să o facă mai competitivă și să o pregătească de aderarea la zona euro. Aderarea la zona euro va aduce mai multe investiții, mai multe locuri de muncă, mai multă încredere din partea instituțiilor financiare internaționale, mai puține riscuri și eliminarea tuturor costurilor și riscurilor legate de cursul valutar pentru întreprinderi și cetățeni. Din păcate, Guvernul PSD – ALDE ne-a periclitat șansele de a adera la moneda unică în viitorul apropiat. Fiecare zi cu acest guvern la putere ne îndepărtează de aderarea la zona euro. Avem nevoie de un nou guvern competent, neimplicat în scandaluri de corupție, care să adopte măsurile necesare pentru restabilizarea macroeconomică a țării și aderarea la zona euro.”.
___________________________________
Pentru detalii:
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei Jujan: +40 766 369 485;
Paul Stencoane: +40 769 611 020.