România a pierdut, oficial, 1,64 de miliarde de euro fonduri europene gratuite alocate țării noastre în Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2007 – 2013. România avea o perioadă de grație care s-a încheiat la 31 decembrie 2015 pentru a cheltui aceste fonduri. Din totalul de fonduri europene care nu au fost absorbite la nivelul tuturor celor 28 de state membre, României îi revine mai bine de o treime.
Conform unei informări primită aseară de europarlamentarul Siegfried Mureșan de la Comisia Europeană, suma totală a fondurilor europene dezangajate automat din Cadrul Financiar Multianual 2007 – 2013 se ridică la 4,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă fondurile europene alocate țărilor membre și care au fost pierdute din cauză că nu au putut fi cheltuite până la termenul-limită prevăzut, adică 31 decembrie 2015. Din această sumă, România nu a absorbit 1,64 de miliarde de euro, adică mai bine de o treime.
„Datele publicate de Comisia Europeană legate de fondurile dezangajate în precedentul exercițiu bugetar arată că România a câștigat detașat titlul de țara europeană cea mai prost guvernată. Vina o poartă, într-o mai mică sau mai mare măsură, toate guvernele care au fost la putere în cei 9 ani în care puteam cheltui banii, adică 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2015, începând cu Guvernul Tăriceanu care știa încă din 2006 că trebuie să pregătească lansarea autorităților și sistemelor de management, precum și a programelor operaționale aferente absorbției fondurilor europene, dar a întârziat nepermis de mult demararea lor. Deși majoritatea programelor operaționale au fost aprobate în anul 2007, sistemele de management aferente acestora nu au fost certificate decât în 2009, făcând astfel imposibilă transmiterea de cereri de rambursare către Comisia Europeană. Acest lucru a rezultat într-o rată efectivă de 0% a absorbției fondurilor structurale pentru anii 2007 și 2008, când Călin Popescu-Tăriceanu a fost prim-ministru. Cei doi ani irosiți au contribuit semnificativ la pierderea celor 1,64 de miliarde de euro. Cu acești bani, România putea construi peste 160 de kilometri de autostradă sau putea reabilita 150 de kilometri de cale ferată, cunoscut fiind că România este astăzi țara unde trenurile circulă cu aceeași viteză ca în secolul 19; puteam, cu aceeași bani, să construim 10 spitale regionale sau să reabilităm 4.000 de blocuri”, a mai spus eurodeputatul Siegfried Mureșan.
„Din păcate, vedem astăzi că aceleași greșeli care au dus la pierderea fondurilor europene în precedentul exercițiu bugetar sunt repetate și în gestionarea fondurilor europene aferente Cadrului Financiar Multianual 2014 – 2020. Astfel, Guvernul României a finalizat acreditarea autorităților de management de abia în a doua parte a anului trecut, adică după 3 ani și jumătate de la demararea actualului cadru financiar. Fără aceste autorități de management nu se pot face atrage fondurile europene. În plus, nu sunt nici în prezent îndeplinite în totalitate condiționalitățile ex-ante prevăzute în Acordul de parteneriat 2014 – 2020, dintre România și Comisia Europeană. Condiționalitățile ex-ante reprezintă măsuri de pregătire a legislației și a instituțiilor pentru o bună utilizare a fondurilor europene. În cazul în care nu îndeplinim aceste condiționalități, Comisia Europeană poate suspenda temporar programele operaționale de finanțare aferente condiționalităților neîndeplinite. Așadar, riscăm să pierdem din nou miliarde de euro din fondurile europene alocate României dacă autoritățile nu dau dovadă de mai mult interes și nu fac mai mult pentru a absorbi acești bani. În plus, este foarte important ca, până în anul 2020, să dovedim că putem gestiona absorbția fondurilor europene. Numai în felul acesta putem convinge statele membre net contributoare la bugetul UE că România merită același nivel ridicat al fondurilor europene și după 2020”, a conchis deputatul european Siegfried Mureșan.
_____________________________________
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureșan
Andrei JUJAN: +40 766 369 485
Paul STENCOANE: +40 769 611 020
Stay In Touch